Lumini în umbre se prefac
Şi umbrele-n lumini fugare.
În urma lebedei uşoare
O stea se zbate albă-n lac.
(dintr-un Pastel, scris la 17 ani de poeta care a plecat azi, la 71 de ani terestri).
Am citit foarte putin din poeta Constanţa Buzea, dar i-am citit săptămână de săptămână, cu mare interes, ani de zile, rubrica de întâmpinare din România literară – Post-restant. O bună scoală pentru cei care voiau să înteleagă ce este si ce nu este literatura.
António Lobo Antunes a asteptat in biblioteca mea aproape zece ani inainte de a ma decide sa il cunosc. Nu stiu cum s-a intamplat. Am citit in acesti ani aproape tot ce a scris Saramago si nimic de ALA. Intre timp am invatat portugheza citind romane de Paolo Coelho si imi propusesem sa il citesc pe Lobo Antunes in original; Saramago si, mai tarziu, Pessoa au fost lecturile in portugheza in urmatorii ani. In 2007 mi-a fost recomandat cu entuziasm de doua colege psihiatre din Portugalia (Lobo Antunes este si specialist in psihiatrie, pe care a practicat-o pana in 1985, dupa ce participase, la inceputul anilor « 70, ca medic militar – chirurg -, in razboiul colonial din Angola). In 2009 a fost in Romania si am fost incantat de stilul sau in exprimarea orala, dar excelenta traducere a Micaelei Ghiţescu dupa As Naus a ramas in continuare pe raft. In 2010 am fost in vacanta Portugalia si pregatisem cartea, inspirat intitulata in româneste Întoarcerea caravelelor, ca lectura de vacanta; am uitat-o pe noptiera. Timpul ei nu venise. Timpul ei a fost copt in aceasta vacanta reconfortanta in Bulgaria, cu dupa-amieze vaporoase, care formau o urzeala potrivita pentru a sustine proza densa a maestrului lisboet.
Imi face placere sa transcriu aici o pagina (aproape) la intamplare.
Orice călătorie e un eşec al imaginatiei, zicea si scria Octavian Paler. Ceea ce poti vedea cu ochii e putin fată de ceea ce iti poti imagina. Am pătit asta cu Parisul. Parisul n-are nici o vină, dar nu putea concura cu orasul imaginat, străbatut timp de 30 de ani. Nu pătesc asta niciodată in Balcani şi in Mediterana.
Poate datorită unei anumite savori a clipei…
Poate datorită zumzetului oamenilor intr-un decor de carte postală…
Poate datorită istoriei spectaculoase care imi vorbeşte… Acum, cateva minute in vechea mitropolie din Nesebar (sec. VI)… Acum un an, cateva ore in lapidariul din Verona, fascinat de bornele de pe drumurile romane (romanii aveau borne « bikilometrice » – nu gasesc alt termen pentru a ma referi la milele romane – care functionau si ca un fel de cronici lapidare)
Poate datorită luminii in acelasi timp caldă şi imprevizibilă, clară dar şi moale…
Da, cam ăsta e secretul călătoriilor reuşite: să las cuvintele adunate in memorie să se scalde in lumina locului. Lumina locului şi memoria călătorului nu răman prinse in pliantele turistice.
Chiar inainte de a pleca in vacanta (partea a II-a, la mare), am văzut un documentar despre Jane Austen (pe History, cred). M-a frapat o informatie: ca ar avea, astazi, un succes enorm in Japonia.
Cu multi ani in urma ma intrigase un articol dintr-o revista de neurologie despre unele diferente intre organizarea ariilor de procesare a cuvintelor si a muzicii la japonezi in comparatie cu europenii. Acele diferente, speculau autorii, ar putea explica succesul de proportii al muzicii de opera in Japonia.
Pentru mine, unul dintre rezultatele colaterale neasteptate al acelei perioade de interes major pentru problemele neurolingvisticii a fost apropierea mea de opera. Asa ca m-am intrebat si de aceasta data: ce sa caute Jane Austen in Japonia?
Spre sfarsitul documentarului a mai clipit un beculet: un istoric literar sustinea ca Jane Austen ar fi ppe o lista scurta de sapte maestri ai stilului din literatura engleză; mai mult, ca ea ar fi matricea primă a stilului prozei engleze. Aha, deci s-ar putea sa avem din nou de-a face cu muzicalitatea cuvintelor.
Văzusem, desigur, cateva ecranizari după Pride and Prejudice sau după Sense and Sensibility, dar nu m-m grăbit sa deschid vreuna dintre traducerile in română ale acestor romane. Acum mi-am descărcat toate romanele lui Jane Austen ca e-bookuri si am ales Mansfield Park pentru ceasurile dintre răsăritul de soare si ora mai târzie de trezire in vacantă a fetelor mele.
Intr-un fotoliu confortabil, in linistea diminetii, cu mirosul mării si briza cuvintelor care poartă o muzică a imaginii…
« About thirty years ago Miss Maria Ward, of Huntingdon, with only seven thousand pounds, had the good luck to captivate Sir Thomas Bertram, of Mansfield Park, in the county of Northampton, and to be thereby raised to the rank of a baronet’s lady, with all the comforts and consequences of an handsome house and large income »
… Imagini bine conturate, care stimuleaza imaginatia sa pună oricâte nuante. Sobrietate explozivă, asa as numi aceasta marcă a stilului Austen, evidentiată abrupt incă din primele rânduri.
Vacanta la Marea Neagra se termina mâine. Revin cu forte proaspete si cu norma întreaga si la cabinet si pe blog.
« Poporul înţelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al neamului nostru. Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui…Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle » (MS Regele Mihai, in mesajul radiodifuzat pe 23 august 1944, ora 22)
Mai multe despre rolul Regelui Mihai la 23 august 1944 – aici (in emisiunea Ora Regelui)
„Deşi mulţi cred că a nu fi lăsat să intri înapoi în ţara ta este mai uşor de suportat decât a nu fi lăsat să pleci, aceasta nu este adevărat. Sentimentul de lipsă de putere şi de libertate este asociat ambelor situaţii.” (Mihai I al României)
Mai putin de 1000 de persoane si-au impartit o republica a minciunii. Tot cam atatia membri avea partidul comunist atunci cand i s-a dat in exploatare republica zisa populara, de fapt o gubernie sovietica.
Republica de azi nu este, desigur, sovietica. Are insa in comun cu ideologia comunista un dispret profund fata de adevar. Fata de acel adevar mic, umil, de zi cu zi, care iese la iveala, socratic, din exprimarea libera a opiniilor.
Adevarul ne face liberi. Si libertatea e prima conditie pentru a gasi o farama mai mare din Adevar.
In 1947, 1000 de oameni au inchis portile de iesire din România. In 2012 tot cam atatia oameni se straduiesc sa tina inchise usile de intrare spre o Românie mai adevarata. Ca sa traim intr-un limb al minciunii, inca denumit conventional România.
Se vantura minciuni in legatura cu orice si se tace in legatura cu un singur lucru: ca România are un rege legitim, care se intampla sa fie un exemplu de moralitate, curaj si uitare de sine atunci cand vine vorba de ţara sa. Tara care poate redeveni si a noastra daca vom denunta conventia mincinoasa a celor 1000.
In the context of our present pervasive madness that we call normality, sanity, freedom, all our frames of reference are ambiguous and equivocal. (R.D. Laing – The Divided Self , 1969)
Timpul Raţiunii a creat nebunia azilului psihiatric. Timpurile in care anomia devine regulă dărâmă azilul cu un cost cam mare: societatea devine o instituţie terapeutică totală.
Antipsihiatria refuză simultan definiţia bolii psihice şi definiţia normalităţii.
« În contextul nebuniei atotcotropitoare a timpului nostru, tot ceea ce numim normalitate, sănătate mintală, libertate, toate cadrele noastre de referinţă sunt ambigue şi echivoce » (R.D. Laing – Sinele divizat, 1969)
DAN GHENEA 