Unora nu le place când le aminteşti că republica a fost adusă de tancurile sovietice. Se străduiesc să ne explice că abia din 1990 avem o republică adevarată şi că noua republică nu moşteneşte niciunul dintre păcatele celei vechi.

Bine, să zicem ca ei. Să zicem că am avut pâna acum 4 constituţii republicane (1948, 1952, 1965 şi 1991), şi să numărăm republicile după moda franceză: prima, a doua, a treia, a patra. Asta „nouă” ar fi a patra.

Întrebări:

1. Cum se face că primul preşedinte al celei de-a patra republici a fost un lider al tineretului comunist în timpul celei de-a doua republici şi ministru al celei de-a treia?

2. Cum se face că ministru al apărării în primul guvern de după 1990 era un om şcolit la Moscova în timpul celei de-a doua republici, aceea în a cărei constituţie scria că « Republica Populară Română a luat naștere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german si a eliberării României de către glorioasa Armata Sovietică »?

3. Cum se face că primul preşedinte al Senatului după 1990 era una şi aceeaşi persoană cu planificatorul şef al economiei socialiste în timpul primelor două republici?

Si lista coincidenţelor ar putea continua. Dar mai am două întrebări, legate de instituţii:

4. Care este singura ţară din fostul bloc comunist în care securitatea nu a fost deconspirată?

5. Ce constituţie a fost în vigoare între 22 decembrie 1989 şi 8 decembrie 1991? Nu cumva constituţia din 1965 (cu doar câteva articole abrogate)?

Există continuitate între republica roşie şi actuala republică. Şi legal şi moral.

Dacă vreţi o republică „nouă”, cereţi una. Respectând legea şi adevărul. Legea ar fi Constituţia din 1923, niciodată abrogată cu forme juridic valide, iar adevărul e că a patra republică a început cu o mare minciună – aceea că Frontul Salvării Naţionale (FSN) ar fi fost o „emanaţie” a revoluţiei din decembrie 1989. De atunci FSN s-a tot divizat şi a reuşit să infesteze toate partidele politice actuale.

Prima, a doua sau a patra, nu contează, republica actuală e una a minciunii. Dacă vreţi una nouă, hai să facem NU un referendum pentru monarhie constituţională, ci unul pentru republică; dacă se dovedeşte că nu sunt destui republicani, reintră în vigoare Constituţia din 1923 (dacă vi se pare că e depăşită înseamnă fie că nu aţi citit-o, fie că nu aţi citit constituţia actuală).

Domnilor republicani, acceptați provocarea?
În fond, dacă ar fi adevărată propaganda tovarășilor, ar fi floare la ureche să câștigați acest referendum! Dar oare de ce nu l-au organizat până acum chiar tovarășii? Din respect pentru monarhie? Haida de! Sau pentru că sunt primii care știu că nici măcar la referendumurile din 1991 și 2003 nu au reușit să obțină fără fraudă validarea Constituției?

„Noţiunea de obligaţie primează asupra celei de drept, care îi este subordonat şi relativ. Un drept nu este eficace prin el însuşi,  ci doar datorită obligaţiei căreia îi corespunde ; exercitarea efectivă a unui drept nu îşi are sursa în cel care îl posedă, ci în alţi oameni care se recunosc obligaţi la ceva faţă de el. […]

Faptul că o fiinţă umană posedă un destin etern impune o singura obligaţie: e vorba de respect. Obligaţia nu este îndeplinită decât dacă respectul este exprimat efectiv, într-o manieră reală, nu fictivă; aceasta nu se poate face decât prin intermediul nevoilor pamânteşti ale omului. […]

Datorăm respect unui lan de grâu, nu pentru grâu, ci pentru că grâul este hrană pentru oameni. Similar, datorăm respect unei colectivităţi, oricare ar fi aceasta – patrie, familie sau oricare alta – , nu pentru ea însăşi, ci ca hrană pentru un anumit număr de suflete omeneşti. […] Se întamplă foarte des ca rolurile să fie inversate. Anumite colectivităţi, în loc să servească pentru a hrăni, dimpotrivă, mănâncă sufletele. În acest caz e vorba de o boală socială,  şi  cea  dintâi  obligaţie este să încerci  un tratament ;  în anumite circumstanţe poate fi necesar să ne inspirăm din metodele chirurgicale.” (Simone Weil – L’enracinement – Prelude à une déclaration des devoirs envers l’être humain)

Fiecare drept al meu corespunde unei obligatii a tuturor celorlalti. Statele ar trebui sa fie gestionarele acestor obligatii, nu sa isi aroge dreptul de a impune obligatii arbitrare, care sa serveasca doar mentinerii unei birocratii.

Cat valoreaza dreptul tau la viata daca eu si altul si altul nu ne luam obligatia de a-l respecta? Cât valoreaza dreptul tau la proprietate privata daca eu si altul si altul nu ne asumam obligatia de a ti-l apara?