Mois : avril 2012

Campion: Ion Minulescu


Şi-ai să mă uiţi –
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit –
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

Marele Premiu şi cununa de lauri a primei editii a CPR : Ion Minulescu

Premiul I : Octavian Paler

Premiul II : Otilia Cazimir

Premiul III : Adrian Păunescu

Despre demnitatea omului


« Nu ţi-am dat, nici chip, nici loc al tau, nici  vreun dar care sa-ţi fie propriu, pentru ca tu, Adame, sa vrei, sa cuceresti si sa-ţi insusesti un chip al tau, un loc al tau si darurile tale. Natura constrange alte specii prin legile date de mine. Dar pe tine nu  te-am  limitatin nici un fel, ci te-am lasat in seama liberului tau arbitru pentru a te defini tu singur. Te-am pus in mijlocul lumii, ca sa poti contepla mai bine ce contine lumea. Nu te-am facut nici celest nici terestru, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca tu insuti, in mod liber, in maniera unui pictor sau a unui sculptor, sa iti desavarsesti  forma. »

(Pico de la Mirandola – Oratio de hominis dignitate)

Război şi pace între generaţii


Timpul nostru pune prea mult pret pe noutate si record si pune in pericol memoria si cresterea organica a unei comunitati.

Iata ca ruperea puntilor intre generatii a devenit o maladie globala, necesitand o atentie speciala atunci can se definesc politicile sociale.

Razboiul dintre generatii a existat dintotdeauna. Atunci cand devine total duce la dizolvarea comunitatii. Ca sa fie posibila o pace onorabila, e nevoie de reguli si de un loc de intalnire. In ultima suta de ani, scoala a fost locul privilegiat al tratatului de pace intre generatii, iar profesorii buni au fost  diplomatii negociatori ai rolurilor sociale.

Azi aproape nimeni nu mai vrea sa fie profesor. Din ce in ce mai multi profesori nu mai cred in rolul lor de indrumatori. Unii vad meseria de profesor ca o ratare sociala si profesionala.

Am avut noroc. Am putut sa-i admir pe cativa dintre profesorii mei, am invatat de la multi, i-am respectat aproape pe  toti.

As vrea sa stiu cum sunt facuti acei profesori care cred in meseria lor. Si cati mai sunt. Si daca se simt ascultati sau isi fac datoria pana la capat,  chiar daca  au  ajuns  voci care predica pustiului.

 

Acum 20 de ani…


…1 milion de oameni au scandat:

« Nu mai vrem 10 Mai

Fără Regele Mihai! »

P.S. Stiati ca, in fiecare an, fiecare alegator român da un euro tocmai pentru a nu avea un rege, ci un presedinte? Pentru a vedea cu cat e mai scumpa intretinerea unui presedinte fata de aceea a unei intregi Case Regale (in Spania!), click aici. In Cât costa o monarhie nu sunt incluse costurile campaniilor electorale prezidentiale – o singura campanie este echivalentul Listei Civile a Casei Regale a Spaniei pe 1 an. Asadar, platim in fiecare an 1 euro pentru minciuni electorale, pentru a ne face de ras in lume si pentru a fi dispretuiti de cei pe care i-am ales. Dar face toti banii, nu-i asa? Pentru ca altfel ar veni inapoi un rege care « nu cunoaste tara » asa cum o stiu din ascultate securistii, care « a facut pactul cu comunistii » de care ne apara acum cei mai luminati activisti si securisti, care nu vrea sa invete limba romana cu injuraturi si glume groase, care, in fine, ce poate sti despre conducerea unui stat dupa 85 de ani de domnie?

Între imaginea tatălui şi dorinţele mamei


« Prinţesa Kitty Şcerbaţkaia împlinise 18 ani. În iarna aceea ieşise pentru întâia oară în lume. Se bucurase de succese mai mari decât celelalte două surori, întrecând toate aşteptările prinţesei-mame. Pe lângă faptul că aproape toţi tinerii care luau parte la balurile din Moscova erau îndrăgostiţi de Kitty, i se prezentaseră chiar din prima iarnă două partide serioase: Levin şi, puţin după plecarea acestuia, contele Vronski.

Apariţia lui Levin la începutul iernii, desele lui vizite şi dragostea-i vădită pentru Kitty au fost motivul primelor discuţii serioase dintre părinţii lui Kitty despre viitorul ei, precum şi motivul certei dintre prinţ şi prinţesă. Prinţul era de partea lui Levin spunând că nu-şi dorea un pretendent mai bun pentru Kitty.[…]În ochii mamei nici nu putea fi vorba de vreo comparaţie între Vronski şi Levin.[…] Vronski corespundea tuturor dorinţelor mamei. Era foarte bogat, inteligent, nobil, în plină ascensiune spre o strălucită carieră la curte şi un om încântător, nu puteai dori ceva mai bun. » (Lev Tolstoi – Anna Karenina)

Kitty va fi ceruta in casatorie de Levin, un mosier cultivat asemenea tatalui sau, il va refuza (nu fara emotii puternice), se va indragosti de Vronski, va fi abandonata inainte de a se termina primul bal la care danseaza cu Vronski, va fi bolnava din dragoste multa vreme, se va indragosti apoi de Levin, cu care se va casatori.

Mie mi se pare ca textul foarte patrunzator al lui Tolstoi nu prea sustine parerea lui Robin ca prin generalizarea in lumea occidentala a mitului indragostirii creste libertatea noastra de alegere. Kitty nu e libera. Limitarile nu sunt exterioare (parintii nu ii impun in mod evident un sot), ci interiorizate.

Kitty ilustreaza, pe de alta parte, doua ipostaze ale indragostirii: una foarte impersonala si incontrolabila (Vronski – « coup de foudre », « falling in love »), alta aparuta la capatul unui drum lung si dupa dobandirea unei experiente personale, cand este ca o iluminare (ca o schimbare durabila a mintii in relatia de iubire cu o persoana pe care o aleg dupa ce o cunosc bine).

Continuam jocul cu rosii si albastri?

Cutremur liniştit


Cuvânt

de Vito Apüshana (Miguelángel López Hernández)

Ştim că există în zi

un mic orificiu care susţine lumea

punem acolo urechea şi ascultăm

bătăile tuturor inimilor

şi de acolo vine numele pe care noi îl dăm vieţii: cutremur liniştit.

După aceasta poezie scrisa de un amerindian columbian, ca bonus pentru echipa roşie, Nu m-ai învăţat, cu o divă mexicană.

De ce m-am căsătorit cu tine?


« John:Hai să începem cu una uşoară… De ce se hotărăsc oamenii să se căsătorească?

Robin:Pentru că se iubesc.

John:Hai, fii serios!

Robin:Nu, chiar vorbesc serios.

John:Bine, poate-i chiar aşa, dar acest obicei al  îndrăgostirii este foarte bizar. Dai peste nişte oameni obişnuiţi şi perfect raţionali, să zicem programatori sau contabili autorizaţi, şi cum stau ei şi tot programează şi calculează mulţumiţi,  deodată văd  pe cineva în cealaltă parte a unei încăperi aglomerate şi se gândesc: « Ah, acea persoană e făcută pentru mine, asa că aş face bine să-mi petrec restul vieţii cu ea ». Chestia asta se învecinează cu magia.

Robin:Poate ai prefera să se întâmple ca acum trei sute de ani, când parintii aranjau toate căsătoriile pe baza unor motive foarte raţionale cum ar fi pământurile, banii sau ascensiunea socială. Pe atunci toţi priveau îndrăgostirea ca fiind cea mai proastă fundaţie posibilă pentru căsătorie – de fapt, o reţetă pentru dezastru.

John:Da, Samuel Johnson spunea că toate căsătoriile ar trebui aranjate de Lordul Cancelar fără vreo legătură cu dorinţele părţilor implicate.

Robin: Ce voiam să subliniez e că in zilele noastre suntem liberi să ne căsătorim cu persoana pe care o iubim, aceea care poate cu adevărat să ne facă fericiţi.

John:Şi, desigur, avem cea mai mare rată a divorţului din istorie.[…] »

(Robin Skynner and John Cleese – Families And How To Survive Them)

Continuăm discuţia?

Cine e cu John (echipa albastră) şi cine îl susţine pe Robin (echipa roşie)?

Trandafiri şi cărţi de Sfântul Gheorghe


Sant Jordi e patronul Barcelonei si al intregii Catalonii (crucea Sfântului Gheorghe apare, de altfel, pe steagul orasului). Azi am aflat de un interesant obicei de Sant Jordi: se ofera trandafiri logodnicelor si carti logodnicilor (sau, ma rog, cum s-or mai numi rolurile astea in zilele noastre). Obiceiul oferirii de trandafiri e vechi, medieval. Daruirea de carti a fost initiata in 1923 de un librar catalan, care a gasit si modalitatea de a genera un simbol memorabil: 23 aprilie este ziua in care au murit, in acelasi an,1616, atat Shakespeare cat si Cervantes. Intr-o zi de Sant Jordi se vand peste 400 000 de carti.

Medicamentele nu vindecă


« The purpose of taking drugs is not to heal or cure but generally to make the experience of illness less uncomfortable ». Nu pentru vindecare luăm medicamente, ci pentru a face experienta bolii mai putin inconfortabilă. Aceasta idee revolutionară este exprimată de David Moerman, profesor de antropologie la Universitatea Michigan, intr-o carte publicata in 2002 – Meaning, Medicine and the ‘Placebo Effect’. Tot el subliniaza ca efectul placebo nu este produs de pastila placebo (care, prin definitie, este inactiva), ci de semnificatia care ii este atasata in cadrul relatiei medic pacient. Asa ca Moerman prefera sa denumeasca efectul placebo meaning response (raspunsul la semnificatia [contextului]). Contribuie la acest raspuns:

  • numele bolii – diagnosticul este o sabie cu doua taisuri: uneori linisteste (e o boala cunoscuta si vindecabila), alteori activeaza nelinisti de lunga durata, chiar atunci cand boala se vindeca (cancer, schizofrenie)
  • numele medicamentului – medicamentele « fara nume » au mai putin efect, la aceeasi doza a aceleiasi substante active
  • ce percepe pacientul din credintele medicului – doctorii care recomanda convinsi un placebo au rezultate mai bune decat cei care au dubii in privinta unor medicamente active.
  • credintele magice ale pacientului:
              • pastilele rosii sunt stimulante, iar cele albastre sunt calmante
              • capsulele mari bicolore sunt mai puternice decat comprimatele albe rotunde
              • doua comprimate albe rotunde inseamna mai mult decat unul
              • o pastila colorata foarte mica (care trebuie sa contina o substanta foarte puternica daca e asa de mica!) inseamna mai mult decat doua comprimate albe rotunde
              • injectiile sunt mai puternice decat orice fel de pastila
              • si, desigur, chirurgia e cea mai puternica dintre toate interventiile

Si, fiindca am adus vorba de chirurgie, sa luam tot un exemplu din cartea lui Moerman pentru a ilustra efectul placebo nelegat de pastile:

Intr-un studiu observational (adica nu s-a facut un experiment, ci s-a analizat activitatea obisnuita a unei clinici), 2503 pacienti au fost supusi unor proceduri chirurgicale pentru ca prezentau semne sugestive ale unor boli. La 346 pacienti boala nu s-a confirmat pe masa de operatie. In aceste cazuri nu s-a efectuat nici o interventie, pacientii au fost inchisi la loc si trimisi acasa cu recomandarile obisnuite dupa respectiva interventie (care, de fapt, nu avusese loc). Dupa 6 luni, la trei sferturi dintre acesti pacienti simptomele se ameliorasera (jumatate dintre acestia declarandu-se complet vindecati!)

Praf de roze


Greu e numai sufletul, nu ţărîna.
Căci, cenuşa noastră, iubito, poate
fi pe talgere cîntărită cu vreo
cîteva roze. (Lucian Blaga – Zodia Cumpenei)

Pentru runda finală  am stropit buletinele de vot cu esenta de roze.

Bonus electoral: o bijuterie de Jorge Luis Borges.

Paracelsus ramasese singur. Înainte de stinge lumina si de a se aseza in fotoliul scâlciat, rasturna gramajoara de cenusa in mâna lui concava si rosti un cuvânt cu glas scazut. Roza reaparu. (Jorge Luis Borges- Roza lui Paracelsus )