« Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. »
Zice bine Marius Mihalca pe blogul sau, pe care il citesc mereu cu placere (mai rar decat mi-as dori, pentru ca e cam lenes si scrie rar).
Cititi tot articolul, ca merita. Eu o sa-mi asum rolul de avocat al cuvintelor incriminate, atunci cand sunt folosite cu dreapta chibzuinta; altminteri, si eu dau o lupta (profesionala) cotidiana cu abuzul de termeni absoluti.
Sunt de acord ca « nimic si nimeni nu ne va desparti niciodata » e o trufie si nimic mai mult; cum as putea sa controlez libera vointa a celuilalt? Pot insa sa declar legitim ca « vreau să fiu cu tine pentru totdeauna« , pentru ca e o declaratie care ma angajeaza doar pe mine si promite doar ceea ce e in puterea mea: sa vreau, nu sa obtin intotdeauna ceea ce vreau.
Sunt de acord ca termenii absoluti nu pot fi justificati rational. Dar o mare parte a vietii noastre scapa dincolo de rationalitate. Iar cuvintele absolute sunt justificate atunci cand au la baza cei trei virtuti care depasesc ratiunea: Credinta, Speranta, Iubirea.
Iar cand se intampla acest lucru cuvintele dau forma faptelor si faptele dau consistenta cuvintelor. Altminteri, credinta fara fapte e moarta, speranta fara fapte e zadarnica, iar iubirea fara fapte e doar chimval rasunator.
WordPress:
J’aime chargement…