Étiquette : Evanghelia dupa Isus Cristos

Scepticul Gheorghe, Gavril necredinciosul şi ateul Iosif


Gabriel Garcia Marquez a murit, la 87 de ani, într-o joi. Joia Mare de anul acesta. « Nu cred în Dumnezeu, dar mi-e frică de El ». De asta i-am zis Gavril necredinciosul. Sunt oare mai credincioşi cei care zic invers (şi sunt aşa de mulţi!) – « Cred în Dumnezeu, dar nu mi-e frică de el »?

José Saramago a murit, la 87 de ani, într-o vineri. S-a declarat tot timpul ateu. Spunea că raiul şi iadul sunt doar idei in mintea noastră. Dar cei care nu au nici raiul, nici iadul prezente în minte, sunt mai aproape de credinţă decât ateul Iosif?

Jorge Luis Borges a murit, la 87 de ani, într-o sâmbătă. El îşi imagina raiul ca o bibliotecă. « Aş vrea ca raiul să existe, chiar dacă locul meu ar fi in iad ». Dar mai e o parte, mult mai rar citată (dintr-un interviu acordat în anul morţii sale, 1986): « Aş vrea ca raiul să existe pentru cei care cred în rai ». Nu e frumoasă această rugăciune a scepticului Gheorghe pentru cei ce cred? Şi oare sunt mai credincioşi decât el cei care vor iadul pentru ceilalţi?

În ziua Coborârii la Iad, îngăduiti-mi o rugăciune pentru necredincioşi.

Mă rog, Doamne, pentru scepticul Gheorghe, cel care s-a rugat pentru noi credincioşii.

Mă rog pentru ateul Iosif, care a luat foarte în serios minunile iubirii făcute prin Isus Hristos şi care s-a împiedicat de noi, Doamne, atunci când a zis « Cum poate face un credincios răul? ».

Mă rog pentru Gavril necredinciosul, cel care nu a luat în deşert numele Domnului şi n-a îndrăznit să-şi spună credincios, ci doar pe jumătate credincios (« necredincios cu mintea, credincios cu inima »).

Dau mărturie, Doamne, că şi aceştia trei m-au dus mai aproape de  Tine. Şi mă rog şi pentru mine, Doamne, că doar Tu ştii dacă e mai aproape de Tine credinţa mea sau necredinţa lor.

Anul morţii lui José Saramago


« […] putem aminti aşadar miracolul de la Ourique, faimos între toate, când Cristos i-a apărut regelui portughez, iar acesta i-a strigat, în vreme ce oştirea prosternată pe sol se ruga, Necredincioşilor să te înfaţişezi, Doamne, necredincioşilor, şi nu mie care cred  în tine, dar Cristos n-a vrut să se arate maurilor, ce păcat, căci, în locul sîngeroasei bătălii, am fi putut înregistra, în aceste anale, convertirea miraculoasă a celor o sută cincizeci de mii de barbari, care acolo au sfârşit pierzându-şi viaţa, o irosire de suflete strigatoare la cer. Se întâmplă, unele lucruri nu pot fi evitate, nu pregetăm niciodată să-i dăm sfaturi bune lui Dumnezeu, dar destinul îşi are propriile legi inflexibile, care uneori zămislesc efecte artistice neaşteptate, […] » (José Saramago – Istoria asediului Lisabonei)

Am citat mai sus dintr-un frumos roman al iubirii in vremuri grăbite, iar titlul postării l-am calchiat dupa Anul morţii lui Ricardo Reis, o carte despre ficţiuni mai adevărate decât realitatea. 

S-a împlinit un an de la moartea lui José Saramago.