Étiquette : cavaleri

[Binecuvântat fie poporul român]


Atotputernice şi veşnic Dumnezeu,

Ne amintim în această zi, cu inima plină de recunostinţă, de lucrarea neostoită săvârşită cu statornică demnitate şi dăruire de Regele Mihai în slujba României.

Binecuvântat fie poporul român şi suveranul său, în această generaţie, în cele viitoare şi în vecii vecilor! Amin.

(din rugaciunea rostita de Capelanul Ordinului Regal Victorian la sarbatorirea Regelui Mihai la Londra, pe 8 noiembrie 2012)

Puteti vedea aici filmul relizat de Marilena Rotaru cu ocazia festivitatilor de la Londra dedicate Regelui Mihai.

Nimic nou sub soare


Cand Umberto Eco lansa, cu mare succes, conceptul de « operă deschisă » (Opera aperta, 1962), trecusera deja mai mult de opt secole din ziua in care Marie, zisa  « de France », îi scria protectorului sau, Henric al II-lea Plantagenet, Duce al Normandiei si Rege al Angliei, in prologul culegerii ei de poeme epice muzicale (lais):


Eco defineste astfel opera deschisa:

« […] autorul oferă interpretului o operă de terminat. El ignoră in ce fel anume aceasta se va realiza, dar stie că va rămane opera sa; la capătul dialogului interpretativ, se va concretiza o formă organizată de un altul, dar o formă al cărei autor rămâne tot el. Rolul său constă în a propune possibilităti deja rationale, orientate si dotate cu anumite exigente organice care le determină dezvoltarea ulterioară. »

Mie mi se pare ca Marie spune acelasi lucru, doar ca mult mai frumos.

In plus, are constiinta clara ca nu spune o noutate, ci face o trimitere care sare in ochi (si rasuna in rime in urechi), la Priscian – un autor care facuse cu sapte secole inainte de timpul Mariei o exemplificase ce inseamna opera deschisa dedicand o scriere ampla primelor 12 (!) versuri din Eneida, scrisa de Virgiliu cu alte cinci secole inainte.

Eco poate fi pus printre redescoperitorii operei deschise. Si ar fi fost bine sa aiba si mai mult succes; poate atunci am fi auzit mai rar prin orele de literatura teribila intrebare « Ce a vrut sa spuna autorul? » Iar sumarul teoriei in versuri de Marie de France acompaniate la harpa (asa cum se obisnuia la curtea Plantagenetilor) cred ca ar prinde chiar si la clasa a cincea.

St. Guilhem din desertul noilor barbari


Joi dimineata am simtit maretia, dar si o anumita sacralitate a locului. V-am zis ca o sa revin la St. Guilhem-le-Desert. Si am revenit. Vineri dupa pranz. Citisem o multime de lucruri pasionante despre Guilhem, varul lui Charlemagne, in noaptea trecuta. Si ma reconectasem la acea stare de vraja din copilarie, cand ii citeam bunicii mele legende cavaleresti in timp ce ea baga painea in cuptor.

Vineri dupa-amiaza eram insa doar o particica din acest flux de oameni in miscare catre oriunde cu GPS si camere de filmat. Am mers incolonati spre abatie. Mi s-a parut clar ca Guilhem nu e acolo in weekend. Am facut cale intoarsa fara sa coboram din masina. Ca niste barbari carora le e putin rusine de victoria lor asupra cavalerului neinfrant in lupta si care a crezut ca se poate retrage in desert pentru a se elibera de zadarnicia oricarei lupte.

Nici o poza azi. Poate ar fi trebuit totusi sa fotografiez amatorii de senzatii care sareau de pe Pont du Diable.