Mois : juin 2013

Flori, fete, filme si povesti (2)


1. Floarea zilei este intrebarea.

2. -4. Cartea am luat-o din Alfabetar, la cererea publicului. E undeva între  Evanghelia dupa Isus Cristos si Istoria asediului Lisabonei. Primul nume care apare in carte, care e si primul nume care apare intr-un film facut in 2003 dupa aceasta carte, este numele fetei.

3. Filmul e frantuzesc si se numeste A la folie… pas du tout.  Cea mai potrivita traducere mi s-ar parea Ma iubeste … nu ma iubeste.

Daca vi se pare ca nu mai aveti de ce sa cititi cartea dupa ce ati vazut filmul (acela pe care nu l-am numit inca, in care trebuie sa cautati numele fetei), nici nu stiti ce pierdeti. Ca sa mai aveti o sansa sa intelegeti de ce niciun film nu poate reda prea mult din fraza supravizuala, supramuzicala si suprasenzuala a lui Tracy Chevalier, cititi Albastru pur, de aceeasi autoare.

Dupa ce v-am mai tinut putin de vorba, ca sa mai seman putina confuzie, sa revenim la intrebare:

Care e numele florii?

[Singuri ca strunele lăutei]


“Umpleți-vă unul altuia cupele, dar nu beți din aceeași cupă.
Dați-vă unul altuia din pâinea voastră, dar nu mâncați din aceeași felie.
Cântați și dansați împreună și fiți bucuroși, dar fiecare dintre voi să fie singur,
Ca strunele lăutei care stau singure, deși vibrează cu aceeași muzică.”

(Khalil Gibran – Profetul)

Am publicat pe Ralix.ro articolul Cuplul poate dauna grav sanatatii?

Domnisoara Matilda si misoginii


Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.

Nu ceri credință neschimbată…
Nu ceri amor pân’la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

(Matilda Cugler – Numai o clipă)

Poezia a aparut in 1875, in Convorbiri literare. In acelasi an, domnul Eminescu îsi citea la Junimea poezia Antropomorfism

Domnul George Călinescu a notat lapidar in Istoria literaturii române de la origini până în prezent că « poezia Matildei Cugler (1851—1931) e la modul cuviincios al liricii pentru albumuri de pensioane ».

Poezia Antropomorfism are 69 de strofe. Multe dintre ele de un « crunt misoginism » (chiar domnul Călinescu face aceasta remarcă, dupa care continua sa scrie despre Antropomorfism pe mai multe randuri decat a dedicat intregii opere a domnisoarei Matilda Cugler).

Nu e azi Ziua Tricolorului


Alta inventie republicana. Prost cusuta cu ata alba.

La 14 iunie 1848 a fost adoptat tricolorul rosu – galben – albastru (cu benzile dispuse orizontal) ca drapel al Tarii Românesti, devenita, pentru o luna, republica.

Asadar:

1. Era alt steag

2. Era alta data (26 iunie e data pe stil nou)

3. Nu era steagul României. Nici macar nu se poate pretinde ca a fost folosit ca steag al revolutiei de la 1848 in toate cele trei tari românesti; la Blaj, drapelele erau rosu-alb-albastre (abia intr-un cunoscut tablou istoric pictat un sfert de veac mai tarziu apare galbenul – neatestat de martorii oculari!)

Adoptarea tricolorului in forma actuala ca drapel national s-a facut la 26 martie 1867 printr-o lege votata de Adunarea Deputatilor, pentru aplicarea prevederilor articolului 124 din Constitutia de la 1866.

26 martie ar fi o zi excelenta pentru a sarbatori drapelul national, mai ales daca revenim la monarhia constitutionala. Avand in vedere ca este si ziua de nastere a Margaretei de România, ar putea fi simultan si Ziua Reginei. Ar fi o sarbatoare a florilor si a culorilor in prima luna de primavara.

Si am putea sa simtim intr-adevar ca Pe-al nostru steag e scris unire

Despre tricolor si adevar in republica minciunii am scris si pe blogul Regatul României (aici)

A explica = a micsora


O valor das coisas não está no tempo que elas duram, mas na intensidade com que acontecem. Por isso, existem momentos inesquecíveis, coisas inexplicáveis e pessoas incomparáveis. (Fernando Pessoa)

(« Valoarea lucrurilor nu stă în timpul cât dureaza, ci în intensitatea cu care se întâmplă.  Astlel, există momente de neuitat, lucruri inexplicabile, persoane incomparabile. »)

Ne petrecem prea mult timp încercand sa uităm, sa explicăm, sa comparăm. Uităm pentru că nu putem să întelegem, explicăm ce nu vrem să întelegem, comparăm fără să întelegem la ce serveste comparatia.

Flori, fete, filme si povesti (1)


De azi filmul si cartea saptamânii vin împachetate intr-un joc de copii.

Sa incepem. Regulile le vom invata jucand.

1. Floarea zilei este trandafirul.

3. Filmul se numeste Un long dimanche de fiançailles (O lunga duminica de logodna)

kis4. Povestea este Legenda adormitilor din  Enciclopedia mortilor de Danilo Kiš.

2. Care e numele fetei? Cel care se potriveste cu filmul, povestea si floarea si pe care il gasiti intr-o piesa de Shakespeare a carei actiune se petrece la Verona. (- Hei, dragii mei, și eu doar am avut/  O zi ca asta, când purtam o mască,/Iar gura mea știa să povestească/ Frumoaselor dulci șoapte la ureche…/ Și le plăcea… S-a dus! S-a dus! S-a dus… – O, Doamne, cred c-or fi treizeci de ani! – Ce spui? Nu-s așa mulți! Nu-s așa mulți!/ Că de la nunta lui Lucentio/ Pot fi cel mult vreo douăzeci și cinci!/ Era pe la Rusalii și umblam/ Mascați pe uliți…)

Numele ar putea fi: a. Ana; b. Matilda; c. Julieta; d. Rosaline.

Votati!

Soare de mămăligă


Îmi sorb acum cafeaua în balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
………………………………………………….
Își potcovește caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?…

Tot mai compacți ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii și ele,
Din ce în ce tot cerul îl câștigă

Și iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al României mele,
Răsare-o uriașă mămăligă!

Răsăritul soarelui e o poezie scrisa de Șt. O. Iosif si Dimitrie Anghel (care au semnat impreuna multe altele, sub pseudonimul A. Mirea). Cei doi au facut si alte lucruri impreuna: au condus impreuna o revista (Sămănătorul), au fost membri fondatori ai Societatii Scriitorilor Români, si au iubit aceeasi femeie (o poveste concisa si bine spusa despre asta gasiti aici; Rebreanu a vrut sa scrie un roman inspirat de triunghiul Iosif – Anghel – Natalia Negru, dar l-a lasat neterminat).

Azi, 22 iunie 2013, se implinesc 100 de ani de la moartea lui Ștefan Octavian Iosif si se intampla sa fie Moșii de vara. Si cred ca e potrivit sa-l pomenesc pentru ca si el face adesea, in versurile sale, frumoase pomeniri ale mortilor neamului (ascultati, de pilda, Când a fost să moară Stefan). Iar in poezia La arme!, Iosif e si un prooroc al reinvierii:

Să știe toti că un popor nu moare
Când veacuri a luptat necontenit —
Și-i scris în cartea celor viitoare
Că va să vină ceasul preamărit,
Când mândru străluci-va-ntre popoare
Ca soarele, aici, în răsărit!

Șt. O. Iosif era unul dintre ardelenii care au crezut toata viata ca soarele rasare la Bucuresti. Asa ca soarele de mămăligă nu e o depreciere a soarelui, ci o exaltare a mămăligii!

Cuvinte RUPTE: Bunăstare


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

« Bunăstare » a intrat la noi prin traducere din germana (din Wohlstand); in germana se face si astazi distinctie intre « bunăstare materială » si « bunastare spirituală »; la noi  « bunastare materiala » a ajuns sa sune aproape pleonastic, pentru ca « bunăstare » a ajuns să evoce exclusiv latura materiala.

In asa masura a fost deformat cuvantul spre intelesul de « avere », ca pentru echivalentul englez a lui Wohlstand, wellbeing, se prefera in română traducerea prin « stare de bine » (« wellbeing » avand in compunere « a fi », nu « a avea »); in schimb, « welfare state » e tradus prin « statul  bunăstarii ».

Sensul originar al cuvântului welfare se referă la bunăstarea … animalelor domestice

Cuvinte RUPTE: Agonie


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

Cuvântul agonie a fost expulzat undeva la marginea dinspre viata a mortii. a ajuns sa insemne « stare patologică foarte gravă a organismului, care precedă moartea ».

S-a ajuns aici in trepte. Dictionare mai vechi doar cu 70 – 80 de ani pastreaza inca o umbra a sensului originar al cuvantului, agonie fiind definit ca « ultima lupta cu moartea », respectiv « lupta omului cu moartea ».

In greaca veche agonie inseamna lupta sustinuta pentru viata. Lupta in care ai mereu moartea in fata, dar incerci sa nu mori cu totul.  Agonici, in acest sens tare, au fost cei 300 de spartani de la Termopile care au luptat pentru viata altora si pentru propria lor moarte buna (euthanasia – alt cuvant tradat!); agonici au fost martirii crestini cand infruntau moartea pentru ca  viata lor sa nu-si piarda noima.

« Agonie si extaz » e titlul cartii lui Irving Stone despre Michelangelo. Un titlu bine ales si in concordanta cu epoca. Secolul lui Michelangelo a fost penultimul in care agonie a insemnat incordarea maxima a vietii aflata la apogeu in confruntarea cu moartea.

Secolul XVIII alege sa expulzeze moartea din mijlocul vietii – cimitirele sunt mutate la marginea oraselor (pana atunci erau in jurul bisericilor, aflate in centrul comunitatii). Imparatul romano-german Carol al VI-lea da un exemplu la Viena, dupa epidemia de ciuma. Cimitirul devine o problema de « igiena », iar lupta dintre viata si moarte este trimisa la periferie, « out of sight and out of mind » (= in afara privirii si in afara gandirii).

Asa a devenit agonia o « stare patologica ».

Iubirea la mijlocul vietii


Tu-mi spui: sufletul tau este foarte amar!
nor cu nor, imi spui tu, se-ntalnesc foarte rar,
cal cu cal, si mai rar, si mai rar calaretii,
ne-ntalnim foarte rar, pe la mijlocul vietii,
nu ne spunem decat mana pusa pe umar
si sporim al tacerilor repede numar…

(Ce spui tu despre sufletul meu, Rokssana’s Blog)

Am publicat pe Ralix.ro articolul Iubirea domestica de la mijlocul vietii.