Mois : septembre 2015
Gulliver în țările sufletului: Lilliput
Cum spuneam (aici), Călătoriile lui Gulliver îmi par centrate pe un discurs teologico-moral despre suflet şi corp, despre formă şi substanţă, despre destin şi liber arbitru.
Călătoria în Lilliput este povestea unui naufragiu la țărmul dintre suflet și corp. Iată trei imagini sugestive în acest sens.
1. Gulliver legat în timp ce dormea
« Se pare că din prima clipă când am fost descoperit dormind pe țărm, după naufragiu, împăratul a fost înștiințat printr-o ștafetă și a hotărât în Consiliu să fiu legat în chipul arătat (lucru care s-a petrecut noaptea, în timp ce dormeam), să mi se aducă mâncare și băutură din belșug și să se construiască o mașină care să mă transporte în capitală. »
Legăturile sunt nişte fire subţiri pentru Gulliver, dar ruperea lor presupune efort şi durere. În plus, piticii par să fie dispuşi să îi dea să mănânce şi să bea din belşug. Evitarea suferinţei şi căutarea plăcerii – iată principiul după care piticii (atomii materiali) îl domină pe Omul-Munte (sufletului robit de patimi).
2. Gulliver cazat într-un templu părăsit
« În locul unde se oprise căruța, se ridica un vechi templu, socotit cel mai mare din întreaga împărăție. Cu câțiva ani în urmă, fiind pângărit de un omor nefiresc,[…] templul era acum socotit un lăcaș profanat. Se hotărî ca eu să locuiesc în acest edificiu. Marea poartă dinspre miazănoapte avea o înălțime de vreo patru picioare, așa că mă puteam strecura cu ușurință. »
Credeţi că pastorul Swift nu avea în minte zicerea paulină «că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi»? Lilliputanii oferă sufletului un templu profanat. Iar templul acela arată ca o cuşcă pentru Gulliver – «marea intrare» are mai putin de 1,20 m, asa că intră şi iese câineşte. Şi tot ca un câine e legat cu lanţ de un stâlp al acestui templu al materialităţii.
3. Gulliver ca arc de triumf pentru armata liliputană
« Majestatea sa dădu poruncă, sub amenințarea pedepsei cu moartea, ca în timpul marșului, fiecare soldat să se poarte cât mai cuviincios față de mine; ceea ce nu i-a împiedicat pe câțiva ofițeri tineri să-și arunce ochii în sus în timp ce treceau pe sub mine; și, ca să spun adevărul, pantalonii mei erau într-un hal fără de hal, încât au stârnit râsete și uimire.
Râsete şi uimire în faţa acestui suflet care serveşte de minune ca decor pompos pentru defilarea pulsiunilor primare, dar lasă să i se vadă părţile ruşinoase.
Mai e un detaliu interesant în această călătorie în Lilliput: deşi are ochelarii la el, Gulliver nu îi foloseşte niciodată pentru a vedea mai bine această lume minusculă (dar îi foloseşte la alte lucruri – să se apere de săgeţi, de exemplu)…
(va urma)
Gând de duminică (29)
“Spune-mi: unde eşti atunci când nu te afli înăuntrul tău?” (Sf. Ciprian)
A scuza și a ierta sunt antonime
“Rostim multe lucruri în biserică (și în afara bisericii) fără să ne gândim la ce spunem. De pildă, spunem în Crez «cred în iertarea păcatelor». /…/ A crede în iertarea păcatelor nu este nici pe departe atât de ușor pe cât îmi imaginam.
Credem că Dumnezeu ne iartă păcatele; dar și că nu va face asta decât dacă iertăm altor oameni păcatele făcute împotriva noastră. nu există nicio îndoială cu privire la partea a doua a acestei afirmații. Se găsește în rugăciunea Tatăl nostru; a fost rostită apăsat de Domnul nostru. Dacă nu ierți, nu vei fi iertat. Niciun aspect al învățăturii Sale nu este mai limpede; și nu există excepții. Isus nu spune că trebuie să iertăm păcatele altor oameni în cazul în cazul în care nu sunt prea groaznice, sau dacă există circumstanțe atenuante, sau ceva de genul acesta. Trebuie să le iertăm pe toate, oricât de resentimentar, de meschin sau de des repetate. În caz contrar, nu ni se vor ierta nici nouă păcatele./…/
Dar între a ierta și a scuza există o diferență ca de la cer la pământ. Iertarea spune: «Da, ai făcut acest lucru, dar accept cererea ta de iertare și nu-ți voi purta pică, iar între noi totul va fi exact cum a fost înainte». A scuza înseamnă a spune: «Văd că a fost fără voia ta, n-a fost cu intenție, n-a fost vina ta.» Dacă un lucru n-a fost cu adevărat din vina cuiva, atunci nu este nimic de iertat. /…/Dar necazul este că ceea ce numim noi «a-i cere iertare lui Dumnezeu» constă foarte adesea în a-i cere lui Dumnezeu să ne accepte scuzele. /…/ Suntem atât de nerăbdători să i le punem în vedere lui Dumnezeu (și nouă înșine), încât avem tendința de a uita lucrul cu adevărat important; mai exact, partea rămasă, partea pe care n-o acoperă scuzele, partea care este nescuzabilă, dar nu și, slavă Domnului, de neiertat./…/
Adevărata iertare înseamnă să privim țintă către păcat, păcatul care rămâne fără scuze, după ce au fost invocate toate circumstanțele atenuante, să-l vedem în toată oroarea, murdăria, josnicia și răutatea lui, și totuși să fim pe deplin reconciliați cu omul care l-a făcut. Aceasta – și numai aceasta – este iertare; și aceasta o putem căpăta întotdeauna de la Dumnezeu, dacă o cerem./…/
A scuza ceea ce poate produce scuze bune nu este dragoste creștinească; este doar corectitudine. A fi creștin înseamnă a ierta ceea ce nu poate fi scuzat, fiindcă Dumnezeu ți-a iertat ceea ce nu poate fi scuzat.
Așa ceva este greu. Probabil că nu este atât de dificil să ierți o singură ofensă mare. Dar să ierți provocările necontenite ale vieții de zi cu zi – a continua să ierți soacra despotică, soțul pus pe amenințări, soția cicălitoare, fiica egoistă, fiul duplicitar -, cum putem face asta? Putem s-o facem, cred eu, doar amintindu-ne unde ne situăm, dând greutate cuvintelor atunci când spunem în rugăciunea de seară: «Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri». Nu ni se oferă iertare decât în acești termeni.”
(C.S. Lewis – Despre iertare)
Douceur de vivre
“Dulceaţa trăirii” e una dintre devizele departamentului Aveyron. A nu se confunda cu dolce farniente – în locul acesta din Occitania trăiesc încă ţărani. Nişte ţărani care îşi trimit copiii la universitate, unde aceştia îşi uimesc colegii crescuţi în marile oraşe.
Pentru că, de o sută de ani, mulţi se întorc în locurile natale şi fac să existe în cel mai rural departament al Franţei ingineri excelenţi, medici excelenţi, profesori excelenţi. Liceele din Rodez au dat, în această sută de ani, un număr disproporţionat de personalităţi de anvergură.
Centrul Universitar Jean-François Champollion din Rodez
Dar nu e vorba numai de vârfuri. Respectul pentru şcoală se simte la toate nivelurile, problemele educaţiei sunt foarte sus pe agenda publică. Iar rezultatele se văd. Un centru universitar înfiinţat în urmă cu 6 ani la Rodez a ajuns anul acesta pe locul I în Franţa la evaluarea în privinţa calităţii pedagogice (măsurată în progresul înregistrat de studenţi în anii de licenţă) şi pe locul II la un indicator numit valoare adăugată, care măsoară calitatea conţinuturilor predate!
Dar să revenim la ţăranii noştri din Aveyron. Ei continuă să crească vite şi raţe, să facă brânză (Roquefort e o marcă locală) şi vinuri dulci-aspre . Îşi respectă istoria şi tradiţiile. Munca e muncă, dar şi timpul odihnei e sfânt. Și din ce în ce mai mulți dintre fiii și fiicele lor, după ce au fost în lumea largă se întorc la iarba verde de acasă.
/Dă-mi ochi să văd soarele/
Ne vom aşeza din nou Teuta
Pe scaunele de lemn
Să ciocnim pahare sticloase
Ca destinele, ca inimile.
Din nou să ne aşezăm
Amintirile să le trăim
Să citim versurile
Nopţilor scrise.
Dă-mi ochii să văd soarele
Cum cad stelele
Cerul cum cade
……………………………….
(Lulzim Tafa – Mâine; mai mulți poeți albanezi contemporani – aici)
Gând de duminică (28)
“Puțină știință depărtează de Dumnezeu, multă știință apropie de Dumnezeu” (Francis Bacon)
Am întâlnit Oameni
O concepție despre om
Dincolo de boală omul este o ființă unică, dotat cu o identitate, o istorie, o cultură, o credință, o ființă relațională a cărei demnitate rămâne dincolo de aparențe.
O concepție despre îngrijiri
Relația este în inima îngrijirii în psihiatrie. Asta ne obligă să abordăm persoana îngrijită cu atenție, respect și umilitate, pentru a-i asigura îngrijirile adaptate stării sale.
Un mod de a servi
În fața eșecurilor, a situațiilor de excludere, de ruptură cărora pacientul le este adesea victimă, AHSM primește pacientul, răspunde așteptărilor sale, nevoilor sale, în respectul demnității sale.
http://www.ahsm.eu/qui-sommes-nous/valeurs-ethique
AHSM înseamnă Association Hospitalière Sainte-Marie și asigură îngrijirile psihiatrice în șase departamente franceze. Am vizitat așezământul din Rodez și m-am convins că, în acest caz, cuvintele sunt în acord cu faptele..
« Am purtat cu mândrie numele acestei tari …
O Regină care descinde din Margareta (Muşata), prin Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi un şir de Marii şi Ane remarcabile (printre care şi Maria Leszczyńska, Regină a Franţei).
… si am asteptat ca portile ei mari si frumoase sa se deschida. » (Ana a României – Un razboi, un exil, o viata)
Filmul realizat de Marilena Rotaru – aici