Meciurile Spaniei la acest Campionat European le-am urmarit cu placere. Am impresia ca si ei au jucat cu placere. In orice caz, in Spania, si mai ales in Catalonia, exista un respect aproape religios pentru estetica jocului, chiar daca e si o presiune enorma pentru rezultat. Am vazut suporterii Barcelonei de doua ori in zi de meci la ei acasa – intr-o  seara dupa o infrangere, in alta seara dupa o victorie; am vazut la Bucuresti suporterii din Madrid si Bilbao – unii victoriosi, altii invinsi. De fiecare data am avut sentimentul ca ei vin dintr-un alt timp – un timp al jocului frumos.

Am putut chiar sa las sonorul deschis: comentatorii n-au mai avut timp de atatea barfe despre preturi, prime de joc, transferuri – pur si simplu aveau de comentat in ritm alert o echipa care inca joaca fotbal.