Étiquette : fotbal

Moartea ca slogan publicitar


În curând începe nebunia temporară numită campionat mondial de fotbal. Un joc ce antrenează emotii colective cvasireligioase. Emotii care sunt speculate pentru a creşte profiturile deja indecente ale acestei industrii.

Un clip de promovare a echipei chiliene de fotbal

are ca leitmotiv lupta cu moartea. Metafora « grupa morţii », aplicată grupei B a turneului final (Chile, Spania, Olanda, Australia), este luată ad litteram şi contrapusă supravieţuirii celor 33 de mineri blocati timp de 69 de zile în subteran.

Mesajul este extrem de penetrant. Dar indecent, zic eu. Iar autorii nu au nici măcar scuza nebuniei temporare: urmăresc cu sânge rece un câştig comercial. Dacă moartea vinde bine, de ce să n-o trimitem pe teren?

 

Bine ca nu e român!


ronaldoCristiano Ronaldo a calificat echipa de fotbal Portugaliei la Campionatul Mondial. Am urmarit cu placere meciul de la Stockholm in care cele doua echipe si-au pus in valoare vedetele (Zlatan Ibrahimovici la suedezi, Cristano Ronaldo la portughezi).

Ronaldo a marcat trei goluri, dar putea marca si cinci. Zlatan Ibrahimovici l-a aplaudat la golul trei, impreuna cu intreg stadionul. Si atunci mi-am dat seama de ce nu avusesem niciun chef sa sper ca Romania se va califica (de fapt, cred ca mi-era chiar putin frica de ipoteza ca echipa lui Piturca s-ar putea califica, prin cine stie ce accident bizar!).

1. Pentru ca asa-zisa echipa reprezentativa e intr-adevar reprezentativa doar pentru un grup de oameni care ne vand ca fotbal o afacere urat mirositoare.

2. Pentru ca echipa incropita de federatia de pseudofotbal e folosita pentru a crea momente de falsa de solidaritate nationala.

3. Pentru ca o victorie ar fi confirmat nefericita mentalitate « totul pentru rezultat ». Nu vreau sa urmaresc 90 de minute de antijoc si sa ma entuziasmez pentru un 0-0 care « ne tine in cursa pentru pentru calificare »

4. Si, cel mai important, pentru ca vreau sa apuc ziua in care stadionul va aplauda un gol frumos al adversarului. Sau macar sa nu il fluiere pe un jucator al echipei proprii atunci cand are o zi mai proasta. Asa cum a patit Bogdan Stancu pe Arena Nationala ieri (desi, culmea, a fost singurul dintre romani care a marcat in cele 180 de minute cu grecii).

Asa ca e mai bine ca  nu e român Cristiano Ronaldo. Desi, daca ar fi fost, nu avea mari sanse sa prinda nationala.

Sisif avea o sarcină clară


Nu si noi. La sfârsit de luna, de trimestru, de semestru, trebuie sa demonstram ca nu facem degeaba umbra pamantului punand toate faptele vietii noastre in tabele. Daca nu apare in casuta corecta, fapta respectiva nu exista. Daca nu are atasat codul corect, ora de lucru respectiva nu exista. Daca faci ceva care nu e prevazut in tabel, in tot acel timp nu existi. Si vin tabele noi la fiecare doua saptamani. Cu instructiuni de completare care sa usureze munca. Pentru fiecare rand din tabel trebuie sa citesti doua randuri de instructiuni, revizuite si adaugite la fiecare doua sapatamani.

Am zis de Sisif pentru ca eram cu Camus in cap inca de la metrou unde am auzit in treacat « era 3-0 inca in minutul 24 ». Eu ma gandeam in momentul ala la filmul lui Fassbinder pe care vi l-am propus sambata si care se termina cu « S-a terminat!!! Germania este campioana mondială ». E vorba de celebra finala din 1954, de la Berna, Ungaria – Germania. Atunci Ungaria avea 2-0 dupa primele 8 minute! Legatura dintre Ungaria lui Puskas si Albert Camus am facut-o intr-un alt articol.

Asta a fost prima intalnire cu Camus pe ziua de azi. A doua a fost legata de celebra fraza pe care i s-a atribuit:«S’il faut choisir entre la justice et ma mère, je choisis ma mère» (de fapt, fraza completa era:«En ce moment, on lance des bombes dans les tramways d’Alger. Ma mère peut se trouver dans un de ces tramways. Si c’est cela la justice, je préfère ma mère»).  Carolina F a gasit o formula frumoasa de iesire din acest tip de dilema: « Prietenia adevarului este buna, un prieten adevarat si mai bun » (in latina, pe blogul Imaginaria latina dicta).

A treia oara m-am gandit sa conversez cu algerianul pe marginea unei fraze pe care chiar a scris-o: « trebuie sa alegi: sa traiesti sau sa povestesti ». A rezultat o poveste despre bunica Olga pe care o puteti citi la Admiratii. Tot acolo am scris despre generozitate si imi dau seama ca si articolul Nu-ti poate nimeni lua puterea de a da s-ar potrivi cu epitaful lui Camus:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure

In Spania exista inca fotbal


Meciurile Spaniei la acest Campionat European le-am urmarit cu placere. Am impresia ca si ei au jucat cu placere. In orice caz, in Spania, si mai ales in Catalonia, exista un respect aproape religios pentru estetica jocului, chiar daca e si o presiune enorma pentru rezultat. Am vazut suporterii Barcelonei de doua ori in zi de meci la ei acasa – intr-o  seara dupa o infrangere, in alta seara dupa o victorie; am vazut la Bucuresti suporterii din Madrid si Bilbao – unii victoriosi, altii invinsi. De fiecare data am avut sentimentul ca ei vin dintr-un alt timp – un timp al jocului frumos.

Am putut chiar sa las sonorul deschis: comentatorii n-au mai avut timp de atatea barfe despre preturi, prime de joc, transferuri – pur si simplu aveau de comentat in ritm alert o echipa care inca joaca fotbal.

Un fotbalist amator


Nu va faceti iluzii: nu mai gasesti fotbalisti amatori in ziua de azi. Nici nu mai pot urmari la televizor un meci pe parcursul caruia comentatorii vorbesc doar despre bani, bani, bani.

E vorba de un jucator care a parasit terenul de fotbal in urma cu 80 de ani si aceasta lume in urma cu 52 de ani. Nu inainte de a primi un Nobel pentru literatura, in 1957. In acel an, pe lista apare numele Albert Camus.

Nu e bine si frumos sa-ti uiti tovarasii dim timpuri grele. Si scuza ca nu mai avem aceleasi preferinte filosofice, religioase si politice nu tine. Il cam uitasem pe Camus; azi dimineata am vazut pe un monitor la metrou: s-a intamplat pe 4 ianuarie 1960 … Albert Camus a murit intr-un accident rutier, la numai 46 de ani.

Mitul lui Sisif, Ciuma, Strainul au fost publicate in romaneste si inainte de 89, avand acoperirea apartenentei autorului la Partidul Comunist Francez. In primul an de facultate (acum un sfert de secol) am vrut sa prezint doua referate la sesiunea de comunicari a studentilor, la sectiunea franceza – unul despre Mitul lui Sisif, celalalt despre Ciuma. Am depus rezumatele, profesoara a zis ca sunt in regula. In ziua prezentarii aflu ca primul nu fusese acceptat pentru ca titlul – Absurdul si sinuciderea – atrasese atentia (chiar incepand cu acel an, sinuciderea devenise un cuvant tabu; disparuse chiar si din statistica – vezi bine, nimeni nu putea sa se sinucida in minunata Românie socialista!). Cealalta comunicare, intitulata simplu, Despre Ciumă, nu parea deloc suspecta (poate ca s-au gandit ca voi trata aspecte medicale in opera lui Camus). Referatul trebuia tinut in limba româna, ca sa inteleaga si tovarasii de la cultura depre ce e vorba, dar se puteau da citate in limba originala. Asa ca am venit cu doua pagini (scrise de mana) in care erau patru citate consistente. Totul se incheia chiar cu ultimul paragraf al romanului. (« […] poate sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita »).

Camus mi-a fost alaturi in niste ani foarte grei pentru cultivarea gandirii. Chiar si modul sau de a-si trai necredinta m-a ajutat sa-mi gasesc mai apoi credinta.

Inapoi la fotbal. Camus a fost o glorie locala in Algeria Franceza. Tuberculoza a pus capat carierei sale sportive la numai 17 ani. A continuat sa urmareasca fotbalul din tribune, ca iubitor pasionat. A spus in cateva randuri ca tot ceea ce stie despre morala a invatat pe teren. A fost in ultima generatie de fotbalisti amatori; amator inseamna « cel care iubeste ». (Cantecul de lebada al acestei epoci din istoria fotbalului a apartinut Ungariei lui Ferenc Puskás, la Mondialul din 1954 – dubla cu Germania, cu acele incredibile scoruri: 8-3 in grupa si 2-3 in finala!)

Sper ca totul i se va ierta pentru ca mult a iubit. Prietenii i-au ridicat un monument simplu (nu mai simplu insa decat piatra lui funerara: « Albert Camus 1913-1960 »), la poalele unui munte algerian, cu un citat dintr-o povestire a sa:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure albert camus