Pessoa, care ar putea fi tradus prin Nimeni, dar si prin Persoana, este cel caruia nu i-a ajuns o singura identitate. Nu s-a multumit nici cu vechiul joc al pseudonimelor. Scrie, in engleza, sub pseudonimele Charles Robert Anton, apoi Alexander Search.  Urmeaza apoi aventura heteronimilor: Alberto Caeiro, Alvaro de Campos, Ricardo Reis, Bernardo Soares. Pessoa isi inzestreaza heteronimii nu numai cu opera, ci si cu viata distincta, cu biografii separate. De exemplu, Pessoa intampina cu entuziasm instaurarea republicii in Portugalia, in schimb, Ricardo Reis, monarhist, pleaca in exil.

«  Cum scriu eu in numele acestora trei? In cazul lui Caeiro e vorba de o pura si neasteptata inspiratie, fara ca eu sa stiu sau sa pot macar sa-mi imaginez ce urmeaza sa scriu. In cazul lui Ricardo Reis, se intampla in urma unei deliberari abstracte, care se concretizeaza brusc intr-o oda. Pentru Campos, atunci cand simt un subit impuls de a scrie si nu stiu ce anume va iesi. (Semi-heteronimul meu Bernardo Soares, care seamana in multe privinte cu Alvaro de Campos, isi face aparitia numai atunci cand eu sunt obosit sau somnolent, atunci cand facultatile mele rationale si de inhibitie se afla oarecum in suspensie; proza cu pricina e o reverie constanta. […]) »

Pessoa le-a dat chiar si cate o moarte personala lui Alberto Caeiro si lui Alvaro de Campos. N-a apucat sa organizeze funeraliile pentru Ricardo Reis. A murit el insusi la doar 46 de ani. In al cincizecilea an de la moartea lui Fernando Pessoa, Jose Saramago scrie despre Anul mortii lui Ricardo Reis. Doctorul Reis se intoarce din Brazilia, se intalneste  timp de noua luni cu  fantoma lui Pessoa, si, dupa ce a simtit adierea a doua feluri de iubire, pleaca impreuna cu Nimeni in Persoana « aici, unde marea s-a sfarsit si pamantul asteapta ». Tocmai am citat ultimele cuvinte ale romanului. Asta inseamna ca v-am dezvaluit  cel mult a zece mia parte dintre cuvintele memorabile ale acestei carti. Scrisa de un laureat Nobel.

Un alt laureat portughez al premiului Nobel, Egas Moniz, l-a tratat pe Pessoa de « nevroza ». Spun asta pentru ca unii psihiatri l-au catalogat (retrospectiv) pe Pessoa ca suferind de schizofrenie paranoida. Egas Moniz a luat Nobelul tocmai pentru descoperiri in domeniul tratarii chirurgicale a unor forme de schizofrenie.  Deci nu poate fi suspectat de ignoranta atunci cand a pus diagnosticul de nevroza. In plus, Pessoa insusi se declara … isteric:

« Incep cu partea psihiatrica. Originea heteronimilor mei se situeaza in tendinta profund isterica ce ma caracterizeaza. Daca as fi fost femeie […], fiecare poem de Álvaro de Campos (cel mai isteric dintre istericii care se afla in mine), ar fi constituit o adevarata alarma pentru vecini. Dar sunt barbat – iar la barbati isteria ia mai cu seama forme mentale; asa ca totul se sfarseste in liniste si poezie… »