Nu va faceti iluzii: nu mai gasesti fotbalisti amatori in ziua de azi. Nici nu mai pot urmari la televizor un meci pe parcursul caruia comentatorii vorbesc doar despre bani, bani, bani.
E vorba de un jucator care a parasit terenul de fotbal in urma cu 80 de ani si aceasta lume in urma cu 52 de ani. Nu inainte de a primi un Nobel pentru literatura, in 1957. In acel an, pe lista apare numele Albert Camus.
Nu e bine si frumos sa-ti uiti tovarasii dim timpuri grele. Si scuza ca nu mai avem aceleasi preferinte filosofice, religioase si politice nu tine. Il cam uitasem pe Camus; azi dimineata am vazut pe un monitor la metrou: s-a intamplat pe 4 ianuarie 1960 … Albert Camus a murit intr-un accident rutier, la numai 46 de ani.
Mitul lui Sisif, Ciuma, Strainul au fost publicate in romaneste si inainte de 89, avand acoperirea apartenentei autorului la Partidul Comunist Francez. In primul an de facultate (acum un sfert de secol) am vrut sa prezint doua referate la sesiunea de comunicari a studentilor, la sectiunea franceza – unul despre Mitul lui Sisif, celalalt despre Ciuma. Am depus rezumatele, profesoara a zis ca sunt in regula. In ziua prezentarii aflu ca primul nu fusese acceptat pentru ca titlul – Absurdul si sinuciderea – atrasese atentia (chiar incepand cu acel an, sinuciderea devenise un cuvant tabu; disparuse chiar si din statistica – vezi bine, nimeni nu putea sa se sinucida in minunata Românie socialista!). Cealalta comunicare, intitulata simplu, Despre Ciumă, nu parea deloc suspecta (poate ca s-au gandit ca voi trata aspecte medicale in opera lui Camus). Referatul trebuia tinut in limba româna, ca sa inteleaga si tovarasii de la cultura depre ce e vorba, dar se puteau da citate in limba originala. Asa ca am venit cu doua pagini (scrise de mana) in care erau patru citate consistente. Totul se incheia chiar cu ultimul paragraf al romanului. (« […] poate sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita »).
Camus mi-a fost alaturi in niste ani foarte grei pentru cultivarea gandirii. Chiar si modul sau de a-si trai necredinta m-a ajutat sa-mi gasesc mai apoi credinta.
Inapoi la fotbal. Camus a fost o glorie locala in Algeria Franceza. Tuberculoza a pus capat carierei sale sportive la numai 17 ani. A continuat sa urmareasca fotbalul din tribune, ca iubitor pasionat. A spus in cateva randuri ca tot ceea ce stie despre morala a invatat pe teren. A fost in ultima generatie de fotbalisti amatori; amator inseamna « cel care iubeste ». (Cantecul de lebada al acestei epoci din istoria fotbalului a apartinut Ungariei lui Ferenc Puskás, la Mondialul din 1954 – dubla cu Germania, cu acele incredibile scoruri: 8-3 in grupa si 2-3 in finala!)
Sper ca totul i se va ierta pentru ca mult a iubit. Prietenii i-au ridicat un monument simplu (nu mai simplu insa decat piatra lui funerara: « Albert Camus 1913-1960 »), la poalele unui munte algerian, cu un citat dintr-o povestire a sa:
Je comprends ici ce
qu’on appelle gloire
le droit d’aimer sans
mesure albert camus
WordPress:
J’aime chargement…