Mois : août 2011

Maşina de întors timpul

· 2 commentaires ·

Şi cu Daniela Matei am fost coleg la facultate. Ştiam ca o să faca medicină de performanţă. Recunosc însă că nu am crezut că o să continue să scrie poezie. Mă gândeam că e ori-ori. A fost şi-şi, la cel mai înalt nivel: e medic, cercetător şi profesor în America şi continuă să scrie în limba română. Poezie bună-adevarată-frumoasă. De curând i-a apărut, la Editura ART, « Maşina de întors timpul« . Poemul care dă titlul volumului, aşezat pe primele pagini, are o forţă de evocare tuburătoare. Imagini izbitoare, dar şi intuiţii subtile au făcut savoarea acestei prime lecturi.

Vă pun sub ochi şi câteva versuri din lene :

« […]ce noapte! gândesc. sorb / ceai. privesc un film plicticos printre / degetele picioarelor încrucişate pe / canapea. lucrurile cele mai importante / în viaţă sunt mai uşoare ca  aerul / a spus cineva nu-mi amintesc / exact dar simt / o delăsare o moleşeală / un fel de căldură. amintirile / desfăcându-se de pe circumvoluţiuni / înălţându-se ca nişte rotocoale / de fum, noaptea e / fierbinte şi umedă. sorb ceai / […] »

Efectul placebo

· 8 commentaires ·

« Placebo Domino in regione vivorum » (Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pamântul celor vii)

Este ultimul verset din psalmul 114 si era cântat la înmormântari. Înca din secolul al XIV-lea, Chaucer, in Povestirile din Canterbury, ii denumeste pe bocitorii profesionisti « placebo singers », dând acestei sintagme o conotatie peiorativa.

In 1785 apare prima consemnare a termenului placebo intr-un dictionar medical, cu sensul de « medicament banal » (« commonplace medicine », cu alte cuvinte, intr-o formulare mai plastica, « apa de ploaie »). Definitia evolueaza rapid spre o conotatie clar negativa, in editia din 1811 a aceluiasi dictionar medical aparand sub forma:

« Placebo = epitet dat oricarui medicament mai apt sa faca placere pacientului decat sa-i aduca beneficii »

Timp de 150 de ani placebo a fost alungat in limburile sarlataniei medicale si a credulitatii unor pacienti « neinteligenti si inadecvati »(cum erau numiti intr-un articol publicat in Lancet, in 1954).

Azi stim ca in efectul oricarui medicament intra si o doza importanta de efect placebo. Incepem sa descifram bazele fiziologice ale efectului placebo. Si redescoperim, la 24 de secole dupa Hipocrat ca placerea si increderea au puteri vindecatoare; cu alte cuvinte, revenind la definitia din 1811, un medicament  care produce placere aduce beneficii.

In fine, nici un medicament nu e cules din padure, ci este un mijloc terapeutic agreat in cadrul unei relatii medic -pacient, in care daca incredere nu e, nimic nu e.

Exista chiar si efectul opus – efectul nocebo -, cel mai adesea ca urmare a unei proaste comunicari intre medic si pacient; substante foarte active la alti pacienti pot fi reduse la neputinta de emotiile negative ale persoanei respective.

Nu exista medicamente minune. Iar apa de ploaie poate fi terapeutica in anumite conditii.

Un bărbat şi o femeie

· 10 commentaires ·

E titlul unui film frantuzesc din anii 60 (mai precis, 1966 – Un homme et un femme, in regia lui Claude Lelouch), pe care l-am vazut de mai multe ori in anii ’80. Imi placea si filmul, imi placea si muzica (un foarte fredonabil şaaabaadabadabadaba-uabadabada…).

Se spuneau putine cuvinte, restul era un şabadabada de emotii nevorbite.

Intr-un cuplu de cursa lunga, femeia adulta si barbatul adult se pot intelege reciproc daca invata sa completeze cuvinte in spatiile cu uabadabada. Cuvinte directe (propozitii care incep cu « eu »), precise (spun ce inteleg din actiunile tale si spun ce voi face eu) si clare (spun care este obiectul dorintei mele).

Pe scurt, invat sa formez propozitii de tipul:

Eu + verb activ si personal + complement direct exprimand un obiect bine definit.

Cam prozaic, nu?

Exerciţiu de admiraţie

· Laisser un commentaire ·

E un om care ştie să facă poduri. În toate sensurile.

Santiago Calatrava.

Atât de vizual şi atât de profund.

Ce să laud mai întâi ? Lumina surprinzătoare a unor gări sau « maşinile de umbră? « (Nu ştiam că aşa se numesc atunci când m-au ferit de soarele amiezii în gara Oriente din Lisabona) Supleţea podului din Sevilla, care se echilibrează totuşi prin propria greutate? Sau eleganţa mişcării acestui Pod al Femeii, din Buenos Aires?

Sunt multe alte motive de admiraţie.

Priviţi.

Cămila perfectă

· 10 commentaires ·

Patru învăţaţi calatoreau prin deşert cu o caravană. Seara stăteau în jurul focului şi povesteau. Toţi erau plini de admiraţie faţă de cămile. Le admirau puterea şi găseau că răbdarea lor umilă e aproape de neînţeles. « Haideţi să scriem despre acest animal sau să desenăm ceva care să laude şi să onoreze cămila » – spuse unul dintre ei. Spunând aceste cuvinte, luă un sul de pergament şi intră într-un cort luminat de o lampă cu ulei. După câteva minute, ieşi şi îşi arătă opera celor trei prieteni ai săi. Desenase o camilă care tocmai se ridicase din poziţia de odihnă. Cămila era atât de bine desenată, că ai fi putut crede că era vie. Următorul bărbat intră apoi în cort şi ieşi curând. Aducea o scurtă descriere a foloaselor pe care cămilele le aduc caravanei. Al treilea scrise un poem încântător. Al patrulea intră în cele din urmă în cort şi le interzise celorlalţi să îl deranjeze. Câteva ore mai târziu, focul se stinsese şi ceilalţi dormeau deja. Dar din cortul slab luminat mai venea încă zgomotul penelului scrijelind. A doua zi îl aşteptară la fel de zadarnic. La fel şi în ziua a treia şi a patra. Aidoma stâncilor care se închiseseră în urma lui Aladin, cortul îl ascundea pe cel de-al patrulea învăţat. În sfârşit, în ziua a cincea, intrarea cortului se deschise şi cel mai silitor dintre silitori ieşi afară, mort de oboseală, cu ochii încercănaţi şi obrajii slăbiţi. Bărbia îi era încadrată de o barbă aspră. Cu paşi osteniţi şi o faţă de parcă ar fi mâncat lămâi verzi, se apropie de ceilalţi. Aruncă obosit pe covor un mănunchi de pergamente. Pe exteriorul primului sul scrisese cu litere mari: CĂMILA  PERFECTĂ  SAU  CUM  AR  TREBUI  SĂ FIE  O  CĂMILĂ…

(în Nossrat Peseschkian – Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie)

Rondelurile Senei

· 2 commentaires ·

Rondelul florilor de luna

Flori de lună ce s-agaţă / Schimbă apa în brocart; / Printre frunze prinde viaţă / Câte-un cântec de Mozart //

Spre Saint-Cloud, ce doarme-n faţă, / Val de val se duce spart; / Flori de lună ce s-agaţă / Schimbă apa în brocart. //

Peste-a Senei verde faţă / Dulci şi lungi fiori se-mpart, / Şi de ţărmi ce se răsfaţă, / Când corăbii de despart, / Flori de lună se agaţă. ///

Alexandru Macedonski. Poet. Simbolist, deci mânuitor de imagini. Simboliştii au stimulat mintea să ceară tot mai multe imagini. Poezia a devenit şi picturală şi muzicală. Si, aparent, mai accesibilă decat artele plastice nonfigurative sau muzica dodecafonică. A pierdut favorurile publicului atunci când a apărut hiperoferta de imagini; oamenii se duceau să-şi ia doza săptămânală la cinematograf, apoi puteau să stea acasa pentru doza zilnică la televizor, iar acum sunt continuu perfuzaţi cu produse multimedia.

Încerc să-mi imaginez cât timp ar dura pe ecran rondelul lui Macedonski. Într-un film gen « Anul trecut la Marienbad » ar fi repetat de două – trei ori şi poate ar prinde chiar genericul; in total vreo 2 minute. Intr-un film « romantic » de azi – o secvenţă de maxim 20 de secunde, iar Mozartul ar fi aproape sigur « Eine kleine Nachtmusik » (că doar e vorba despre noapte !).

Despre Rege

· 1 commentaire ·

« Dacă veţi fi de acord […] că o ţară poate avea şi o altă vocaţie decât cea de băcănie en gros, […] ajungem să ne întrebăm ce chip ar avea un Stat care s-ar dori în primul rând umanist. […] Ar avea chip de om. » (Vladimir Volkoff – Despre Rege)

« Un om sincer, dar niciodată cinic, în ciuda a ceea ce a suferit, cu mâini pricepute, ureche muzicală, binecuvântat cu un curaj fizic şi moral persistent şi cu o adâncă credinţă. Faţa sa arată uneori unul dintre cele mai calde zâmbete pe care le-am cunoscut » (Ivor Porter, aviator american în al doilea Război Mondial, despre Regele Mihai).

Portretul Regelui, la toate vârstele. Portretul României la maturitate.

Ivor Porter l-a  întâlnit prima dată pe Regele Mihai  în după-amiaza zilei de 23 august 1944 şi a fost frapat de faptul că regele,  într-un moment atât de dramatic, s-a gândit să ordone în mod specific eliberarea a trei paraşutisti americani, pe care  îi considera a fi  în pericol  în acele momente. Deşi, în mod obiectiv, regele însuşi era în cel mai mare pericol. 

Sinceritate, curaj fizic şi moral, zâmbet cald – cum ar fi ca România să fie reprezentată de aceste trăsături regale?

Puteti citi mai mult despre 23 august si Regele Mihai pe dcnews.

Patetic vs. poetic

· 4 commentaires ·

Trebuie sa recunosc: am fost tentat sa ma pozez cu Chip si Dale. Dupa o zi in care vezi, vezi si iar vezi, nu prea iti mai ramane timp sa gandesti sau sa visezi. La ce bun sa visezi? Minnie iti zambeste, vrajitoarele se ofera privirii in plina lumina, iar la sfarsit ai 20 de minute in care te scalzi in artificii.

Aristotel distinge doua forme ale sufletului rational: intelectul receptiv (patetikos) si intelectul activ/creator (poietikos). La Disneyland, intelectul patetic invadeaza toata mintea. Revarsarea imaginilor inunda creierul si il face impropriu pentru orice efort imaginativ.  

Poezia nu moare din cauza rationalizarii, moare prin hipertrofia acestui receptacul de imagini – intelectul patetic.

Papagalii Barcelonei

· 6 commentaires ·

Unii spun ca papagalul e o specie invadatoare in Barcelona. Dar atunci ce fel de specie suntem noi, cei 2 milioane de turisti, in fiecare an ? Barcelona are in fiecare august mai putini localnici decat populatii migratoare (umane). 

 Unii sustin ca papagalii Barcelonei au inceput sa se inmulteasca in libertate de prin anii ’70 ai secolului XX. Nu cred. Columb a adus in 1493, la Barcelona, in fata primilor regi ai Spaniei, putin aur si multi papagali. Majestatile Lor Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia  au hotarat ca tarile in care cresc asemenea creaturi merita sa fie explorate in continuare.

Si au dat banii pentru a doua expeditie, mai multi decat aurul adus de Columb. Si au cerut papei sa le dea pamanturile unde cresc papagali. Si papa le-a cedat solemn acele pamanturi in anul urmator, la Tordesillas. Ad maiorem Dei gloriam.

Am banuiala ca multi dintre papagalii Barcelonei au radacini catalane mai vechi decat majoritatea locuitorilor umani actuali.