Étiquette : Cetinje

24 de zile in Balcani (11): Cetinje

· Laisser un commentaire ·

Despre Cetinje, fosta capitala a Regatului Muntenegrului, am mai scris, chiar in timpul vacantei.

Drumul de la Budva la Cetinje ofera o gama bogata de peisaje: marete sau linistite, inverzite sau in tonuri gri-albastrii (dar sa nu uit rosul ruginiu al stancilor feroase dezgolite pentru a face loc drumului), colturoase sau ondulate pana departe, unde aburii vinetii ai muntelui intalnesc norii albiciosi ai Adriaticii. Asfaltul e bun si drumul nu e prea greu.

Orasul apare pe neasteptate pe un platou pe care muntenegrenii il numesc campie, si ii inteleg: inconjurata de asemenea munti, chiar si o mica suprafata plata are aere de campie.

E un oras linistit, dar deloc provincial. Chiar e un oras frumos si care te face sa simti trecutul. Fostele ambasade (germana, austro-ungara, britanica, rusa, franceza), aliniate de-a lungul promenadei, teatrul cochet, parcul, mica gradina din fata fostei ambasade britanice, culorile vesele ale caselor, totul pare sa fie inca viu – un trecut vivant pe care nu l-am mai gasit in alta parte. Mancam pe o terasa nu departe de fosta ambasada rusa. Stau si ma gandesc la modul in care, prin bravura lor muntenegrenii au reusit sa se impuna in ochii Europei. Au mobilizat 70 000 de oameni (practic toti barbatii valizi) in razboiul din 1876-1878, fiind, ca numar de soldati, a doua armata dupa cea rusa dintre cele participante la acest razboi (România a mobilizat atunci aproape acelasi numar de oameni, la o populatie de zece ori mai mare). Imi dau seama acum ca Vronski pleaca pe acest front serbo-muntenegrean, in finalul romanului Anna Karenina. Nemaipasindu-i de viata lui dupa ce Anna murise. S-a intalnit acolo cu oameni carora le era draga viata, dar nu le pasa de moarte daca asta era pretul libertatii. De departe cei mai darji soldati ai timpului lor.

E duminica dupa amiaza, in piata centrala canta o formatie de jazz si prezentul e ca o nota plina.

Sunt un balcanic

· 3 commentaires ·

Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.

Vlahii care au întemeiat Cetinje

· 5 commentaires ·

DSCF1817Am ajuns la Cetinje, fosta capitala a Regatului Muntenegrului (astazi republica, dar care a adoptat ca drapel vechiul drapel al regelui Nikola I, iar familiei regale muntenegrene actuale i-a recunoscut oficial statutul de simbol national). Nu eram pregatit sa descopar ca asezarea a fost intemeiata, la 1450, de un voievod vlah. Cea mai veche biserica din oras este cea cu hramul « Nasterea Maicii Domnului », dar este cunoscuta sub numele de Vlaška Crkva (Biserica Vlahilor).

Vazusem cladirile fostelor ambasade (engleza, franceza, germana, bulgara, sârba) si zarisem in trecere un indicator pe care scria  « Vlach Church ». Cand am intrebat un localnic unde e Vlaška Crkva, un zambet mare si cald i-a aparut pe fata, m-a luat dupa umeri si m-a condus, vreo douazeci de pasi, pana chiar in fata bisericii; mi-a strans inca o data mana si mi-a zambit multumit. Am constatat astfel, la prima mana, cat de iubita e inca biserica intemeiata de vlahi (in care nu se mai tin decat foarte rar slujbe).