« So the opposite of addiction is not sobriety. It is human connection. »

Am găsit această frază într-un articol foarte bun – « The Likely Cause of Addiction Has Been Discovered, and It Is Not What You Think »

Articolul l-am citit ca urmare a unei trimiteri dint-un articol de pe un blog cel mai adesea foarte interesant (Cu drezina)

Dintre exemplele de cercetare expuse în articolul menţionat, mi-a atras atenţia seria de experimente pe care le-a efectuat Bruce Alexander în anii 70 – le-aş denumi pe scurt Cuşca Şobolanului vs Parcul Şobolanilor.

Cercetătorul canadian a pornit de la întrebarea: adicţia depinde doar de contactul cu drogul sau depinde (mult mai mult) de context?

A fost sceptic în legătură cu următorul clip de prezentare pentru public a adicţiei la cocaină.

https://www.youtube.com/watch?v=7kS72J5Nlm8&feature=player_detailpage

Ce se întâmplă, de fapt? Şobolanul este într-o cuşcă şi are la dispoziţie o sticlă cu apă şi o sticla cu apa cu cocaină. În aproape toate cazurile şobolanul devine dependent de cocaină şi consumă cantităţi din ceea ce mai mari, până moare.

Alexander observă că şobolanul era singur în cuşcă. Şi construieşte un mediu alternativ: un Parc al Şobolanilor, cu multiple posibilităţi de socializare, exerciţiu fizic şi divertisment. Sursele de apă sunt aceleaşi ca în experimentul anterior: sticle cu apă şi sticle cu apă şi cocaină. Doar o mică parte dintre şobolani ajung să prefere cocaina (cei care sunt, din diferite motive, marginalizaţi) şi niciunul nu moare.

Într-o a doua fază, Alexander face şi experimentul « terapeutic »: după ce le dă drumul în Parc şobolanilor care consumasera cocaina, în singurătate, timp de 57 de zile (echivalentul în viaţa umană ar fi cam 7 ani!), majoritatea renunţă la consumul de cocaină.