Încă se mai învaţă în şcoli că senzaţia de foame semnalizează creierului faptul că organismul are nevoie de un aport energetic. Încă mai circulă public ideea ca a pofti ceva e un semn că lipseste exact acel lucru din organism (de aici şi ideea de a satisface poftele unei femei însărcinate). Dar mai  au aceste învaţături vreun înţeles într-o lume în care consumăm instant lucruri de care nu auzisem până ieri, o lume în care potenţiatorii de gust pot face diferenţa între succes şi faliment? Sau ce legatură mai e între umplerea stomacului şi aportul energetic în lumea superconcentratelor? Vechile căi fiziologice de transmitere a senzaţiei de foame sunt tot mai des scurtcircuitate de E-uri dar şi de modul consumist de viaţă. Senzaţia de foame este din ce în ce mai puţin un semnal reliabil. Despre câteva  forme de înşelare a simţurilor prin semnale care se deghizează în foame puteţi citi in Fiziologia plăcerilor cotidiene.