Étiquette : estetica

Peisaj interior


Peisajul este « spaţiul în care infinitul şi finitul sunt în contact, trecând unul în celălalt”. Această definiţie surprinzătoare a fost dată de Rosario Assunto, în urmă cu mai bine de 40 de ani, în Peisajul şi estetica.

Traducerea românească, apărută în 1986, am cumpărat-o încă proaspătă, într-o permisie, şi am citit-o pe îndelete în cele 35 de zile de gardă, în armată. Atunci am înţeles că peisajul e o invenţie recentă (anticilor nu le-a trecut prin cap să decupeze bucăţi din natură şi să le considere frumoase) şi că e o invenţie a orăşenilor (ţăranii se uită la natură curios sau circumspect, dar nu obişnuiesc să o admire).

Ceea ce înţeleg acum e că peisajul e întotdeauna interior. Nu există acolo unde nu există un ochi al minţii care să-l decupeze. Şi să-l plaseze într-un spaţiu-timp complet diferit de spaţiul claustrant şi timpul pulverizat al oraşului.

Tot Assunto o spune mai bine: « Grădina e un spaţiu diferit în mod absolut de spaţiile în care se desfăşoară şi este consumată viaţa noastră de zi cu zi. Spaţiu care nu mai e simplă exterioritate, deoarece e într-adevăr, şi Rilke a spus-o cum nu se putea mai bine, un spaţiu în care interioritatea se face lume şi lumea se interiorizează. Spaţiu în care sentimentul şi gândirea, obiectivându-se, se individualizează ca un loc, în aşa fel încât, subiectivând spaţiul şi identificându-se cu acesta, devin chiar acel loc » (Rosario Assunto – Ontologia şi teleologia grădinii).

Peisajul a fost inventat cam în aceeaşi perioadă cu dragostea romantică. Dragostea romantică e şi ea o nevoie a orăşeanului, ca şi peisajul. Şi îmi pare că suportă acelaşi tip de definiţie: « locul în care infinitul este contiguu cu finitul ». Dar o să mă mai gândesc la asta. Vă scriu dacă mai aflu ceva…

Cartea săptămânii (XII)


O lectura nerecomandata normalilor.  Grupeaza fragmente despre arta, filosofie, religie, dar si cateva articole foarte directe despre viata politica din Portugalia in primii 25 de ani dupa proclamarea republicii.  Totul tratat in 5-6 maniere diferite, pentru ca fragmentele sunt semnate de heteronimii lui Pessoa, scriitorul care « n-a existat niciodata » („Fernando Pessoa este singurul scriitor din lume care n-a existat niciodată. Cât era în viaţă, nu avea nevoie de o viaţă, renunţase la ea ca să poată inventa toate vieţile posibile. Rare sunt geniile care să nu fi visat vreodată să-şi transforme existenţa în legendă. Pessoa a devenit pentru el însuşi propria sa legendă, înainte să devină şi pentru noi. Ne putem îndoi de existenţa lui Homer, aşa cum îl putem bănui şi pe Shakespeare că nu va fi fost întotdeauna el. Pessoa nu a avut existenţă şi nu a fost niciodată el, cu excepţia acelor momente când i-a plăcut să lase să se creadă aşa. Om al vidului, n-a încetat să se joace cu numele său, Pessoa, al cărui înţeles în portugheză trimite la acea persona latină, masca actorului. A avut o întreagă viaţă la dispoziţie ca să joace toate rolurile pe scena unui teatru imaginar.“ – Pascal Dethurens, Pessoa, l’oeuvre absolue).

In Spania exista inca fotbal


Meciurile Spaniei la acest Campionat European le-am urmarit cu placere. Am impresia ca si ei au jucat cu placere. In orice caz, in Spania, si mai ales in Catalonia, exista un respect aproape religios pentru estetica jocului, chiar daca e si o presiune enorma pentru rezultat. Am vazut suporterii Barcelonei de doua ori in zi de meci la ei acasa – intr-o  seara dupa o infrangere, in alta seara dupa o victorie; am vazut la Bucuresti suporterii din Madrid si Bilbao – unii victoriosi, altii invinsi. De fiecare data am avut sentimentul ca ei vin dintr-un alt timp – un timp al jocului frumos.

Am putut chiar sa las sonorul deschis: comentatorii n-au mai avut timp de atatea barfe despre preturi, prime de joc, transferuri – pur si simplu aveau de comentat in ritm alert o echipa care inca joaca fotbal.

O chestiune de gust


« Când vreau să-mi regăsesc buna dispoziţie şi să-mi petrec plăcut timpul, mă duc pe strada Ferdousi, unde domnul Ferdousi are o prăvălie cu covoare persane. Domnul Ferdousi, care şi-a petrecut toată viaţa în tovărăşia artelor si frumosului, priveşte la realitatea înconjurătoare ca la un film de mâna a doua într-o sală de cinema ieftină şi murdară. Totul e o chestiune de gust, îmi spune el, lucrul cel mai important, stimate domn, este să ai gust. Toate ororile (pentru că le numeşte orori), cum sunt minciuna, trădarea, hoţia, delaţiunea, domnul Ferdousi le aduce la acelaşi numitor – asemenea lucruri le fac oamenii care n-au gust. » (Ryszard Kapuściński – Şahinşahul)

Ryszard Kapuściński pune secvenţa de mai sus în ultimele două pagini ale reportajului cu aer de roman-frescă despre revoluţia islamică din Iran; pare că vrea să creadă că mai reală decât lumea violenţei perpetue este lumea care ar putea lua loc pe covoarele domnului Ferdousi. Nu că şi-ar face iluzii – nu am întâlnit la un alt autor tuşe atat de realiste, fără a cadea însă în naturalism sau în cinism (dacă vreţi să vă convingeţi citiţi Împăratul – despre ultimul împărat al Etiopiei, Imperium – despre agonia imperiului sovietic, şi, desigur, Şahinşahul – despre mărirea si căderea ultimului Rege al Regilor); dar este tentat să creadă în salvarea prin cultură (edificatoare în acest sens e culegerea lui de reflecţii intitulată Călătorind cu Herodot).

 Şi totuşi… Oare lumea ar fi fost scutită de un razboi dacă Hitler ar fi fost apreciat ca pictor?

Pianul lui Ravel


« Pianul lui Maurice Ravel era acoperit de praf, ca şi cum nu ar fi fost folosit niciodată. Ravel considera că viaţa artistică e temporară şi nu trebuie să ia locul vieţii reale. Cât priveşte viaţa morală ideală, ea ar trebui să fie, dimpotrivă, continuă. De fapt, trebuie sa recunoaştem că şi viaţa noastră morală este temporară, că nu ne gândim la semeni decât în mod intermitent, însă asta se datorează slăbiciunilor noastre omeneşti. Pentru a fi sinceră, gândirea morală nu ar trebui să-si fixeze nici o limită, ci să iradieze în întreaga existenţă. Aceeaşi idee se regăseşte la Sfântul Augustin, care afirma că «măsura iubirii este să fie fără măsură» » (Vladimir Jankélévitch – Curs de filosofie morală)

Mai mult despre frumos si bine puteti citi in Stralucirea binelui (cateva aplicatii pe o idee de Jankélévitch)