Fruct
de Francisco Luis Bernárdez
Étiquette : Argentina
Pseudonim câştigător: România
Azi a apărut pe Ralix.ro articolul O femeie şi un bărbat.
Fiindcă am profitat de versurile Laurei Yasan pentru a încheia frumos şi uşor acel articol, i-am mai făcut Laurei o vizită online. S-a întâmplat să dau peste o ceva interesant.
Pseudonimul sub care a câştigat primul ei premiu pentru poezie a fost… Rumania.
Titlul volumului premiat a fost … Loba negra (Lupoaica neagră).
Una dintre poeziile din acest volum conţine versul … « ¿qué cantaban los hombres en rumania? »
Raiul pe pământ
Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.[…]
Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Evanghelia după Luca)
Săptămâna a trecut repede şi nu am apucat să scriu, de Sf. Gheorghe, ceva ce am tot amânat – ceva despre un Gheorghe de la care am învăţat că într-adevăr cei blânzi moştenesc pământul. Am scris despre acest George cu inima largă la rubrica Admiraţii (articolul Perii din Grădina Raiului).
Pentru biblioterapie vă propun Jorge Luis Borges (Ruinele Circulare). « Mă socotesc nevrednic de Infern ori Paradis », zicea argentinianul Gheorghe, dar nu se putea opri să-şi imagineze Raiul ca pe o bibliotecă. Raiul începea în inima lui cu o bibliotecă.
Şi tot pentru biblioterapie vă pun aici un link pentru a putea citi online Un veac de singurătate. Gabriel Garcia Marquez a fost atras de multe milenarisme (« raiuri pe pământ » promise de falşi profeţi seculari – de exemplu, amicul său, Fidel Castro), dar a rămas fidel inimii sale pline de iubire, speranţă, credinţă.
Tema pentru biblioterapie este: Inima şi amintirea. Fără emoţii nu există amintire. Iar amintirea de sine înseamnă verbalizarea şi semnificarea emoţiilor. Restul e literatură. Proastă.
Pe buzele ceştilor
o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi nu e niciodată aceeaşi
un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire
o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi ceea ce încă nu se ştie/ ea ştie să facă ordine în ce nu vede
un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex al cunoaşterii sale/ se instalează în ceea ce vede/ şi se proiectează
………………………………………………………………………
un bărbat şi o femeie/ de-a lungul a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor
în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală
(Laura Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)
O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.
Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă
„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată transportat în propria mea patrie – România. »
Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.
(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…
Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.
… Când mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)
Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.
Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.
Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.
Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.
Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.
Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.
DAN GHENEA 