Savoir-vivre, savoir-faire.
Primim viaţa în dar şi abia mult mai târziu deprindem meşteşugul de a trăi. Până acolo ne rătăcim în fel de fel de meșteșuguri, profesii, arte, tehnici – toate fiind axate pe « cum să faci ». Cum să rezolvi probleme.
Cum să trăiești, le savoir-vivre, se pierde tot mai des pe drum. Iar uneori e dat la schimb cu ceea ce este etichetat, cu mult savoir-faire, ca stil de viață, lifestyle.
DAN GHENEA 
Și în rătăcirea noastră avem iluzia că am găsit un sens al vieții
Oare? Oare nu cumva stapanim, pe deplin, mestesugul de a trai, dar familia, societatea, scoala au grija sa ne indrume spre ceea ce cred ei ca este viata, lucru cat se poate de ironic, de altfel, avand in vedere nivelul de fericire actual al oamenilor « mari » de azi?
Ieri, ma asezasem pe un scaun de la demisolul unei librarii, cand vad mai multi copii adunandu-se pentru ora de povesti. In sala, mai erau trei adulti care rasfoiau si ei, ca si mine, cate o carte. De cum au vazut copiii strangandu-se, s-au ridicat si au plecat, cu o nota evidenta de enervare pe chipuri. Viata indraznise sa le deranjeze planul de asimilare de informatie seaca! Cartea din mana era mai importanta decat contemplarea expresiilor copiilor, urmarirea jocului, a naturaletii lor, mai importanta decat viata…
Si va contrazic, dupa cum cred ca v-ati obisnuit deja cand vine vorba despre subiecte existentiale, si in ceea ce il priveste pe « savoir faire ». Nu este, in opinia mea, vorba despre a a sti sa faci ceva (lucru cu o insemnatate a lui, desigur), cat despre a afla cum sa fii prezent cand faci ceva, sa te bucuri de proces, in loc sa ratezi totul, cu gandul la scopul final. Or, a sti cum sa faci un lucru (si nu ma refer la detalii tehnice ale procesului, ci la a fi prezent), este, iarasi, mestesugul cu care ne-am nascut si pe care l-am uitat.
și dacă adulții chiar erau prezenți acolo, în cartea pe care o citeau, în acel moment poate că asta era realitatea lor atunci, în cartea aceea, în mintea lor, și ce este mai real decât ce se întâmplă în mintea noastră, este doar o părere, așa sunt eu, când citesc nimeni nu mă poate ”deturna” , desigur.. în afara copilului meu
Cartea este imaginatie. Viata nu curge in imaginatie, ci in realitate. Pe copiii din librarie ii vezi, ii auzi, personajul din carte este o fantoma. Cam cu asta ne trecem viata, cu fantomele mintii noastre…
Si de ce lectura sa excluda prezentul? Poti foarte bine sa fii prezent in timp ce citesti: auzi sunetul usii de la intrarea blocului, de exemplu, un latrat de caine, simti textura moale a paturii cu care esti invelita, aroma ceaiului, vezi periferic ce se afla prin camera, nu?
M-am și găsit cu cine să mă pun : ) Așa este, doar că uneori alegem să vizionăm filmul realității minții noastre, fantomatic desigur, dar e al nostru.