Mois : juillet 2012

Sonet roşu în fa major


op.12, « Rosenau »

Se întrebau de-i roşeaţa nascută/ Cu lumea odată sau ‘nainte – / Cand roşul dormea în seva cu minte/ În scoarţa mărului vieţii-nvelită.//

E trandafirul lumină ce minte?/ Ori poate-i urzeala lumii ţesută/ În culori, ca să fie văzută/ Risipa iubirii pusă-n cuvinte?//

Răspuns lămurit n-au aflat/ Nici învăţaţi într-a rozei ştiinţă,/Nici cei ce spun că pământul nu-i plat.//

Dar când mă uit la conturul perlat/ Al petalelor aprinse-n fiinţă,/ Stiu că grădinarul pe-aici a umblat.///

Prea ocupati cu plagiatul…


… nu mai avem timp sa observam exemplele de devotament, competenta si demnitate. Nu-i nimic. O fac altii in locul nostru.

The American Academy of Emergency Medicine (AAEM) is pleased to announce that Dr. Raed D.A. Arafat, Undersecretary of State at Romania’s Ministry of Health, has been awarded the AAEM 2012 International Emergency Medicine Leadership Award. This award recognizes an individual who has had a meaningful impact on the field of emergency medicine. AAEM president, William T. Durkin, Jr., MD MBA FAAEM, will present the award in person during Dr. Arafat’s Disaster Medicine Session presentation at the International Conference on Emergency Medicine (ICEM) in Dublin, Ireland, at 11:30a.m. on Saturday, June 30, 2012.

“Rarely have we seen the contributions of a dedicated medical professional affect a country so profoundly,” stated Dr. Durkin.

In Spania exista inca fotbal


Meciurile Spaniei la acest Campionat European le-am urmarit cu placere. Am impresia ca si ei au jucat cu placere. In orice caz, in Spania, si mai ales in Catalonia, exista un respect aproape religios pentru estetica jocului, chiar daca e si o presiune enorma pentru rezultat. Am vazut suporterii Barcelonei de doua ori in zi de meci la ei acasa – intr-o  seara dupa o infrangere, in alta seara dupa o victorie; am vazut la Bucuresti suporterii din Madrid si Bilbao – unii victoriosi, altii invinsi. De fiecare data am avut sentimentul ca ei vin dintr-un alt timp – un timp al jocului frumos.

Am putut chiar sa las sonorul deschis: comentatorii n-au mai avut timp de atatea barfe despre preturi, prime de joc, transferuri – pur si simplu aveau de comentat in ritm alert o echipa care inca joaca fotbal.

Ziua României constitutionale


A existat o Românie constitutionala. România celor trei regi: Carol I Întemeietorul, Ferdinand I Întregitorul si Mihai I cel Credincios. E jalnic sa crezi ca poti sterge memoria a trei regi care au condus armate in razboaie si au respectat cu sfintenie Constitutia in vremuri de pace « sarbatorind » Ziua Constitutiei pe 8 decembrie – data adoptarii celei de-a patra constitutii republicane.

Ziua Constitutiei ar trebui sarbatorita, dar la 1 iulie. La 1 iulie 1866 a fost adoptata Constitutia fondatoare a României. Carol I, principele strain plebiscitat de români, facuse deja promisiunea pe care o va respecta, cu asupra de masura, timp de aproape o jumatate de veac, pana cand moartea il va desparti de natiunea care l-a ales si pe care a ales-o:

« Punând piciorul pe acest pamânt sacru, am si devenit Român … Eu va aduc un suflet loial, cugetari drepte, o vointa ferma de a face bine, un devotament fara margini catre noua Mea patrie si acel respect nezdrucinat fata de lege pe care l-am cules din exemplul stramosilor Mei. Cetatean astazi, mâine, daca va fi nevoie, soldat, voi împarti cu voi soarta cea buna, ca si pe cea rea »

Sonet galben in sol major


În oraşul meu ratez dimineaţa/ C-un ceas care sunăşi un sendviş cu zimţi/ Cald şi ostil, fără gust, îl presimţi/ Cu nemiros ce-abil sare greaţa.//

Îl înghiţi şi treci la spălatul pe dinţi,/ Placidă oglinda-ţi perie faţa/ Şi-ţi înfăşoară lumina în ceaţa/ De microunde şi cafele fierbinţi.//

Azi m-am deşteptat în visul de vară/ Cu soare proaspăt cuprins în privire/ Şi verde adânc în inima clară.// Timp moale muşc, din mijloc de ţară,/ Sub coajă de aur coaptă-n uimire/ Când cerul iarăşi aproape coboară.///