I say: take no thought of the harvest,
But only of proper sowing. (T.S. Eliot – Choruses from the Rock, 1934)
(Îţi spun: să n-ai în gând culesul,/ Ci doar semănătura cumsecade)
(Multumesc, Eugen!)
Catégorie : Poezie
Pe buzele ceştilor
o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi nu e niciodată aceeaşi
un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire
o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi ceea ce încă nu se ştie/ ea ştie să facă ordine în ce nu vede
un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex al cunoaşterii sale/ se instalează în ceea ce vede/ şi se proiectează
………………………………………………………………………
un bărbat şi o femeie/ de-a lungul a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor
în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală
(Laura Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)
O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.
Nopţi separate
« În stare de veghe, oamenii au o lume în comun, dar în somn fiecare posedă un univers aparte. » (Heraclit din Efes)
Citesc şi savurez fiecare rând din Les songes et les sorts (Visele şi premoniţiile), de Marguerite Yourcenar. O Marguerite Yourcenar aflată în al 33-lea an al vieţii; aş mentiona, de dragul numerelor magice, că la 77 de ani a devenit prima femeie primită ca membru titular al Academiei Franceze (iar locul ei printre cei 40 de Nemuritori a devenit vacant dupa 7 ani, în 1987 – al 10-lea an cu număr prim din viaţa scriitoarei născute in 1903 = 11 x 173). O să pun câteva dintre aceste rânduri şi la fişele de lectură.
Viaţa e o boală întotdeauna mortală
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
(Marin Sorescu – Boala)
De ieri până azi
În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcome. Sub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.
Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul Sir Robert al Brazdelor.
Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.
În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.
Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.
Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.
A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)
Saga fără sfârşit
Prea des un om va trebui să moară/ Ca umbra lui un ceas să se zărească;/ În ora ceea pare să lipsească/ O undă mov discret corpusculară.//
Spaima în frică voind s-o topească/ În aer ardent vibrat de chitară,/ Vikingul rănit în Steaua Polară/ Somnul cu vise voia să-l găsească.//
Adormi în miezul nopţii lucioase/ Si vazu prin gheaţă, în râu scăpărând,/ Toţi peştii prinşi de la facerea lumii// Înşiraţi pe firul alb de mătase,/ Cu nadă-n cârlig pentru cine-i la rând/ În apa verde din spatele culmii ///
17 septembrie: ziua în care s-ar fi născut Bacovia pe stil nou
Clar de noapte parfumat,
O gradina cu orizontul departat…
Si in somn, pe banca veche, cugetari se contrazic,
Greierul zimteaza noaptea, cu nimic.
(G. Bacovia – Nocturna)
Din Mărăcini se născu Maestrul Pleiadei
« Străbunul coboară spiţa din vremuri de ceaţă/Acolo unde Dunărea prin Tracia îngheaţă./ De unguri mai la vale, sta în ţări vecine/Boierul numit Banul Mărăcine./ Stăpân peste aur, holde şi oraşe/ Al lui, un fiu mai mic, adună pâlcuri ostaşe/ Şi părăsind glia, ales în fruntea lor,/ Străbătu ungurimea şi ţara nemţilor/ Străbătu Burgundia şi ţara Franciei mai jos/ Şi lui Filip Valois duse al său prinos,/ Care tocmai purtând război cu neamul inglez/ Primi solia în slujba steagului francez/ Şi-o răsplăti cu bunuri peste trebuinţã/ Pe-al Loirei ţărm; în bună credinţă,/ Uitând de tot, fraţi, părinţi şi ţară,/ Cel ce mi-a fost bunic, aicea se-nsoară/ Zămislind un fiu din care viaţa mea coboară“. (Pierre de Ronsard – Elegie, traducere de Barbu Brezeanu)
Pierre de Ronsard e unul dintre poetii mei favoriti. Azi implineste 488 de ani. Alecsadri i-a dedicat balada Banul Mărăcine, iar Iorga a incercat sa documenteze istoric adevarul cuprins in aceasta legenda familiala. Azi, teza originii danubiene a maestrului Pleiadei se loveste de argumente istorice care o pun serios in discutie. Dar, pana la urma, dincolo de istorie, afirmarea apasata a balcanitatii de catre Ronsard e poate mai importanta. A crezut in si s-a mandrit cu aceasta legenda genealogica.
Exista, langa Craiova, un sat numit Banu’ Maracine. Nimic nu mai aminteste azi ca a fost parte a legendei Marchizului de Ronsart. In schimb, in Bulgaria exista satul Kupino (maracine) si asta a fost un motiv suficient ca la Veliko Târnovo sa existe un muzeu literar Ronsard.
De ziua lui, sa facem cum zice maestrul Pierre intr-o Odă:
Verson ces roses pres ce vin,/ De ce vin verson ces roses,/ Et boyvon l’un à l’autre, afin/ Qu’au cœur noz tristesses encloses/ Prennent en boyvant quelque fin.
Post-restant
Lumini în umbre se prefac
Şi umbrele-n lumini fugare.
În urma lebedei uşoare
O stea se zbate albă-n lac.
(dintr-un Pastel, scris la 17 ani de poeta care a plecat azi, la 71 de ani terestri).
Am citit foarte putin din poeta Constanţa Buzea, dar i-am citit săptămână de săptămână, cu mare interes, ani de zile, rubrica de întâmpinare din România literară – Post-restant. O bună scoală pentru cei care voiau să înteleagă ce este si ce nu este literatura.
DAN GHENEA 