Catégorie : Poezie

Sonet verde în re major


op. 3 « Pont du Diable« 

E viaţa vis ? Şi dacă da, al cui ?/ Cum face dimineaţa să mă-ndrume,/ Mereu spre acelaşi bal de costume,/ După ce noaptea-mi în alt trup petrecui ?//

Un om din Dublin, Ulise pe nume,/ Se făcea că în limba de ô-l cunoscui,/ Şi chei de herald îmi dădu să descui / Un loc sub un pod la capăt de lume//  

Le-am întors joi la prânz şi vineri târziu,/ Deschizând doua ţări despărţite/ De apa ce-o treci c-un suflet de câine.// Râul şi puntea şi-un iaz străveziu,/ Doar în gând au fost vreodata trăite./ Restu-i tăcere curgând către mâine.//

Sonet albastru în do minor


op. 2 « Semper fidelis »

Zi de Brumărel picată din Indii,/ Îmbrăcată uşor în aur albastru,/ Eşti timpul păstrat al visului nostru ,/ Cu gustul tău ipotetic de rodii?//

Sau ai ales şi-altădată un astru,/ Astăzi eliberat din cer şi din zodii,/ Să lumineze în miros de psalmodii,/ Altă iubire pe-un vas de-alabastru ?//

Atâta ştiu: că minunat de soare/ Am stat un timp care se-oprise-n sine/ Bondar captiv în stropi  de amintire.// Când ai venit, mişcare si culoare/ Ai pus în clipă şi-n bondar, iar mâine/ Avid era să intre-n povestire.

Sonet alb în sol major


op. 1 – « Adeste fideles« 

De când ne-ai alungat, Ierusalime,/ Nu te-am uitat, dar nu ştim dreapta noastră./ Te-om mai vedea în lacrima albastră/ A timpului pierzând din înălţime ?//

Visez dinspre apus unda măiastră/ A râului Fison, care-i pătrime/ Din apa raiului. Din îngerime/ Un strop de-argint îmi bate la fereastră ?//

Deschide ochii să-l primeşti cu aur,/ Cu mere coapte, smirnă şi tămâie,/ Pe cel care-n  piaţă coboară şi-n mall// Aducând frunze de finic, nu laur,/ De ziua-lumină dulce-amăruie/ A naşterii albe ningând dinspre Pol.

 

Pentru cine bat clopotele


« No man is an island,  entire of itself; every man is a piece of the continent, a part of the main; if a clod be washed away by the sea, Europe is the less, as well as if a promontory were, as well as if a manor of thy friend’s or of thine own were;  any man’s death diminishes me, because I am involved in mankind, and therefore never send to know for whom the bell tolls; it tolls for thee. » (John Donne – Meditation XVII, AD 1624)

(Nici un om nu e o insula, intreg in sine insusi; fiecare om e o parte a continentului, o parte a centrului; daca o bucata de lut e luata de mare, Europa e imputinata, la fel de mult ca si atunci cand ar fi fost luat un promontoriu, la fel de mult ca si atunci cand ar fi fost luata casa prietenului tau sau propria ta casa; orice moarte a unui om ma micsoreaza, pentru ca sunt amestecat in umanitate, asa ca nu intreba  niciodata pentru cine bat clopotele; pentru tine bat.)

Acum 1000 de ani…


… Abusaeid (7 decembrie 967 – 12 ianuarie 1049), sufi  şi poet din Khorasan (Persia), împlinea 44 de ani (vârsta mea de anul acesta). I-au fost atribuite multe poezii, dar cu siguranţă ale sale par a fi doar două:

O poezie de dragoste…

Iubirea veni şi îmi curse ca sânge în vine/ Golit de mine şi plinit cu fiinţa iubită// Fiecare parte din mine de ea-i cucerită/ Acum ramâne din mine doar un nume şi ea

….şi un epitaf pentru el însuşi

Ce poate fi mai dulce-n astă lume! / Prietenul prieten întâlni şi iubitorul cu Iubitul se uni//

Doar întristare-a fost, aceasta-i  toată numai bucurie / Acele-au fost doar vorbe, aceasta-i  tot ce-i dat mereu să fie

(traducerile imi apartin, dupa o varianta in engleza)

Noapte de decembrie


Imi place Macedonski. Imi plac in special Noptile. Mai ales Noaptea de decembrie. 

De data asta l-am citit in paralel cu alte Nopti de decembrie. 

Noaptea de decembrie  de Alexandru Macedonski / La Nuit de Décembre de Alfred de Musset / December night  de D.H. Lawrence / Noche de diciembre de Rafael Pombo

Pelerinaj


Suntem, unii pentru altii, / precum pelerinii care reusesc / sa ajunga cu greu, / pe drumuri diferite, / la intalnirea comuna (Antoine de Saint-Exupéry)

Am citit aceste versuri ca motto la cartea lui Ryszard Kapuściński Călătorind cu Herodot(despre carte am scris ceva in Herodot, Heraclit si cosmopolonezul ).

Ce este iarba ?


« […]Un copil întreabă Ce este iarba ?, întinzând către mine / Braţele; / Cum i-aş putea răspunde ? Nu ştiu ce este / Mai bine decât ştie el … / Cred că este batista Domnului, / Un dar parfumat şi un semn lăsat intenţionat / Purtând la un colţ monograma proprietarului, pentru ca / noi să o putem vedea şi să ne întrebăm A cui este //[…] » (Walt Whitman – Song of Myself )

Ziua Hispanităţii


De Ziua Hispanităţii (12 octombrie, ziua in care Columb a ajuns pe insula San Salvador, in 1492), poezii de:

Jorge Luis Borges (Argentina), Gabriela Mistral (Chile),  Octavio Paz (Mexic) şi Soraya Prada Martínez (Venezuela)

Maşina de întors timpul


Şi cu Daniela Matei am fost coleg la facultate. Ştiam ca o să faca medicină de performanţă. Recunosc însă că nu am crezut că o să continue să scrie poezie. Mă gândeam că e ori-ori. A fost şi-şi, la cel mai înalt nivel: e medic, cercetător şi profesor în America şi continuă să scrie în limba română. Poezie bună-adevarată-frumoasă. De curând i-a apărut, la Editura ART, « Maşina de întors timpul« . Poemul care dă titlul volumului, aşezat pe primele pagini, are o forţă de evocare tuburătoare. Imagini izbitoare, dar şi intuiţii subtile au făcut savoarea acestei prime lecturi.

Vă pun sub ochi şi câteva versuri din lene :

« […]ce noapte! gândesc. sorb / ceai. privesc un film plicticos printre / degetele picioarelor încrucişate pe / canapea. lucrurile cele mai importante / în viaţă sunt mai uşoare ca  aerul / a spus cineva nu-mi amintesc / exact dar simt / o delăsare o moleşeală / un fel de căldură. amintirile / desfăcându-se de pe circumvoluţiuni / înălţându-se ca nişte rotocoale / de fum, noaptea e / fierbinte şi umedă. sorb ceai / […] »