Herodot, Heraclit si cosmopolonezul

Ca si cuvânt-înainte la editia româna a cartii Calatorind cu Herodot este reprodus un articol intitulat Rysiek cel bun si  întelept, scris de Adam Michnik cu trista ocazie a trecerii dincolo a bunului sau prieten (si bun prieten al celor saraci ci exclusi), Ryszard Kapuściński.

« Ryszard Kapuscinski a fost in cultura noastra un exemplu rar de scriitor cosmopolonez. Cosmopolonezul Kapuscinski inseamna acela care vrea sa-i cunoasca pe Altii deoarece intelege ca pentru a te cunoaste mai bine pe tine insuti, trebuie sa-i cunosti pe Altii, caci tocmai Ei sint oglinda in care noi ne privim, stie ca, pentru a ne intelege mai bine pe noi insine, trebuie sa-i intelegem mai bine pe Altii, sa ne putem compara, masura, confrunta cu ei. El, cetatean al lumii, este impotriva izolarii Celorlalti, impotriva inchiderii portilor in fata acelora. Xenofobia, pare sa spuna, e o boala a celor speriati, suferind de complexul inferioritatii, inspaimintati la gindul ca vor ajunge sa se priveasca pe ei insisi in oglinda culturilor Altora. Si intreaga opera a lui Ryszard Kapuscinski este o consecventa construire de oglinzi, in care putem sa ne vedem pe noi insine mai bine si mai clar.
Sa recunoastem, ar fi greu sa faca cineva un portret mai bun al lui Rysiek, este chiar cel pe care el insusi l-a facut, cind l-a caracterizat pe marele Herodot. »

Sa vedem, asadar, portretul facut de Ryszard Kapuściński lui Herodot.

« Chiar Herodot ne spune ca era originar din Halicarnas. Halicarnasul se afla intr-un golf linistit, de forma unui amfiteatru, intr-un loc splendid, acolo unde tarmul vestic al Asiei se intalneste cu Marea Mediterana. Este tara soarelui, a caldurii si luminii, a maslinilor si a vitei de vie. Involuntar, mi-am zis ca un om care s-a nascut aici trebuie sa aiba de la natura o inima buna, o minte deschisa, un corp sanatos si un spirit plin de seninatate. […]Halicarnas era o colonie greceasca pe Pamantul carienilor, comunitate negreaca, supusa de persi. Tatal sau se numea Lyxes, nume negrecesc, deci poate ca era si el carian. Mama era cel mai probabil grecoaica. Herodot era, deci, un fel de grec marginas si, in plus era o corcitura etnica. Asemenea oameni cresc printre multe culturi, au sange amestecat. Conceptia lui despre lume cuprinde notiuni ca « frontiera », « distanta », « alteritate », « varietate ». »

 In 1956, Ryszard Kapuściński, un tanar jurnalist de 24 de ani, primeste in dar prima traducere poloneza a Istoriilor lui Herodot. Cartea aparuse in anul anterior, scapand vigilentei cenzurii; cum putea o carte scrisa in urma cu 24 de secole sa fie subversiva? Si totusi era, ne spune Kapuściński, pentru ca lumea de dincoace de Cortina de Fier citea totul in cheie aluziva, facand comparatii cu prezentul. Calatorind cu Herodot  este relatarea a doua peripluri paralele, dar comunicante – peste frontierele lumii divizate de razboiul rece si  in lumea in care Europa era doar numele fiicei regelui fenician Agenor, rapita de Zeus, preschimbat in taur aurit.

Sa-l urmarim pe Rysiek in prima trecere a frontierei (acea frontiera masiva intre Est si Vest din anul 1956).

« Era un avion vechi, cu doua motoare, un DC-3 cu multe zboruri la activ in razboi, cu aripile innegrite de funingine si carpit pe alocuri, dar zbura, zbura aproape gol, cu cativa pasageri, spre Roma. […] La un moment dat Mario ma apuca de brat si, cu ochii la fereastra, imi zise: « Priveste! ». […] Pentru prima data in viata mea vedeam un oras luminat. Cele cateva orase si orăsele pe care le cunoscusem pana atunci erau tulburator de intunecate […] Peste tot galagie, miscare, lumina, sunet – toate actionau ca un narcotic. »

Frontiera se intiparise in primul rand in mintile oamenilor si le marca purtarea. Calatorul din Est este identificat ca strain si isi cauta un sprijin in paralela cu soarta autorului Istoriilor (carte pe care tocmai a inceput sa o poarte in bagaje, intr-o odisee de doua ori mai lunga in timp decat cea originala).

« Intr-una din cafenele am zarit o masa libera, m-am asezat si am comandat o cafea. Dupa un timp am observat ca oamenii se uitau lung la mine, desi aveam un costum nou, o camasa italieneasca, alba ca laptele si cea mai moderna cravata in picatele. Se vede treaba ca in figura si gesturile mele, in modul cum ma asezasem si cum ma miscam, era totusi ceva ce trada de unde vin si din ce lume sunt. »

Intr-un alt timp, tot sub soarele Mediteranei…

« Suntem la jumatatea secolului al V-lea. [i.H]. Herodot ajunge la Atena. Vasul acosteaza in portul atenian Pireu, de aici pana la Acropole sunt opt kilometri, pe care ii poti strabate in goana calului sau adesea pe jos. Atena era pe atunci o adevarata metropola, cel mai important oras al planetei. Aici Herodot e un provincial, iar acestia sunt tratati, ce-i drept, mai bine decat sclavii, dar nu asa de bine ca atenienii din nastere. »

Acest provincial isi va incepe cartea cu urmatoarele cuvinte:

« Herodot din Halicarnas infatiseaza aici rodul cercetarilor sale, pentru ca faptele oamenilor sa nu paleasca prin trecerea vremii, iar ispravile mari si minunate savarsite si de greci, si de barbari sa nu fie date uitarii; printre altele, va pomeni si pricina pentru care acestia s-au razboit intre olalta. »

Urmeaza apoi descrierea acestui inceput al razboaielor dintre Rasarit si Apus (persi si greci). Cand citeste aceste randuri cosmopolonezul se afla in India (mi-a ramas in minte descrierea vie a unei calatorii cu trenul spre Benares). Va mai zugravi scene din secolul XX in China lui Mao (antologica descrierea drumului de la Hong Kong la Pekin), in Congo (cu taximetristul « no problem »), in Etiopia (din sederea aici va rezulta una dintre capodoperele sale – Imparatul) si in multe alte locuri. Intre timp ne face cunostinta cu Xerxes si Cressus, cu amazoanele si masagetii, cu scitii si cu Darius, cu grecii si barbarii, in prezentarea lui Herodot. « Orice amintire  e un timp prezent » – scrie in cel de-al doile motto al cartii lui Kapuściński.

Istoriile si chiat geografiile consemnate de Herodot sunt in buna masura auzite, nu vazute. Cosmopolonezul si-l inchipuie ascultandu-le in jurul unui foc.

« Lumina focului atrage, uneste grupul, elibereaza in el bunele energii. Flacara si obstea. Flacara si istoria. Flacara si memoria. »

Ryszard Kapuściński nu lasa flacara sa se stinga. Pentru a nu cadea in uitare oameni si lucruri care au fost o singura data, si ale caror povesti se tes in simetrii despartite de multe secole. Ultimul cuvant il are, in aceasta falsa recenzie, Heraclit, invitat special pe biroul reporterului, printre stirile din Sumatra, Celebes si Filipine:

« Totul este ca focul in vesnica miscare, totul se stinge, pentru a se aprinde din nou. Totul curge si se supune schimbarii. La fel e si cu memoria. Unele tablouri ale ei se sting, in locul lor apar altele noi. Numai ca cele noi nu sunt identice cu cele dinaintea lor – asa cum nu poti intra de doua ori in aceeasi apa, nu e posibil ca noul tablou sa fie absolut la fel cu cel de mai inainte »

Panta rhei.

 

2 réflexions sur “Herodot, Heraclit si cosmopolonezul

  1. Totul curge:)
    Un eseu foarte frumos. Voi consulta si eu cartea. Multumesc. Ce cuvant tareee:cosmopolonezul
    Si Imparatul si agonia imperiului pare ok.

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s