Mois : février 2013

La ce nu foloseste intuitia

· 1 commentaire ·

– Sigur ca puteam sa-ti spun, dar mi-ar fi placut sa intuiesti… [cititorul este indemnat sa ia acest cuvânt in sensul lui bergsonian]
– Tu nu porti cercei, cum as fi putut sa intuiesc ?! [interlocutorul are o lunga obisnuinta de folosire a termenului in traditie carteziana]
– Asa cum intuiai toate dorintele mele atunci cand ne-am cunoscut! [mergi la sensul kantian al termenului]
– Dar atunci nu faceam decat sa urmez niste intuitii despre adevaratele mele dorinte profunde, care se dovedeau a fi si ale tale…[raspuns in cheie romantica, folosind o definitie schellingiana a intuitiei]

Pe voi cum va ajuta intuitia in viata in doi? Ce sfaturi le-ati da celor doi de mai sus?

Cartea săptămânii (XI)

· Laisser un commentaire ·

Paşii pierduţiPaşii pierduți, de Alejo Carpentier, e un asemenea unui concert baroc prezentat intr-un cinematograf  in care pe panza alba ruleaza un film mut, usor suprarealist.

Combinatia aceasta improbabila produce uneori efectul unei comedii tragice:

“Atunci aflaram ca mai multi angajati ai hotelului disparusera. Putin dupa aceea, îi vazuram trecand pe sub arcadele din fata, inarmati cu carabine Mauser si incinsi cu cateva cartusiere fiecare. Vazand ca ramasesera cu jachetele albe de serviciu, glumiram pe tema infatisarii lor martiale.  [mai mult – aici]

Alteori, cititorul devine spectatorul unei drame comice:

“Cu mastile de gaz atarnand sub barbie, fara sa se fi schimbat de hainele de lucru, ai fi zis ca se depusesera pe ei, in straturi, pete si cruste, cele mai negre scursori ale pamantului. Toti beau naprasnic, direct din sticlele apucate de gat, printre carti de joc si fise risipite pe mese. Dar, dintr-o data, jocul inceta si jucatorii se intoarsera spre curte, cu o expresie de bucurie. [mai mult – aici]

Fiecare capitol are o tema muzicala care antreneaza apoi un flux de imagini reale, visate, amintite, imaginate, pe un fir cand epic-fabulos, cand dramatic-suprarealist.

E o carte care solicita permanent imaginatia si ofera recompense pe masura.

Umbra lui Stalin. La Roma

· 5 commentaires ·

italiaAceasta este stema de stat a Republicii Italiene. Nu, nu vi se pare: in centru se afla o stea rosie (albita in centru, pentru linistirea democrat-crestinilor!) si o mare roata dintata. Despre modul in care a fost instaurata republica in Italia, cu Nordul controlat de comunisti, am mai scris. As vrea sa adaug o singura observatie: cu doar trei exceptii (daca nu luam in calcul Malta si Islanda, state foarte mici, fara traditie monarhica), republicile europene proclamate in secolul XX au fost consecinte directe sau indirecte ale revolutiei comuniste din Rusia, din 1917. E cazul a peste 20 de tari.

Exceptiile sunt si ele semnificative: Portugalia a devenit republica printr-un dublu asasinat de care astazi se rusineaza (si, oricum, a platit pretul: 16 ani de haos social (1910-1926) urmati de 48 de ani de dictatura), Grecia a devenit republica in timpul dictaturii coloneilor (1967-1974), iar proclamarea republicii Irlanda a fost opera Armatei Republicane Irlandeze (IRA), care a prelungit pana in secolul XXI actiunile teroriste in Irlanda de Nord.

Asadar, in opinia mea, numarul mare de republici din Europa nu indica progresul democratiei, ci limita maxima atinsa de tancurile sau de propaganda sovietica. Partidul Comunist Italian a disparut. Uniunea Sovietica a disparut. Steaua rosie a disparut de pe steme. Nu si de pe stema Italiei. E o marturie arheologica a adevaratelor origini ale republicilor europene.

O voce care strigă în pustiu?

· 4 commentaires ·

thCAF73HCCAcum, la început de drum instituțional european și atlantic, națiunea română mai are de îndeplinit un pas istoric. Acest pas nu este unul politic, ci unul identitar și statal, care angajează viitorul țării. În deplin respect pentru tradițiile noastre și pentru democrație, România are nevoie să-și dăltuiască o Constituție europeană care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului.

Tot ceea ce îndepărtează de la această voință nu are alt efect decât să slăbească țara și să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin această voință istorică, se poate duce la bun sfârșit reconstruirea economică și socială a țării.[…]

În numele atâtor zeci de ani în slujba Națiunii, vă cer tuturor să lăsați deoparte orice alte considerente, să dovediți instinctul binelui național și să dați României o Lege fundamentală statornică și îndreptată către viitor.

(MS Regele Mihai, la 10 Mai 2007, anul intrarii României in Uniunea Europeana; text preluat de pe http://www.princeradublog.ro/jurnal/cuvintele-regelui-mihai-i-la-10-mai-2007/)

 

Dorpat – locul unde Kraepelin nu l-a intalnit pe Klever

· 1 commentaire ·

Julius Sergius von Klever - Winter Sun Dawn, 1891

Printre blogurile pe care le urmăresc cu interes de află si my heart to your heart , unde am găsit aseara titlul Julius von Klever(31 ianuarie 1850 – 24 decembrie 1924), pictor peisagist rus. Rus să fie dar să stim si noi de ce. Si iata că aflu mai jos de ce:  « Julius Sergius von Klever (31 ianuarie 1850, Dorpat – 24 decembrie 1924, Leningrad ) a fost un pictor peisagist rus, stilul  salon-academic. A fost academician la Academia Imperiala de Arte din St. Petersburg (1878) si profesor (1881) »

Dorpat, Dorpat… A!… Discutiile interesante despre psihiatrie cu Profesorul K. (alt Profesor K (!), in Viena secolului XXI). Despre Emil Kraepelin, care a petrecut primii ani de profesorat in Dorpat, la universitatea germana din acest oras estonian. In aceeasi perioada (1886-1891) a fost directorul clinicii de boli mintale din Dorpat. Aici, conform propriilor amintiri, a avut ocazia sa observe atent numerosi bolnavi; aceasta experienta pare sa fi fost importanta in generarea clasificarii psihiatrice pe care a propus-o in deceniul urmator si care avea sa ramana influenta, intr-un fel sau altul pana in zilele noastre. Un « amanunt » asupra caruia mi-a ramas in minte din discutiile cu Profesorul K. a fost ca Emil Kraepelin nu cunostea limba locala; scria, asadar, si scria mult, despre etichetarea unor oameni a caror limba nu o intelegea.

Tabloul de mai sus (« Apus de soare iarna ») este pictat de Klever in 1891, anul plecarii lui Kraepelin din Dorpat. Daca ar mai fi ramas cativa ani (destul de putin probabil pentru Kraepelin, era un nomad), Klever ar fi putut fi pacientul sau. Nu cred ca psihiatrul ar fi inteles suferinta pictorului, chiar daca von Klever vorbea germana. Dar psihiatrul care a creat o clasificare in care evolutia (istoria bolii) era un criteriu fundamental nu se descurca deloc bine in intelegerea si memorarea unei povesti; in plus, conform propriei marturisiri, probabil ca nu si-ar fi amintit nici numele,  nici figura, daca l-ar fi intalnit pe strada, in schimb, daca ar fi fost un « caz interesant » si-ar fi amintit cu precizie in ce pat statea la spital.