Ne-am trezit odihniti si intr-o dispozitie dulce-pozitiv-lenevoasa. Lumina patrundea atat cat trebuie prin obloanele ferestrelor orientate catre rasarit. Un rasarit cu soarele tinut o vreme ascuns de zidurile fortaretei Hissaria. De la celelalte ferestre, Cristina a facut deja doua poze cu râul Osam (Осъм). Cu una dintre ele am ilustrat haiku-ul Varosha; cealalta are in plus un felinar care ma duce cu gandul la Narnia, iar spatiul-timp narnian e o buna aproximare a amintirii mele despre acea dimineata in care am batut cu pasul ulitele rezervatiei arhitectural-istorice Varoşa: un spatiu real prezent imersat intr-un trecut virtual prezent (ilustrand perioada « Renasterii Bulgare » – 1850 – 1870).

Micul dejun e consistent (evitand insa risipa unui bufet suedez), simplu, dar nu banal (cu 4 optiuni de baza, cu posibilitatea – prezentata cu amabilitate de catre chelnerita – de a personaliza aceste optiuni) si servit intr-o ambianta rustica, in aerul proaspat al diminetii.

Iesim la plimbare prin  Orasul Vechi (Стари град Ловеч). Trecem mai intai pe lângă o scoala veche; voi afla mai tarziu ca aici a fost compus Imnul National al Bulgariei (e interesant ca Vasile Alecsandri, in Imnul National al Regatului României, foloseste aceeasi metafora pentru a descrie patria – « rai vesel pământesc » – ca si Tsvetan Radoslavov – « tu esti rai pământesc »).

Podul acoperit de peste Osam, mult laudat in recomandarile turistice, adaposteste azi niste buticuri banale. Nimic de vazut. De vazut insa fortareata Hissaria. Ne-am catarat pe ziduri (asta fac turistii, nu-i asa?), dar n-o sa va pun aici pozele acestor ispravi. O sa inchei cu o poza de pe bulgariatravel.org, un portal turistic cum ar trebui sa aiba si România, daca nu am taia frunza la câini.