- … ţi-ar cere să priveşti în faţă Cel-mai-Răul…
- Pe cel ce-aude cum Cel-mai-Bun cu voce slabă de Primul e ucis în mod brutal
- Şi zice: calea spre Mai-Bine, dacă este, vrea să îl vezi pe Cel-mai-Rău frontal,
- Pe cel ce simte cum placeri fragile cresc strânse-n obicei, coruptie şi frici
- Pe sus să-l iei şi-ndepărtat ca un diform sa fie; el strică ordinea pe-aici.
- (Let him in whose ears the low-voiced Best is killed by the clash of the First,/ Who holds that if way to the Better there be, it exacts a full look at the Worst,/Who feels tht delight is a delicate growth cramped by crookedness, custom and fear,/Get him up and be gone as one shaped awry; he disturbs the order here./// – Thomas Hardy, In tenebris – II)
-
Această încercare traducere a unei strofe din Thomas Hardy (pe care l-am iubit în adolescenţă ca romancier, dar nu ştiam că el s-a iubit mai mult ca poet) a fost provocată de citarea neaşteptată a unui vers de către Irvin D. Yalom, psihiatrul care îşi ia si cele mai bune întrebări şi cele mai bune răspunsuri din literatura bună a lumii (iar adesea redă lumii o bună literatură bazată pe întrebările şi răspunsurile relaţiei terapeutice).
-
Iată o mostră – o jumătate de pagină din Psihoterapia existenţială, în care apar Cervantes şi Hardy, unul cu o întrebare a cărei actualitate nu a încetat să crească 400 de ani de modernitate, celălalt cu un răspuns dubitativ dar fertil în legătură cu sensul vieţii în faţa morţii:
-
« Alţi terapeuţi se feresc să abordeze grijile existenţiale nu numai deoarece acestea sunt universale, ci şi pentru că sunt mult prea înfricoşătoare pentru a fi înfruntate. La urma urmei, pacienţii nevrotici (şi terapeuţii, de asemenea) au destule griji, ca să mai ţină seama şi de alte lucruri « plăcute », precum moartea sau lipsa de sens. Aceşti terapeuţi sunt de părere că e mai bine să ignorăm problemele existenţiale, deoarece există doar două moduri în care putem gestiona brutalitatea datului existenţial al vieţii (adevărul angoasat şi negarea) şi niciunul nu e uşor de digerat. Cervantes a exprimat această problemă atunci când nemuritorul său Don a spus: «Ce ai alege: nebunia înţeleaptă sau normalitatea nebună?»
-
Poziţia terapeutică existenţială, după cum voi încerca să arăt în capitolele ce vor urma, respinge această dilemă. Înţelepciunea nu conduce la nebunie şi nici negarea la sănătate mintală: confruntarea cu datul existenţei e dureroasă, dar, până la urmă, vindecătoare.. Un travaliu terapeutic de calitate este întotdeauna însoţit de sondarea realităţii şi de căutarea clarificării personale; terapeutul care decide că anumite aspecte ale realităţii şi ale adevărului trebuie evitate se găseşte pe un teren minat. Comentariul lui Thomas Hardy că «dacă ar fi o cale spre mai bine, ea va cere privirea în faţă a ce e cel mai rău» e un bun cadru pentru abordarea terapeutică pe care o voi descrie. »
Catégorie : Marginea normalitatii
Un doctor cu care te poţi înţelege: Nicoleta Calomfirescu
Asa cum v-am promis, deschid astazi seria interviurilor rubricii Un doctor cu care te poţi înţelege stand de vorba cu Nicoleta Calomfirescu, cardiolog.
– Nicoleta Calomfirescu, cardiologia a fost pentru tine destin sau intamplare?
– O alegere potrivita. Cred ca in viata exista o combinatie intre sansa , vazuta ca si oportunitate si destin , in sensul asumarii unei alegeri. Am facut un liceu de matematica fizica , si desi imi placea si ma pricepeam la matematica, am ales sa dau la medicina. Nu provin dintr-o familie de medici, si nu m-au impins parintii de la spate. Ma fascina cum functioneaza mintea umana si ma gindeam la modele matematice, ptr. retelele neuronale. Avem 17 ani si vroiam psihiatrie…sau cel putin asta credeam eu cu citiva ani inainte de revolutie…. Ajunsa student pe culoarele spitalului Obregia … am realizat ca nu asta imi imaginam eu despre psihiatrie. Zona de neurostiinte , asa cum se facea la noi atunci , iarasi nu m-a convins. Intre timp descoperisem o noua ramura medicala, logica, algoritmica: cardiologia. Nu m-am redirectionat catre partea de IT, programare, pentru ca realmente imi place mai mult sa lucrez cu oamenii decit cu calculatorul!
– Te simti utila ? E mai degraba satisfacatoare, sau mai degraba frustranta meseria pe care o practici?
– Cind un pacient grav cardiac iti spune ca poate sa se bucure de viata, si te alege drept cardiolog ani la rind, te simti nu doar util, dar si satisfacut de ceea ai realizat. Cind cineva care a fumat 30 ani/1pachet pe zi, se intoarce si iti spune ca a luat decizia sa renunte la fumat in urma discutiei avuta cu tine, te simti multumit.
Cind lucram in spital , si faceam garzi, mai ales de Sarbatori,sau lipseam de la vreun eveniment de familie, DA, ma simteam frustrata. Cind cineva , care are o problema minora de sanatate, se incapatineaza sa devina”bolnav” din diverse motive, refuzind sa puna in practica orice schimbare care i-ar imbunatati starea de bine, e frustrant. E frustrant pentru ca sunt oameni care duc boli grele cu fruntea sus si lupta pentru orice clipa, iar altii se vaita pentru nimicuri, medical vorbind!
– Medical vorbind, inima e o pompa. Dar multa vreme inima a fost considerata sediul sufletului. Oamenii spuneau « ma doare inima » atunci cand voiau sa vorbeasca despre o durere sufleteasca. Si inca se mai zice « a murit de inima rea ». Stresul are vreun rol in bolile inimii?
– Bolile de inima se pot imparti in doua categorii mari: boala coronariana ( ischemica) si bolile nonischemice. Inca din anii ’60 au inceput primele cercetari, care au incercat sa identifice o relatie intre anumiti factori e risc legati de stilul de viata si boala ischemica coronariana. S-a stabilit o relatie de cauzalitate directa intre fumat (cantitatea de tigari fumate pe zi si vechimea in ani a fumatului), valorile tensiunii arteriale, valoarea glicemiei si a colesterolului total si aparitia bolii coronariene. Cei mai multi pacienti ai mei spun ca fumeaza din cauza stress-ului, sau imi pot identiifca o problema emotionala care i-a determinat sa fumeze. Cind suntem suparati , adesea, avem bulimie de stress si mincam tot frigiderul si uite asa ne creste si glicemia si colesterolul! Ingrasindu-ne facem mai devreme hipertensiune arteriala.
-Daca nu ai fi medic, ce ai fi?
– Consultant. Sociolog. Sau as scrie povesti pentru copii.
– Ai avut mentori?
– Da.Trei. Proful de mate din liceu, care m-a convins ca daca stiu matematica pot face orice, inclusiv medicina. Doamna Profesor Carmen Ginghina, care a m-a sustinut neconditionat, sa ma dezvolt profesional, desi traseul meu a fost unul atipic in lumea medicala. Proful de strategie de la scoala de bussiness, pentru ca m-a ajutat sa gindesc, activindu-mi alte arii neuronale, decit cele cu care eram obisnuita.
Ups? Tocmai am realizat ca din perioada facultatii, nu mi-a ramas nimeni in gind!(…) Oare ar merita sa facem un sondaj al mentorilor din facultate in generatia mea? Si a ta?
– Au fost cativa care mi-au ramas in memorie (si chiar in unele gesturi profesionale). In ordinea intrarii in scena: Dr. Constantin Dimoftache (C.D. Zeletin), Dr. Laurentiu Fulga, Dr. Sorin Oprescu, Dr. A.V. Ditoiu…
– Ce faci cand un client iti cere un sfat?
– Ii raspund sincer, enervant de sincer. Asa pot dormi linistita noapte.
– Oare el doarme linistit in acea noapte? … Poate vorbim data viitoare despre comunicarea vestilor proaste … Acum pune-mi, te rog, doua intrebari.
– Daca nu ai fi medic, ce ai fi?
– Profesor de matematica. Bibliotecar. Traducator. Iar cand am vazut (acum cativa ani) un documentar despre Santiago Calatrava, aproape ca imi venea sa ma inscriu la Facultatea de Drumuri si Poduri.
– Cum ai prefera sa traiesti: mai mult si cu o calitate a vietii mult diminuata, sau mai putin, dar cu o buna calitate a vietii?
– Grea intrebare. Raspunsul scurt e „nu stiu acum”. In orice caz, nu cred ca as fi de acord cu scurtarea voluntara a vietii pentru a nu avea parte de suferinta si incapacitate. Vreau sa-mi traiesc viata asa cum e. Iar timpul n-as vrea sa fie lung sau scurt, ci sa aiba un pic de profunzime, cat sa pot intelege ceva din aceasta viata a mea.
– In final, pune o intrebare grea si celor care ne citesc.
– Care e virsta optima pentru prima vizita la cardiolog?
Frica de moarte sau frica de viata?
« Poţi fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuţi nu. » (Stefan Zweig – Suflete zbuciumate)
– Doctorul mi-a spus ca nu am nimic…
– Nimic organic…
– Dar e absolut sigur? Am mai auzit despre niste oameni carora li s-a spus ca nu au nimic si peste cativa ani s-a descoperit ca aveau ceva…
– La cati doctori ati fost?
– Patru, in ultima luna… Dar am auzit ca exista niste investigatii mai precise… M-am programat pentru luna viitoare…
– Si pana atunci…
– Ma gandesc in fiecare zi ce as putea avea… Ma simt rau, nu se poate sa fie din nimic…
– Si daca ar fi nimicul numit frica?
– Pot fi absolut sigura ca nu voi muri?
– Puteti fi absolut sigura ca veti muri, dar e foarte putin probabil sa se intample azi…
– Vedeti, nu sunteti absolut sigur ca nu am o boala grava…
– Si analiza pe care o veti face la Viena va fi sigura doar in proportie de 996 la mie… Si va exclude o singura boala…
– Nu sunt in stare de nimic pana nu imi iau aceasta piatra de pe inima…
– Imi spuneti, asadar: « Întai sa-mi rezolv complet problema, abia apoi pot sa-mi contnui viata »…
– Nu pot sa ma gandesc la nimic altceva…
– Si daca de maine v-ati simti bine, ce ati ati face?
– Nu stiu, orice, am atatea de facut…
– Deci, practic, acum va indeletniciti cu lupta cu o boala care nu a fost inca diagnosticata…
– Da, dar pe mine nu ma lasa sa traiesc…
– Si daca boala pe care o cautati va fi diagnosticata peste 20 de ani? Nu veti fi trecut timp de 20 de ani pe langa viata, din frica de moarte?
Cum bate inima!? Tica-tac
Inima noastra începe sa bata inca din viata intrauterina. Decesul este declarat când inima inceteaza sa bata. Asa încât totul începe si se sfârseste cu ea!
Ea bate cu un ritm ce poate varia între 60-90/minut, 24 de ore din 24, 7 zile din 7 ….câte zile avem! În mod normal, bataile inimii ar trebui sa fie ritmice/regulate.
Vârsta, starea emotionala, tipul de efort pe care il practicam pot influenta frecventa batailor inimii, respectiv ritmicitatea lor.
In viata intrauterina, adica la mama in burta, inima bate cu 140-160 batai pe minut si e normal. Copii, cam pâna intra in adolescenta (13-14 ani), au o frecventa cardiaca care poate ajunge in jurul a 100-110 batai pe minut si e normal. Pe masura ce imbatrinim, inima imbatrineste si ea, oboseste, asa incit dupa 75 de ani, si mai ales dupa 80 de ani, un ritm de 50 batai pe minut poate fi normal.
Cind alergam , dam teza la mate sau suntem indragostiti, inima noastra bate mai repede , « o simtim in git ». In conditiile descrie anterior , inima trebuie sa pompeze mai mult/mai repede sângele si atunci ea bate mai repede.
Nu cifrele sunt importante aici, ci notiunea de “variabilitate fiziologica a pulsului”… caci nu vreau sa facem un atac de panica pentru ca inima bate cu 92 bat/min, in loc de 86 bat/min, la un adult de 40 de ani in repaus.
Toate bune si frumoase cât ea bate regulat, dar ce facem cind o ia razna?
Uneori, inima noastra, fie in repaus, fie in efort, bate neregulat. Pacientii numesc acest lucru“palpitatii”, iar noi, doctorii, ”aritmii”.
Ce ar trebui sa facem ca pacienti? Sa identificam momentele când apar, frecventa cu care apar, cât dureaza, cum dispar.
Daca ele apar rar (o data la citeva luni), la efort mare, sau dupa un abuz de cafea sau alte stimulente de acelasi tip, daca tin putin (5-10 minute) si dispar de la sine, nu e cazul sa ne ingrijoram. Daca ele apar frecvent (in fiecare saptamina, zi), aparent neprovocate, dureaza ore si dispar doar dupa medicatie, e bine sa ne prezentam la medic.
Putem sa ne prezentam pentru un consult si un ECG la medicul de familie, care va decela eventuale modificari patologice. In cazul in care ECG–ul este normal, se recomanda un consult cardiologic si Holter ECG pentru a identifica ce sunt aceste aritmii si gradul lor de severitate. E important si consultul cardiologic? Sigur ca da, caci trebuie identificate atit aritmiile cât si cauza care a dus la producerea lor. Consultul cardiologic poate si sa excluda o afectiune cardiaca la persoanele la care prin investigatii relevante nu se descopera nicio modificare patologica la nivelul inimii.
Dr. Nicoleta Calomfirescu, medic cardiolog
Un interviu cu dr. Nicoleta Calomfirescu va deschide o noua rubrica pe acest blog : Un doctor cu care te poti intelege. Va semnalez si websitul http://www.cardioconsult.ro/, unde puteti gasi informatii de incredere despre sanatatea inimii (are, de altfel, si o certificare HON).
Oficial ne este bine
Cerceratorii de la Universitatea Queensland (Australia) au publicat o harta a depresiei, bazata pe cifre oficiale. Conform acestor date, in Romania au fost diagnosticate cu depresie mult mai putine persoane decat in Olanda. (sursa)
Oficial suntem nici prea prea, nici foarte foarte.
Depresie sezoniera sau tristeti de toamna?
E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.
………………………………………………….
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
(George Bacovia – Nervi de toamna)
Pe Ralix.ro puteti citi luni Bruma pe gânduri: depresia sezoniera.
Mentalitate anorectică
„Mentalitatea anorectică” este marcată de un triplu refuz: refuzul convivialitatii, refuzul erotismului, refuzul devenirii.
Cam asta ar fi ideea pe care am dezvoltat-o in articolul Eu, tu si frumusetea, postat azi pe Ralix.ro (aici)
Am visat si trebuie sa va spun…
… ca natura nu ofera remedii « usoare » pentru insomniile severe.
Natura ofera solutii pentru tulburarile usoare si moderate, aproape-de-echilibru.
Am verificat azi-dimineata daca s-a dovedit stiintific eficienta unor remedii herbale pentru problemele de somn.
Unul singur a trecut proba studiilor controlate – valeriana; dar chiar si in acest caz, evidente solide exista doar pentru doze relativ mari (600 mg, intr-o formula dozata in coprimate).
Ceaiurile pot functiona totusi, dar altfel: nu inghitite, ci savurate, intr-un timp al ceaiului care sa rupa momente de liniste dintr-o vreme a marilor anxietati.
Specii în pericol: părintii
Exercitarea de catre parinte a functiilor de indrumare si control este esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.
La mijlocul secolului trecut s-a produs o contestare radicala a autoritatii parentale. E de inteles. Societatea europeana trecuse prin decenii de conducere politica autoritara si voia sa se elibereze de amenintarea dictaturii, incepand chiar de la educatia in familie si in scoala.
Decenii la rand autoritatea parentala si disciplina au fost subiecte evitate pentru ca veneau in contradictie cu ideologia libertariana in vogă. In acest inceput de secol si mileniu, redescoperim rolul autoritatii parentale tocmai atunci cand aceasta se afla foarte aproape de disparitie.
Studiile din ultimii ani constata ca stilul « vreau sa fiu prietenul copilului meu » (solicitari reduse, control redus, fara pedepse si cu responsivitate mare la cererile copilului) este preferabil stilului autoritar (solicitari mari, control strans, pedepse frecvente, responsivitate mica la nevoile copilului), dar nu este nici pe departe stilul optim pentru dezvoltarea copilului. Stilul optim pare sa fie cel directiv-responsiv (solicitari mari, control consistent, pedepse foarte putine, responsivitate mare la nevoile copilului), dar chiar si stilul directiv clasic (in care nivelul pedepselor este destul de mare, dar si responsivitatea la nevoile copilului este mare) e superior unui stil permisiv.
In lotul studiat de Rachel Pasternak, peste jumatate dintre persoanele participante nu isi exercita adecvat autoritatea parentala, cu consecinte negative pentru dezvoltarea copilului (stilurile autoritar, permisiv, neglijent, punitiv).
[Singuri ca strunele lăutei]
“Umpleți-vă unul altuia cupele, dar nu beți din aceeași cupă.
Dați-vă unul altuia din pâinea voastră, dar nu mâncați din aceeași felie.
Cântați și dansați împreună și fiți bucuroși, dar fiecare dintre voi să fie singur,
Ca strunele lăutei care stau singure, deși vibrează cu aceeași muzică.”
(Khalil Gibran – Profetul)
Am publicat pe Ralix.ro articolul Cuplul poate dauna grav sanatatii?
DAN GHENEA 