Mois : août 2015
Gulliver în țările sufletului
Vade liber, qualis, non ausum dicere, felix,
Te nisi felicem fecerit Alma dies.
Cele opt călătorii ale lui Gulliver au fost comentate cel mai adesea ca satire ale lumii exterioare. Si totusi, încă din primul capitol al primei aventuri (în Lilliput) se adună indicii că nu e vorba despre drumuri prin geografii exterioare ci de descoperiri în geografiile interioare.
Swift era pastor anglican; în epocă a fost cunoscut şi pentru eseul Against Abolishing Christianity – AN ARGUMENT TO PROVE THAT THE ABOLISHING OF CHRISTIANITY IN ENGLAND MAY, AS THINGS NOW STAND, BE ATTENDED WITH SOME INCONVENIENCES, AND PERHAPS NOT PRODUCE THOSE MANY GOOD EFFECTS PROPOSED THEREBY. (Împotriva abolirii religiei crestine – ARGUMENT PENTRU A DOVEDI CA ABOLIREA RELIGIEI CRESTINE IN ANGLIA, IN CIRCUMSTANTELE ACTUALE, AR PUTEA FI INSOTITA DE UNELE INCONVENIENTE SI S-AR PUTEA SA NU PRODUCA ACELE MULTE EFECTE BUNE CARE SE ASTEAPTA PRIN ACEASTA) Am transcris în întregime lungul subtitlu pentru că dă o bună idee despre suculenţa eseului, dar şi despre modul nonconformist în care Swift înţelegea să fie conservator.
Călătoriile lui Gulliver conţin, desigur, multe aluzii politice, dar mie îmi par centrate pe un discurs teologico-moral despre suflet şi corp, despre formă şi substanţă, despre destin şi liber arbitru.
Numele protagonistului este Lemuel Gulliver. Numele apare în Biblie, în Pildele lui Solomon:
“Cuvintele lui Lemuel, regele din Massa, cu care mama sa îl învăţa: [… ] Nu se cuvine regilor, o, Lemuel, nu se cuvine regilor sa bea vin şi conducătorii băuturi îmbătatoare,/ Ca nu cumva bând sa uite legea şi să judece strâmb pe toţi sărmanii.” E una dintre rarele ocazii în care e pomenit în Biblie un sfat matern.
Lemuel înseamnă « cel ce aparţine lui Dumnezeu ». Numai că numele mostenit de la tatăl sau pamântesc, Gulliver, vine de la gula, adică lăcomia, unul dintre cele sapte pacate capitale. Numele personajului creat de pastorul Swift e discordant, teren de luptă între cele de sus si cele de jos. Lemuel Gulliver poartă deci în nume o amintire a înţelepciunii materne si a unui tată care e foarte prins în materialitate.
Locul de unde pleacă Gulliver în călătoriile sale nu pare a fi luat la întâmplare de Swift. « Tatăl meu avea o mică moşie în Nottinghamshire » – e chiar prima propoziţie din Călătorii… Nottingham, locul în care Robin of Loxley (mai bine cunoscut ca Robin Hood) lua de la bogati ca sa dea la saraci si, în acelasi timp, lupta pentru regele legitim, Richard cel plecat în cruciadă…
Gulliver studiază apoi la Colegiul Emanuel (Emanuel = « Dumnezeu e cu noi »), acelasi de unde plecase, în urmă cu cateva decenii, miscarea separatistă din cadrul bisericii anglicane care avea să conducă, după o epică peregrinare, la înfiintarea coloniei Massachusetts. De altfel, Gulliver trece si el prin Leyden, in Olanda, ca si peregrinii, si ridică ancora pentru călătoria ce-l va duce in Lilliput într-o zi de mai – aluzie la nava care i-a dus pe peregrini in America, Mayflower.
Universitatea din Leyden e legată si de studii microscopice de pionierat (printre altele si de studiul spermatozoizilor, rezultand teoria « micilor suflete animale »). Călătoria in Lilliput ar putea fi deci o incursiune in microscopia sufletului si a starilor sale. Iar numele de fată al soţiei lui Gulliver – Burton – trimite la lucrarea lui Robert Burton – Anatomia melancoliei; Burton semneaza cu pseudonimul Democrit, grecul care a inventat teoria atomilor…
(va urma)
Gând de duminică (25): Despre iluminare
“Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el; trimite Dumnezeu vedenii, se arată şi el; propovaduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebire şi margini, propovaduieşte şi el. Cu un cuvânt: contraface tot ceea ce face Dumnezeu şi duce de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor. S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită, încât şi lumina dumnezeiască o contraface, nu în înţelesul că s-ar putea apropia să strâmbe adevărata lumină, căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa, ci naluceşte şi el o lumină, cu care năluceşte pe cine poate şi pe cine vede că umblă cu îndrăzneală dupa daruri dumnezeieşti, înainte de dobândirea smereniei statornice.” (Arsenie Boca – Cărarea Împărăţiei)
Cele patru Românii ale Regelui Mihai
A devenit Rege al României Mari la 20 iulie 1927.
Detronat de tatăl său trei ani mai târziu, redevine rege în 1940, când primeşte o ţară văduvită de 24 dintre cele 71 de judeţe pe care i le lăsase bunicul său, Ferdinand Întregitorul.
La 23 august 1944, mai exista administratie română pe mai puţin de jumătate din teritoriul României Mari. Nu numai că pierdusem din nou Basarabia (şi nu recuperasem nordul Transilvaniei) dar mai mult de jumătate din Moldova de dincoace de Prut era sub administratie sovietică.
Care erau perspectivele? In Maramureş erau gata planurile pentru alipirea la Ucraina Sovietică, Transilvania urma să devină republică sovietică, Tito cerea permisiunea lui Stalin să “elibereze” Banatul cu armata iugoslavă de partizani. In Suceava si Botoşani se introdusese deja administraţia civilă sovietică, ceea ce indica limpede că urma “unirea” întregii Moldove sub puterea sovietică.
Aceasta era ce-a de-a treia Românie a Regelui Mihai. Una pe cale de diparitie.
Regele s-a dovedit lucid şi curajos şi a reuşit să ne lase o Românie mai mare decât cea pe care o primise.
Îl/O placi? Îl/O doreşti? Îl/O iubeşti?
Ca să-l doreşti nu e musai să-l placi, ba adesea e chiar contraindicat. Ca să-l doreşti e suficient să fie greu de prins sau să crezi tu că e greu de prins.
După ce-l ai, nu ai cum să-l mai doreşti. Dacă ai noroc, s-ar putea să-l placi un pic după ce nu-l mai doreşti.
Oricum, dorinţa se aprinde mai mult din durere decât din plăcere. Cu plăcerea faci cel mult un foc de tabără într-o noapte scurtă de iunie.
Dincolo de durere şi de plăcere încep fericitele chinuri ale dragostei.
Gând de duminică (24)
Veniţi, binecinstitorilor creştini, să aducem cuvioase laude şi cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăţia cerurilor şi pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii sai: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă mult v-aţi nevoit!
…..
Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilinţă graiuri ca acestea:
Bucuraţi-vă, că avuţia cea stricăcioasă aţi defăimat.
Bucuraţi-vă, că bogăţia cea gândită aţi aflat.
Bucuraţi-vă, că de frumuseţea materialnică nu v-aţi biruit.
Bucuraţi-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-aţi socotit.
Bucuraţi-vă, preaînţelepţilor, voi partea cea bună aţi ales.
…
Plecaţi spre milă şi îndurare pe milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toţi, să ne deschidă uşa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim sa lucrăm în via şi pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecaţi de neştiinţă şi biruiţi de urâte ganduri şi de patimi de necinste.
…
(din Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni)
Tableta antipsihotică (8): Nu există delir mistic
Ori e delir, ori e mistică.
Delirul e plin de ganduri, mistica e curăţare de gânduri.
Delirul e vorbeste depre dusmani si conspiratii, mistica despre unire si armonie.
Delirul creste ca o pădure stufoasă de raţionamente (adesea imbatabile!), mistica acceptă suspendarea raţionamentului în faţa misterului.
Delirul e proiecţie în afară a unui eu divizat, mistica e primire înăuntru a luminii care uneşte.
La capătul gîndurilor
de Savatie Baștovoi
Există lucruri care nu se vor întîmpla niciodată.
Ele adorm în inima ta și par atît de calde…
Obrazul ți-l lipești de frăgezimea gîndurilor
Si adormi cu nădejdea că mîine totul se va sfîrși.
•
Cine a făcut gîndurile și cine a lăsat cuvintele
Să se furișeze în suflet ca o zăpadă la rădăcina copacilor?
Dimineața cînd te vei trezi
Vei fi cu o zi mai departe de dorința ta.
•
Bunul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul,
A lăsat gîndurile omului să umble slobode.
Oamenii le-au umplut cu putere
Si se rănesc unul pe altul în jocurile lor.
•
Într-o zi mă voi goli de orice dorință.
Atunci mă vei vedea la capătul gîndurilor
Privindu-te
Ca și cum nu aș fi plecat niciodată.
Jurnal de vacanţă (12) : Poveştile Sarmisegetuzei
Stâlpii de lemn din centru sunt o invenţie pentru filmul Dacii, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Reconstituirea pietrelor din grupurile de şase nu e sustinută de dovezi arheologice sau documentare (iar mie, cel putin, mi se pare ca se potrivesc ca nuca în perete cu elementele locului).
Dacă scoatem din scenă elementele false sau foarte dubioase nu mai rămâne prea mult de văzut din templul solar al dacilor. Sigur, dovedeste ca preotii daci aveau o precizie superioară in calcularea anului, dar o asemenea cultură era restransa la cateva persoane in fiecare generatie. O cultura ezoterica, nescrisă, murind odată cu purtatorii ei.
Nu am intalnit daci la Sarmisegetuza. Dar arborii care au crescut peste templele dacilor sunt frumosi.