Eşec al forţei de imaginare
E orice drumeţie întreprinsă,
Zicea plecat din mitica lui Lisă,
Un Don Quijote-n esturi solitare.
Si l-am crezut o vreme, până-n ceasul
Când cunoscui o altă Copenhagă
In care nu am fost în nicio sagă
Si nici Hans Christian nu-mi duse pasul.
E ceasul trei de-amiază către seară,
Mica Sirenă e singură-n apus,
Din calendare iarna nu s-a dus
Si noaptea-i lunga, dar nu prea polară.
Iar oamenii n-au inima de gheaţă;
Lumini încep să se aprindă-n case
Si zboară-n voie, fără storuri trase
Bucăţi de simplă, transparentă viaţă.
Aşa a eşuat la Copenhaga
Nava cu elfi, magie şi zăpadă
Si tot ce mintea poate să mai vadă
Dând miez poveştii, dar luându-i vlaga.
Uitasem că există mica sirenă, elfi, și oameni care nu au inima de gheață.. până să citesc poezia dumneavoastră..