Étiquette : autoritate

Specii în pericol: părintii


Exercitarea de catre parinte a functiilor de indrumare si control este esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.

La mijlocul secolului trecut s-a produs o contestare radicala a autoritatii parentale. E de inteles. Societatea europeana trecuse prin decenii de conducere politica autoritara si voia sa se elibereze de amenintarea dictaturii, incepand chiar de la educatia in familie si in scoala.

Decenii la rand autoritatea parentala si disciplina au fost subiecte evitate pentru ca veneau in contradictie cu ideologia libertariana in vogă. In acest inceput de secol si mileniu, redescoperim rolul autoritatii parentale tocmai atunci cand aceasta se afla foarte aproape de disparitie.

parentingStudiile din ultimii ani constata ca stilul « vreau sa fiu prietenul copilului meu » (solicitari reduse, control redus, fara pedepse si cu responsivitate mare la cererile copilului) este preferabil stilului autoritar (solicitari mari, control strans, pedepse frecvente, responsivitate mica la nevoile copilului), dar nu este nici pe departe stilul optim pentru dezvoltarea copilului. Stilul optim pare sa fie cel directiv-responsiv (solicitari mari, control consistent, pedepse foarte putine, responsivitate mare la nevoile copilului), dar chiar si stilul directiv clasic (in care nivelul pedepselor este destul de mare, dar si responsivitatea la nevoile copilului este mare) e superior unui stil permisiv.

In lotul studiat de Rachel Pasternak, peste jumatate dintre persoanele participante nu isi exercita adecvat autoritatea parentala, cu consecinte negative pentru dezvoltarea copilului (stilurile autoritar, permisiv, neglijent, punitiv).

Rușinea, autoritatea și alți « demoni »


« Rușinea este unul dintre principalii factori care afectează reziliența. În Mourir de dire. La honte (Odile Jacob, 2010), neuropsihiatrul și etologul Boris Cyrulnik exploreaza aceasta emotie combinând anecdote personale, perspective psihanalitice și descoperiri neurobiologice. Rușinea poate sa ne tortureze, dar fără ea nu suntem umani … Rușinea este puterea pe care o dau privirii celuilalt. »[continuarea interviului – aici; cartea a fost tradusa si in română sub titlul Mai bine mor decât să spun, traducere de Valentin Protopopescu, ed. Trei, București 2012]

Am citit cateva dintre ultimele interventii in spatiul public ale lui Boris Cyrulnik (unul dintre specialistii luminati a caror parere o caut in cazul unor dileme moral-stiintifice) incitat de o traducere a unui interviu pe tema autoritatii parentale, publicata pe blogul http://alobebe.wordpress.com/. O puteti citi aici aici  si aici.

Părinţii risipitori


« Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. »

(Prima Epistola catre Corinteni a Sfantului Apostol  Pavel)

Fiul Risipitor a avut unde sa se intoarca. Pentru ca parintele lui era previzibil si structurant. Atunci cand fiul ajunsese intr-un impas, dupa ani de rataciri, inca avea in minte imaginea clara a modelului de viata al tatalui sau.

Noi cat mai credem in propria noastra poveste de viata? Si daca nu prea credem, cum am putea da o poveste de referinta fiicelor si fiilor nostri? Daca nu avem curajul propriilor valori, copii nostri nu vor evacua valorile din viata lor?

Sigur ca vor face propriile alegeri, sigur ca unele dintre principiile noaste vor parea prafuite; pot sterge praful si sa redescopere strelucirea. Dar daca spunem ca toate lucrurile sunt egale, toate stralucesc doar o clipa si nu lasa in urma nici macar o dâra de praf.

Copilului nu ii voi spune: « Asa si asa trebuie sa iti traiesti viata », ci « Asta si asta cred eu despre propria mea viata ». Iar copilul va vedea din faptele mele ce cred eu cu adevarat. 

O filosofie nociva e si « vreau sa aiba tot ce n-am avut eu ». Cat de multe stii despre ceva ce n-ai avut? Si de ce chiar tot? Nu e o lipsa de masura?

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.

Puteti citi si seria Parinti si copii