Aţi auzit de Dosoftei, autorul Psaltirii în versuri românesti? Era de origine aromână. Dar de Andrei Şaguna, cel care a reînfiintat mitropolia ortodoxa a Transilvaniei si care a fost primul presedinte al ASTREI (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), stiti ca a fost aromân? Ca si Goga, ca si Şt. O. Iosif, ca sa pomenesc doar doi dintre acei ardeleni care au crezut toata viata ca soarele răsare de la Bucuresti.
Nu de la daci ni se trage mândria de a fi români. Romanitatea balcanica a fost depozitarul neîntrerupt al limbii si constiintei de neam a ceea ce avea sa fie natiunea română. Natiunea română modernă este foarte mult datoare succesului diasporei aromâne din secolele XVIII – XIX (pentru mine a fost foarte convingator in acest sens eseul domnului Neagu Djuvara din volumul colectiv Aromânii – istorie, limbă, destin; întregul volum este, de altfel, o lectură pasionantă!)
Mândria de a fi român (roman) e un produs brevetat de aromâni si scos pe piata mondiala la sfarsitul secolului al XVIII-lea; unii dintre ei au folosit ideea originii « nobile » latine pentru a se integra social intr-un imperiu care se numea incă, oficial (pana la 1806), Sfântul Imperiu Roman de Natiune Germană, altii pentru a trezi ideea nationala in teritoriile care urmau sa fie căminul national românesc. Herbert von Karajan este descendentul foarte german al unei familii macedoromâne din prima categorie, Emanuil Gojdu a fost marele mecena aromân al unei elite intelectuale românesti care va da substantă statului national: un Victor Babeș sau un Traian Vuia, de pildă, au fost bursieri ai Fundatiei Gojdu.
DAN GHENEA 