Catégorie : muzica

Protagonista are 310 ani


Am primit printr-un noroc o invitatie la ultimul concert din cadrul celui de-al V-lea turneu national al viorii Stradivarius Elder-Voicu. Alexandru Tomescu a pus in valoare această pasională divă tricentenară, intr-un spectacol intitulat « Obsesii », in care secvente de teatru nonverbal acompaniază 6 sonate pentru vioară de Eugène Ysaÿe.

Ziua de 12 iunie 2012 a avut pentru mine o seară bună si frumoasă.

Azi am descoperit si niste clipuri de popularizare a viorii Stradivarius; au un aer vioi si imi permit sa vi le semnalez aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici

Avant de mourir


Ieri seara l-am auzit pe Tudor Gheorghe spunand ca are in pregatire o colectie de « imnuri nationale », cuprinzand cantece patriotice ale românilor.

O tara se face cu oameni si carti spunea un autor brazilian pe care l-am citat. O tara isi poate dezvalui apoi felul de a fi in limbajul universal al muzicii. E adevarata si reciproca: o tara incepe sa moara sau sa fie uitata cand nu mai are melodii in care sa se recunoasca.

Ideea de a alege dintre cantecele populare intr-o tara un imn national este relativ noua. Cel mai vechi imn national este Het Wilhelmus, o balada care descrie faptele lui Wilhelm, Print de Orania, in prima faza a razboiului de 80 de ani care a dus la independenta Tarilor de Jos fata de Spania. Interesant este ca melodia este probabil de origine franceza si a fost folosita drept cantec mobilizator pentru catolicii din Chartres in timpul razboaielor religioase. Schimband versurile olandezii protestanti au folosit-o in lupta impotriva ultracatolicului Duce de Alba.

Versurile unui imn national, ei, da, aici e un punct sensibil. Spania nu-si gaseste de mai bine de 30 de ani cuvinte pentru imnul national. Noi am stricat in ultimii 20 de ani de comunism, prin versuri falsificate la comanda politica, doua « imnuri nationale » (in intelesul dat de Tudor Gheorghe): Pe-al nostru steag e scris unire si Trei culori, ambele compuse de Ciprian Porumbescu. E totusi o consolare: Hymni i flamurit, imnul national al Albaniei mentine vie amintirea geniului mobilizator al compozitorului bucovinean.

Cred ca, daca ar fi sa aleg, as alege ca in Danemarca, Norvegia, Suedia – imn national (cantat in toate imprejurarile solemne) + imn regal (cantat doar in prezenta Regelui sau a membrilor familiei regale). Imnul national pe care l-as alege ar fi Pe-al nostru steag e scris unire. Desi, pe de alta parte, Imnul Regal al României uneste bine, in cele 4 strofe, regele si patria; iar versurile sunt scrise de catre unul dintre parintii fondatori ai statului roman modern – Vasile Alecsandri.

Dar intr-o duminica dupa-amiaza in Bucuresti, as asculta iarasi si iarasi Avant de mourir, creatie a unui muzician nascut la Tulcea, descoperit la Conservatorul din Bucuresti de Leopold Auer si ajuns celebru la numai 17 ani la St. Petersburg, apoi in Germania, la Paris si in ambele Americi: Georges Boulanger (nume la nastere: Gheorghe Pantazi).

Cutremur liniştit


Cuvânt

de Vito Apüshana (Miguelángel López Hernández)

Ştim că există în zi

un mic orificiu care susţine lumea

punem acolo urechea şi ascultăm

bătăile tuturor inimilor

şi de acolo vine numele pe care noi îl dăm vieţii: cutremur liniştit.

După aceasta poezie scrisa de un amerindian columbian, ca bonus pentru echipa roşie, Nu m-ai învăţat, cu o divă mexicană.

Cuvinte pentru durere


Ce cuvinte pot alina durerea? întreabă Gabi într-un comentariu la Marea Insulă a Câinilor. O să iau cuvântul durere in sensul său integral – ca suferintă fizică si emotională (de altfel, cele doua componente nu sunt separate niciodată) si o să mă refer la cinci tehnici de folosire a cuvintelor pentru calmarea durerii. Ascultaţi mai întâi un exemplu:

Tudor Gheorghe – Of, ce dor, ce chin, ce jale!

1. Substantivizarea durerii, adica transformarea verbelor in substantive: in loc de « ma doare » si de « a durea – durere » pot alege « dor », « chin », « jale ». Durerea devine un obiect partial controlabil – pot, de exemplu sa expulzez « dorul » impreuna cu cu « of » eliberator ; pot, de asemenea, sa asociez imagini cu aceste substantive si aceasta asociere ma conduce la pasul umator,

2. Vizualizarea unor scenarii reconfortante; cromatic, verdele ajuta la relaxare, la calmare (« foaie verde » are si acest rol in cântecul de dor); o poarta, o liziera de padure, o linie a tarmului, un lac sunt modalitati de a sugera lasarea in urma a durerii si intratrea in povestea linistitoare.

3. Muzicalitatea cuvintelor ajuta; daca povestea este evocata de muzica si versuri, cu atat mai bine.

4. Disocierea diferitelor caracteristici ale durerii; folosind mai multe cuvinte pentru descrierea unei dureri (care e intodeauna compusa), fiecare componenta e mai usor de manipulat. De exemplu o pentru o durere pe care o descriu ca intepatura si ca arsura, abordez pe rand « arsura » si « intepatura ».

(In exemplul « Of, ce dor, ce chin, ce jale! », primele doua  versuri  mi se par o ilustrare comprimata genial a punctelor 1,2,3,4: dau nume durerii, modulez muzical vocalele durerii, expulzandu-le cu un of chiar la poarta dumitale, care deschide imediat o poveste; iar « dor », « chin », « jale » pot evoca distinct diferite caracteristici fizice si emotionale ale durerii.)

5. In fine, diversiunea; « ochii tai ma baga-n boala »  e o formula care trimite de la « boala » la « poveste », de la « durere » la  placerea sau speranta care sunt adesea amestecate cu durerea, de la adrenalina si colecistokinina, la serotonina si endorfine.

Pentru participantii la vot in Campionatul Poetilor am postat provocarile pentru semifinale (aici si aici)

Aimez – vous le français ?


Iubesc franceza ca vehicul al conversatiei rafinate. Daca doriti o mostra de exceptie puteti urmari un episod din Plaisir de France, cu un interviu luat de Frédéric Mitterand Principesei Margareta si Principelui Radu (aici, aici, aici si aici)

Iubesc muzicalitatea francezei. Ma ajuta sa vad viata in roz, uneori. Iar alteori sa simt câte o vara indiana.

Imi place taietura geometrica a verbului poetic francez.

Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l’archer ;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l’empêchent de marcher. 

Iubesc o limba in care eleganta demonstratiei se combina cu intuitii fulgeratoare.

« Dans les phrases du Temps les hommes s’insèrent comme des virgules, tandis que, pour l’arrêter, tu t’es immobilisé en point. » (E.M. Cioran – Syllogismes de l’amertume)

Sunt filme franceze pe care le pot iubi pour la vie. De pilda acel uluitor Cyrano de Bergerac cu Gerard Depardieu in rolul titular.

Iubesc limba franceza pentru ca a fixat in cuvinte (pastrand astfel macar amintirea lor vie) un savoir-vivre et une joie de vivre, combinând ascutimea spiritului cu finetea trairii.

Mai multe despre Ziua Francofoniei, inclusiv programul manifestarilor din România, pe www.20mars.francophonie.org

Iubirea – jazz divin într-o lume minunată


Acum 500 de ani, Michelangelo termina lucrul la pictura Capelei Sixtine, chiar in ziua in care implinea 37 de ani.

Cum pagina unui blog nu poate reda geniul de pictor sau de sculptor al lui Michelangelo, voi reproduce un fragment care ilustreaza geniul poetic al aceluiasi om exemplar al Renasterii.

E cu putinţă-a nu-mi mai aparţine?/ O, Doamne, Doamne, Doamne, cine/ din sinea mea mă scoate/ şi, mai de-aproape, poate/ mai mult, asupra mea, ca mine?/ O, Doamne, Doamne, Doamne, cine/ intrând prin ochi e-n stare/ în inimă să-apară?/ Amor, ce-i asta oare,/ că nu m-atinge, dară/ în loc prea strâmt, lăuntric, stă să crească?/ Şi dacă dă pe-afară?

( Michelangelo – Poezii, în traducerea lui C.D. Zeletin)

Traducerea apartine unui alt om de esenta renascentista, trimis insa de cel care imparte daruri sa aiba grija de lumini in timpul nostru de specializari inguste. C.D. Zeletin a fost pentru mine un luminator si ramane pentru mine un exemplu indubitabil ca omul poate continua sa fie frumos si bun in timpuri intunecate. Despre Profesorul Constantin Dimoftache (numele din acte al poetului C.D. Zeletin) voi scrie mai mult la rubrica Admiratii.

Acum 99 de ani a fost inventat cuvantul jazz. Unora le place jazzul. All that jazz. Si unii vad o lume minunata. Cu ochii iubirii.

Louis Armstrong. Ce lume minunata! Aici.

 

Rusalce


Tocmai am urmarit, pe Mezzo, Rusalka. E un exemplu excelent pentru a arata cat de multa poveste creeaza muzica sau despre cum este o poveste in primul rand ritm si muzicalitate. In rolul titular, Renée Fleming. Mi-a placut foarte mult prestatia scenica. Vocea e frumoasa si dramatica, si ma alatur aplauzelor Presedintelui Havel (un amator de opera, de altfel; clipul spre care am dat link prezinta un fragment din spectacolul de la Opera Nationala din Praga  la aniversarea a 20 de ani de la Revolutia de Catifea).

As spune insa ca Valentina Nafornita este cel putin in aceeasi liga. Am mai scris despre solista Operei Nationale din Bucuresti si o urmaresc in continuare cu atentie si placere.

Incitat de frumusetea acestei arii, am cautat-o si in alte interpretari. Iata inca trei variante ale frumusetii vocii umane: Lucia Popp, Angela Gheorghiu si Anna Netrebko.