« Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. »
Zice bine Marius Mihalca pe blogul sau, pe care il citesc mereu cu placere (mai rar decat mi-as dori, pentru ca e cam lenes si scrie rar).
Cititi tot articolul, ca merita. Eu o sa-mi asum rolul de avocat al cuvintelor incriminate, atunci cand sunt folosite cu dreapta chibzuinta; altminteri, si eu dau o lupta (profesionala) cotidiana cu abuzul de termeni absoluti.
Sunt de acord ca « nimic si nimeni nu ne va desparti niciodata » e o trufie si nimic mai mult; cum as putea sa controlez libera vointa a celuilalt? Pot insa sa declar legitim ca « vreau să fiu cu tine pentru totdeauna« , pentru ca e o declaratie care ma angajeaza doar pe mine si promite doar ceea ce e in puterea mea: sa vreau, nu sa obtin intotdeauna ceea ce vreau.
Sunt de acord ca termenii absoluti nu pot fi justificati rational. Dar o mare parte a vietii noastre scapa dincolo de rationalitate. Iar cuvintele absolute sunt justificate atunci cand au la baza cei trei virtuti care depasesc ratiunea: Credinta, Speranta, Iubirea.
Iar cand se intampla acest lucru cuvintele dau forma faptelor si faptele dau consistenta cuvintelor. Altminteri, credinta fara fapte e moarta, speranta fara fapte e zadarnica, iar iubirea fara fapte e doar chimval rasunator.
DAN GHENEA 
A meritat cu prisosinta , ca de obicei .
Vorbe frumoase insa spuse,scrise de outside,care nu a trecut prin »nimic si nimeni nu ne va desparti ».Este foarte usor pentru psihologi si psihiatri,sa dati sfaturi si nu numai.Eu am constat trecand prin mai multi psihologi si un singur psihiatru ,ca nu m-au ajutat prea mult,de multe ori mi-au facut rau,judecandu-ma,parca eram un « obiect’ de analiza,de studiu,un nou caz….Poate nu am gasit oamenii potriviti,nu a existat acea compatibilitate,pacient-medic.
Atunci cand pasim in fata altarului o facem cu incredere, cu emotie, cu speranta ca “la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti” nu este doar o replica banala din filmele americane. Privind in jur, la relatiile celorlalti, ne spunem ca noi nu vom face aceleasi greseli. Noi nu vom esua. Ne dorim cu disperare ca relatia noastra sa mearga, ne spunem ca dragostea invinge totul, dar ne trezim intr-o zi in fata oglinzii, cu lacrimi in ochi, fortati sa recunoastem ca nu mai e ca la inceput, ca asa nu se mai poate… Uneori, pe calea pe care mergem ne ratacim unii de altii. Uneori, ne rupem, uitam ce ne tine impreuna, uitam ce iubim la celalalt sau punem in balante cu talgere inegale ce e rau si ce e bine. Casatoria nu mai este ca pe vremuri, pentru ca nu mai sunt acele vremuri. Eu cred ca un singur lucru este important: daca te casatoresti sa crezi macar in acel moment ca va dura o vesnicie. Altfel nu are sens.Am auzit o noua si inedita interpretare a consacratei formule « pana cand moartea ne va desparti ». Adica, pana la moartea sentimentelor, nu a trupului/sufletului.” Sunt inca in cautarea « solutiei miraculoase » pentru a vindeca ranile provocate de astfel de despartiri:divort,moarte…
Mie mi-a plăcut . Personal eu caut moderația,și câteodată o și găsesc,apoi nu știu cum se face, că sunt atrasă ca un magnet de abis,de absolut.Știm cu toții, că totul trece,și fericirea și suferința,și dragostea,și durerea,și viața.Asta nu mă împiedică să sper la eternitatea unei clipe .