In urma cu 33 de ani, Juan Carlos I a promulgat Constitutia Spaniei, moment care marca sfarsitul oficial al unei dictaturi de 4 decenii.

Acestui Rege nu i-a venit nimic pe de-a gata. Mai intai a avut rabdare si si-a planificat cu atentie miscarile. Moderatia si deschiserea au fost atuurile sale principale. Fara sa se compromita, a ajuns sa fie desemnat succesor de catre un Franco batran si bolnav. Acesta si-a inchipuit ca tanarul rege va fi usor de manevrat de Falanga – partidul – stat care conducea Spania. S-a inselat.

In 6 luni de la incoronare, Juan Carlos l-a demis pe primul-ministru falangist, intr-un an pana si comunistii au devenit monarhisti, in doi ani s-au organizat primele alegeri libere dupa 41 de ani, in 3 ani a fost aprobata prin referendum o Constitutie democratica. Dupa alti trei ani, interventia personala a Regelui a pus capat unei lovituri de stat militare. De atunci, din 1981, Regele a continuat sa fie o voce respectata de toate partidele democratice din Spania.

Ca o picanterie, acestui rege al democratiei poporul spaniol i-a permis sa-si etaleze oficial (dar potrivit cu imprejurarile) toate titlurile ereditare: Rege al Castiliei, al Leonului, al Aragonului, al celor Doua Sicilii, Rege al Ierusalimului, Rege al Navarrei, Arhiduce de Austria, Duce al Burgundiei, al Brabantului, al Atenei  etc (in total 37 de titluri regale, ducale, comitale si senioriale).