Trufaşă eşti, privită de departe,
Prea mândră ca să fii adevărată;
Când îţi ziceau drumeţii minunată
Gândeam că sunt doar laude deşarte.
Da, Barcelonă, eşti prea vanitoasă
Pentru o fată de pescari săraci;
Frumos te plimbi şi nu ştii să te-mbraci,
Dar bine aranjezi lumina-n casă.
Grădina Guell şi-Al Muzicii Palat
Sunt culmile de sunet şi lumină
Iar mintea-mi e de inimă preaplină
La uşa Sacrei, cu Isus parolat.
Passeig Colom e însă leitmotivul
Ce leagă valul slab de dealul moale,
Iar oamenii ce trec aprins-agale
În roş-albastru mării îi fac tivul.
Da, ca intr-o poezie a marilor clasici. Foarte frumos articolul, domnule doctor.
Îmi place Barcelona atât de mult..la fel și poezia ..
me gusta y me encanta… 🙂 cum e la numa 3h1/2 de Toulouse, am fost de « n » ori, cu… toti vizitatorii francezi si strainezi… 🙂