Catégorie : Calendar

Fericitul Augustin


„Daca vrem o definitie scurta si exacta, noi vom spune ca virtutea este ordinea iubirii.”

„Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate”

„Intr-un cuvant, primeste aceasta scurta porunca: iubeste si fa ce vrei! Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.”

L-am regasit pe Sf. Augustin in timp ce incercam sa identific ultimii autori care folosesc termenul empatie, in acceptiunea sa antica. Si fiindca am dat peste iubeste si fa ce vrei, citat in ultima vreme cand vrei  si cand nu vrei, uneori in cele mai nepotrivite contexte, si pentru ca asta s-a intamplat ieri, 15 iunie, zi in care Fericitul Augustin este pomenit in calendarul ortodox, m-am gandit sa pun aici cunoscuta (?) fraza, in mediul ei originar.

8 iunie


8 iunie 1930 a fost începutul sfârşitului României constituţionale. Carol Caraiman, fost Carol de România, principe moştenitor până la renunţarea la tron din 4 ianuarie 1926, s-a întors în ţară incognito (dar cu ştirea câtorva militari si politicieni) pe 6 iunie, sub numele de Eugène Nicolas. Numele de împrumut nu îi serveşte nici 24 de ore, pentru că aproape nimeni nu cere respectarea legii în privinţa cetaţeanului Carol Caraiman. Dimpotrivă, i se oferă regenţa chiar de catre primul ministru, Iuliu Maniu; Caraiman refuză, Maniu demisionează, dar nu ia poziţie fermă în apărarea ordinii constituţionale; Parlamentul României este convocat în sesiune extraordinară pentru duminică(!), 8 iunie 1930, convocarea petrecându-se cu câteva ore înainte de termenul fixat (o singură dată s-a mai ţinut o sesiune în aşa mare grabă, la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica populară). Parlamentul anulează actul de renunţare la tron din 1926, constată succesiunea la tron a lui Carol, şi îl întronează, în aceeaşi zi, rege sub numele de Carol al II- lea. Actul de la 8 iunie 1930 inaugurează o practică de punere continuă sub semnul întrebării a legitimităţii şi legalităţii statului român însuşi. Carol devine succesorul de facto al fiului său dar pretinde sa fie recunoscut de iure ca rege al Romaniei chiar din momentul morţii tatălui său, Ferdinand Întregitorul (20 iulie 1927). Şi parlamentul îi oferă asta. 64 de ani şi 64 de zile trecuseră între plebiscitul din 2 aprilie 1866, când corpul electoral din România votase în cvasiunanimitate pentru aducerea pe tron a unui prinţ strain, şi seara de 5 iunie 1930, când Carol Caraiman ia decizia de a reveni în ţara în care s-a născut, dar pe care a abandonat-o deja de două ori în momente dificile. Iar ţara, prin reprezentanţii ei, a decis sa închidă paranteza legitimităţii constituţionale. Ceea ce s-a vrut o decizie de criză continuă sa-şi facă simţite efectele până în ziua de azi.

S-ar zice ca după 81 de ani nu mai e decât o pedanterie sa vorbim despre legitimitate.

 Şi totuşi… Ultimul rege constituţional al României este printre noi.