« Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. » (Evanghelia după Matei)

În parc, pe o bancă. Fericirea e undeva pe-aproape. Frânturi de dureri sau bucurii cotidiene imi trec pe la ureche.

« Da, dar stii … se pare ca durerile de cap sunt cauzate de gânduri gresite… » Vorbeste la telefon, dar pare ca vorbeste singură. De fapt, daca stau mai bine sa ma gândesc, poate chiar vorbeste singura.

Cred ca e adevarata zicerea ca atunci cand auzi « da …, dar », poti sa arunci la cos tot ce e inainte de virgula.

 « Gânduri gresite » imi zgarie urechea. Ca si « gânduri corecte », de altfel. Daca gandesti corect n-o sa te doara capul niciodata? Ceva e, totusi, adevarat aici: 80% dintre durerile de cap sunt date de stres, iar stresul nu e ceea ce mi se intampla ci ceea ce cred eu ca mi se intampla.

« Da, dar… » poate fi o formula agresiva sau condescendenta, atunci cand dupa « dar » urmeaza sa arat ca ideea mea este superioara. Sau poate fi o formula a pasivitatii, atunci cand « da » serveste doar sa mascheze un « nu » care nu poate fi formulat.

A sti sa spui nu si a putea afirma fara a leza dunt doua abilitati de baza pentru un comportament asertiv. Atat agresivitatea cat si pasivitatea au nevoie sa deghizeze un « nu » intr-un « da ».

E o fericire sa poti sa spui da atunci cand vrei sa spui da si nu atunci cand vrei sa spui nu. « Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. »