- Bucură-te de gât, păr, buze şi frunte/ Înainte ca ele, ce-au fost într-a ta vârstă de aur/ Aur, crin, garoafă, cristal sclipitor/ Nu doar în argint şi violetă tăiată/ Să se schimbe, ci si tu împreună cu ele/ În pământ, în praf, în fum, în umbră, în nimic.(Luis de Góngora, poet spaniol, 1561 – 24 mai 1627)
- Amețitoare, albă stalactită/ care susține bolta unui gând/ cu trupul ei de raze, spumegând,/ cu gura tragică și răzvrătită (Ștefan Augustin Doinaș, poet român, 1922 – 25 mai 2002)
- Unde duci, soţie a-ntîmplării,/ Inimile noastre în ulcior? (Cezar Baltag, poet român, 1937 – 26 mai 1997)
- Sufletul, în alte veșminte:/ Luminează, străfulgeră/ De la sfială spre speranță,/ Arde, ca spirtul, fără umbră,/ Se desprinde de pământ,/ În amintirea unei crengi de liliac/ Lăsată pe masă. (Аrseni Tarkovski, poet rus, 1907 – 27 mai 1989; tatăl regizorului Andrei Tarkovski)
- Da, doare-atunci când inima iubește,/ Dar și mai mult când dragostea lipsește/ Dar, doamne, niciodată nu-i dorul mai amar/ Ca în iubirea-n care tu neiubit ești iar! (Thomas Moore, poet irlandez, 28 mai 1779 –1852)
- Somnul e ca un pod/ ce trece dinspre azi către mâine/ Pe sub el, ca un vis,/ trece apa, trece sufletul. (Juan Ramón Jiménez, poet spaniol, 1881 – 29 mai 1958)
- Stele indiferent clipesc departe/ Lumina pe-un cot de drum se prelinge (Boris Pasternak, poet rus, 1890 –30 mai 1960) – sunt primele două versuri din Grădina Ghetsimani, poezie creștină scrisă în Uniunea Sovietică, în anii în care stalinismul cucerea Europa.
Mois : mai 2015
E imposibil să te porţi ca un om?
„Mulţi au spus că de ce tot cer eu fel de fel de lucruri care sunt imposibile. Dar ce, e imposibil să fii moral, să te porţi ca un om? Asta e baza societăţii noastre.”
(Mihai I al României)
E una dintre cele trei întrebări ale Regelui culese de Tudor Vișan-Miu din emisiunea Ora Regelui din 30 mai 2015.
Călătorii tandre: Copenhaga
Eşec al forţei de imaginare
E orice drumeţie întreprinsă,
Zicea plecat din mitica lui Lisă,
Un Don Quijote-n esturi solitare.
Si l-am crezut o vreme, până-n ceasul
Când cunoscui o altă Copenhagă
In care nu am fost în nicio sagă
Si nici Hans Christian nu-mi duse pasul.
E ceasul trei de-amiază către seară,
Mica Sirenă e singură-n apus,
Din calendare iarna nu s-a dus
Si noaptea-i lunga, dar nu prea polară.
Iar oamenii n-au inima de gheaţă;
Lumini încep să se aprindă-n case
Si zboară-n voie, fără storuri trase
Bucăţi de simplă, transparentă viaţă.
Aşa a eşuat la Copenhaga
Nava cu elfi, magie şi zăpadă
Si tot ce mintea poate să mai vadă
Dând miez poveştii, dar luându-i vlaga.
Tableta antipsihotică (4)
« Intr-o lume in care omul ar sta si in cap (la propriu), ca sa dobandeasca trairi si abilitati speciale, am uitat ce inseamna un suflet cu adevarat puternic.
Intr-o lume in care toate sunt permise, am uitat sa alegem si sa cautam binele.
Intr-o lume in care pozitia sociala si puterea se traduc in abuzuri, am uitat ca abtinerea este semn de putere mai mare.
Intr-o lume in care noua gandire amesteca ierarhia fiintelor si ridica animalele (si plantele, dupa unele guri) la nivelul persoanei, singur omul ramane depersonalizat, saracit, abandonat. »
Diana a scris aceste rânduri pe un blog unde posteaza rar, dar bine. Am transcris aceste randuri in seria de tablete antipsihotice pentru ca Diana lucreaza in fiecare zi cu oameni care trec prin experienta unei tuburari mentale persistente. Si ceea ce face pentru ei are un efect mai puternic decat cele mai eficiente antipsihotice.
Pentru ca exista locuri unde antipsihoticele nu ajung. Ce ar putea face antipsihoticele impotriva siguratatii profunde a acestor oameni? Cum ar putea vreun medicament sa stearga experienta marginalizarii si a stigmatizarii? Cum ar putea da speranta un antipsihotic?
Si mai teribil e ca in aceste locuri nu ajung sau nu rezista nici prea multi psihologi. Pentru ca iti trebuie ancore puternice de iubire, de credinta si de speranta pentru a rezista in aceasta margine a singuratatii, a lipsei de sens si a disperarii. Din fericire, Diana are aceste ancore solide. Din fericire pentru ea si pentru oamenii pe care ii ajuta.
Comprimat anxiolitic (3): Sorescu
Contabilitate
de Marin Sorescu
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).
Călătorii tandre: Barcelona
Trufaşă eşti, privită de departe,
Prea mândră ca să fii adevărată;
Când îţi ziceau drumeţii minunată
Gândeam că sunt doar laude deşarte.
Da, Barcelonă, eşti prea vanitoasă
Pentru o fată de pescari săraci;
Frumos te plimbi şi nu ştii să te-mbraci,
Dar bine aranjezi lumina-n casă.
Grădina Guell şi-Al Muzicii Palat
Sunt culmile de sunet şi lumină
Iar mintea-mi e de inimă preaplină
La uşa Sacrei, cu Isus parolat.
Passeig Colom e însă leitmotivul
Ce leagă valul slab de dealul moale,
Iar oamenii ce trec aprins-agale
În roş-albastru mării îi fac tivul.
Pastila antidepresivă (4): Ce verde era valea mea
Am luat-o din farmacia verde a Melaniei (originalul – aici)
“Mă întreb dacă nu cumva fericirea e doar o esență a bunei viețuiri, pe care o vei gusta doar o dată sau de două ori în timpul vieții, și apoi vei continua să trăiești cu gustul ei în gură, dorind să fi avut plenitudinea corporalității ei între dinți, ca o masă bună din care ai gustat și ți-a plăcut și o cauți în amintire pentru a o mânca din nou.
Nu contează ce simți. Gândește. Privește. Gândește din nou. Si apoi, pas cu pas, pune lucrurile în ordine. Așa cum zidarul pune cărămidă după cărămidă. Pentru a construi solid și bine. Tot așa și cu gândurile. Gândește și construiește un singur gând o dată. Gândește solid și apoi acționează.” (Richard Llewellyn – “How Green Was My Valley…”)
Pastila antidepresivă (3): Shakespeare
MACBETH
How does your patient, doctor?
(Cum îi merge pacientei, doctore?)
DOCTOR Not so sick, my lord, as she is troubled with thick-coming fancies that keep her from rest.
(Nu atât de bolnava, my lord, pe cât e de tulburata de viziuni din trecut care n-o lasa sa se odihneasca)
MACBETH Cure her of that! Canst thou not minister to a mind diseased, pluck from the memory a rooted sorrow, raze out the written troubles of the brain, and with some sweet oblivious antidote cleanse the stuffed bosom of that perilous stuff which weighs upon her heart?
(Vindec-o! Nu poti sa ingrijesti o minte-mbolnavita, sa smulgi din amintire o suferinta inradacinata, sa razuiesti necazurile scrise-n creier, si cu un oarecare dulce antidot care fara sa stii lucreaza, sa cureti incarcatul suflet de aceasta materie periculoasa care apasa asupra inimii ei?)
DOCTOR Therein the patient must minister to himself.
(Pentru asta pacienta trebuie sa se ingrijeasca singura)
MACBETH
Medicine is for the dogs. I won’t have anything to do with it.
(Medicina e pentru câini. Nu vreau sa am de-a face.)
(William Shakespeare, Macbeth)
Roua zilelor (săptămâna 17 – 23 mai)
- Dramă cromatică / verdele e o culoare / care nu se maturizează (Mario Benedetti, poet uruguayan, 1920 – 17 mai 2009)
- femeie gândesc, dacă o bucurie gândesc; dacă bărbatul l-as gândi, mi-ar veni în gând plictiseala (Edoardo Sanguineti), poet italian, 1930 – 18 mai 2010)
- Dor pe care nu mi-l amintesc — Minge de tenis în aer… Eterna amărăciune a unui sărut (Mário de Sá-Carneiro, poet portughez, 19 mai 1890 – 1916)
- o fată care/ se uscase pe cap, cu un prosop / pe umeri, îşi trece,/ o dată și zece și douăzeci, un pieptăn prin păr. / Brațele ei păreau ramurile unui copac foarte înalt ./ Era patru după-amiază și era vânt. (Gabriel Ferrater i Soler, poet catalan, 20 mai 1922 – 1972)
- Cât este omul de mare! cât e iar de ticălos! Ce fiinţă delicată! ce trândav iar, ce scârbos!…(Boris Paris Mumuleanu, poet român, 1794, Slatina – 21 mai 1836, București; e unul dintre înaintașii mentionati de Eminescu în Epigonii: « Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere/ Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere »
- Frumoasele lucruri/ O primăvară doar au,/ Să pui trandafiri/ Pașii Timpului! (Gerard de Nerval, poet francez, 22 mai 1808 — 1855)
- Fă-mi, noapte, cald, căldură dă-mi, o, mare noapte/ Fără duh, fără gând. Singură peste poate… (Iana Iazova, poetă bulgară, 23 mai 1912 – 1974)
Tableta antipsihotică (3)
Halucinatiile nu sunt exagerari ale imaginatiei, ci dimpotriva, efecte ale diminuarii capacitatii de a imagina realitatea (=a transforma adecvat perceptia realitatii in imagine a realitatii). Diminuare care are in spate zile sau ani de contact fizic alterat cu realitatea. Halucinatiile nu sunt semne de boala a mintii, ci simptome care vorbesc despre corp.
DAN GHENEA 