Când ai pierdut în astă lume
Orice speranță, orice dor,
Când știi ce grabnic trece iarăși
Tot ce-ai avea în viitor,
Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăiește
Și n-o mai plângi, de-a veștejit.
Nu ceri credință neschimbată…
Nu ceri amor pân’la mormânt,
Căci știi, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.
(Matilda Cugler – Numai o clipă)
Poezia a aparut in 1875, in Convorbiri literare. In acelasi an, domnul Eminescu îsi citea la Junimea poezia Antropomorfism.
Domnul George Călinescu a notat lapidar in Istoria literaturii române de la origini până în prezent că « poezia Matildei Cugler (1851—1931) e la modul cuviincios al liricii pentru albumuri de pensioane ».
Poezia Antropomorfism are 69 de strofe. Multe dintre ele de un « crunt misoginism » (chiar domnul Călinescu face aceasta remarcă, dupa care continua sa scrie despre Antropomorfism pe mai multe randuri decat a dedicat intregii opere a domnisoarei Matilda Cugler).
Ce vrei
Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Şi cum e a mea faţă
Aşa-i inima mea.
Eu nu pot să plec fruntea
Şi nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!
De văd o mişelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!… Pot toate-n lume,
Să ştiu că mi-i iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aş muri!
Unele coincidente sunt in mod deliberat. Cum am mizat si eu pe Matilda:)