Cerceratorii de la Universitatea Queensland (Australia) au publicat o harta a depresiei, bazata pe cifre oficiale. Conform acestor date, in Romania au fost diagnosticate cu depresie mult mai putine persoane decat in Olanda. (sursa)
Oficial suntem nici prea prea, nici foarte foarte.
0.1.Terapia noematică e o incercare de reconstructie a unui dialog intre un eu si un tu. Clientul va incerca sa se descopere ca eu, iar terapeutul să faciliteze relatia de incredere cu tu-ul.
0.1.1. Ce poate face terapeutul pentru client?
a) Să creeze un spatiu psihologic sigur, in care clientul sa poata vorbi mai liber despre sine si cu sine însusi.
b) Să ajute la constientizarea impasului
c) Să ofere intelegere, sprijin si feedback constructiv
d) Să ajute clientul să genereze noi strategii de adaptare si să ii fie alaturi in procesul de exersare a acestor noi strategii
e) Să faciliteze reconstructia sensului povestii de viata a clientului.
0.1.2. Ce nu poate face terapia?
i) Nu-ti spune ce obiective de schimbare sa alegi.
ii) Nu-ti judeca valorile.
iii) Nu-ti da retete ale fericirii.
iv) Nu-ti da asigurari pe viata.
A luat-o tehnologia inaintea evolutiei noastre, a dezvoltarii relatiilor interumane?
Dezvoltarea accelerata a tehnologiei din ultimii 10-15 ani, fara precedent in istorie, a impus o accelerare a ritmurilor biologice, o viata mai trepidanta.
Sa luam exemplul stresului, despre care se vorbeste foarte mult si des. Printre altele, stresul inseamna depasirea capacitatii de adaptare si neinscrierea in niste ritmuri biologice. Bioritmurile nu s-au prea schimbat din Neolitic incoace. Or, ritmul cotidian s-a accelerat mult incepand cu revolutia industriala si foarte mult in anii din urma.
Ritmul normal de munca-relaxare e de 90-120 de minute de activitate intensa, alternand cu 10-20 de minute de relaxare. Evident ca, in mediile urbane, ritmul de munca-relaxare nu e mentinut si se creeaza asa-numitele datorii de stres.
In societatea industriala traditionala apareau compensari periodice, care anulau datoriile de stres: timpul liber de la sfarsitul zilei, relaxarea de la sfarsitul de saptamana, concediile de odihna anuale.
In societatea post-industriala, mecanismele de compensare nu mai functioneaza, din cauza disparitiei granitelor dintre birou si casa, dintre spatiul public si cel privat. Aceasta disparitie se datoreaza tocmai noilor tehnologii. Cu alte cuvinte, suntem continuu in priza.
O data cu folosirea pe scara larga a calculatorului, a Internetului, telefonului mobil, viteza de lucru a crescut. Paradoxal, in loc ca timpul de lucru sa ramana constant sau chiar sa scada, s-a marit si el.
Se mai intampla ca, din cauza noilor facilitati de comunicare, tocmai perioada etichetata ca timp liber, de relaxare, sa fie alocata, intr-o masura crescanda, problemelor de serviciu.
Timpul liber care mai ramane este consumat, in buna masura, pentru informare si suprainformare. Suntem expusi unui flux informational care, prost gestionat, poate deveni coplesitor. Manevram tehnologii a caror forta depaseste, adeseori, posibilitatile noastre de control.
Este pregatit omul postmodern, psihologic si fiziologic, sa absoarba valul de noi tehnologii care ne inunda?
DAN GHENEA 