Era un joc numit MĂGAR (intre timp a fost inlocuit in buna masura de varianta FAZAN). Spui cuvinte care incep cu o anumita litera, pe o anumita tema.

In ziua aceea il jucam cu mama, pe un pat de spital. Nu am ramas cu nici un fel de amintiri neplacute despre acea internare, desi aveam 9 sau 10 ani, ba mai mult, cred ca am capatat atunci o buna doza de incredere in lume si in mine.

Asadar jucam MĂGAR pe țări. Cand a venit unul dintre medicii tineri la vizita (imi pare rau ca nu i-am retinut numele), eram la litera M. Conduceam detasat. Doctorul a zis ca vrea sa jucam o runda la litera N. Mi-a placut ca a luat-o in serios si m-a luat in serios. Am inceput eu cu Norvegia; nu mai stiu exact ordinea urmatoarelor, dar s-au spus  Nigeria, Niger, Nepal, Nicaragua. Cand Doctorul a spus Noua Zeelanda, am spus triumfator: Nauru. Zice: Chiar exista? Zic: Imi pare rau ca nu am la mine Statele Lumii de la A la Z. Lasa ca ma uit eu cand ajung acasa, zice.

Culmea e ca s-a uitat. Si a doua zi mi-a spus ca am avut dreptate. Mi-am amintit de acest doctor multi ani mai tarziu, cand eram eu insumi rezident pe sectia de copii. Si am incercat sa acord acelor copii acelasi respect pe care l-am primit eu atunci cand statul Nauru avea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din intrega lume.

(Vestea buna anuntata in titlu: Se pare ca incazirea globala, daca se va produce, nu va creste, ci va scadea nivelul oceanului planetar. Asa ca Nauru va continua sa existe, deasupra apelor Pacificului, la patruzeci de kilometri de linia imaginara a Ecuatorului si ca o reprezentare geografica in mintea mea a respectului real pentru « unii dintre acestia mici » aflati in suferinta.)