Étiquette : istorie

Duminica Orbului


« Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. » (Evanghelia după Ioan)

Se întâmplă ca anul acesta Duminica Orbului (a şasea duminică după Paşti, deci cu o dată mobilă) să cadă pe 20 mai. La fel ca in urmă cu 22 de ani. 20 mai 1990 a fost aleasă ca dată a primelor alegeri parlamentare si prezidenţiale postcomuniste. Formula consacrată de presa vremii era « primele alegeri libere ».

Ar fi putut fi un semn bun faptul că votam în ziua în care în biserici ni se reamintea că un orb din naştere a fost vindecat şi a văzut. Nu a fost să fie. Restul e istorie care nu mai poate fi schimbată. În afară de faptul că putem încă să anulăm votul de la alegerile prezidenţiale de la 20 mai 1990 recunoscând, în sfârşit, că nu avem nevoie de preşedinţi. Ba chiar mai mult: preşedinţii dăunează grav sănătăţii României.

Acum nu mai putem spune că n-am văzut. Am văzut destule ca să putem spune: ajunge! E timpul să ne întoarcem la adevăr şi să-l punem la temelia casei. Ajunge cu impostorii, ajunge cu uzurpatorii. Să ne spălăm ochii şi să avem curajul să vedem.

P.S. Poate cineva să mă ajute să găsesc înregistrarea dezbaterii televizate din 17 mai 1990 (la TVR, singura televiziune de atunci!), avandu-i ca participanti pe Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi Ion Iliescu?

Despre fanarioti, cu moderatie


6 octombrie 1711 este data la care, potrivit manualelor de istorie, incepe epoca domniilor fanariote. E data la care Nicolae Mavrocordat devine domn al Moldovei, urmandu-i lui Dimitrie Cantemir, refugiat in Rusia dupa infrangerea de la Stanilesti pe Prut. E interesant insa de stiut ca Nicolae Mavrocordat mai domnise in Moldova si intre 1709-1710; a fost asadar penultimul domn pamantean si primul domn fanariot! Si in Tara Romanesca, tot el este primul domn fanariot (doar ca nu vine din Fanar, ci prin transfer direct din Moldova!)Dar cat de pamantean era Cantemir, crescut la Constntinopol si numit tot de sultan domn (de doua ori)? Mavrocordat era, pe de alta parte, pe linie materna, nepotul lui Alexandru Ilias, domn al Moldovei in tulburatul veac al XVII-lea. Ca sa fie limpede ca Moldova era cu mult inainte de fanarioti rau guvernata voi mentiona ca in 105 ani  au fost 40 de domnii (pentru comparatie, tot in 105 ani, 38 de domnii fanariote). Fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, a avut 10 (zece) domnii in cele doua principate. Si a abolit serbia (cea intarita de Mihai Viteazul !) cu o suta de ani si mai bine inaintea Rusiei si chiar  a Ungariei. Fanariotii au fost oameni instruiti si au sprijinit deschiderea de scoli (in limba greaca, e adevarat). Unii dintre ei au fost chiar buni administratori, oricum mai buni decat aventurierii domni moldoveni din secolul al XVII-lea.  Ca veni vorba de domni moldoveni, principalele familii care domina prima jumatate de secol fanariot (Racovita, Ghica, Mavrocordat) au radacini vechi in familii moldovene de « os domnesc ».

6 octombrie 2011 a fost o zi obisnuita. Am platit, ca in fiecare zi, 1 euro pentru serviciul datoriei externe. Ma intreb cat o fi dat pesches Nicolae Mavrocordat pentru primii 4 ani de domnie (cum ar veni primul lui mandat).

J.C. Reil are cont pe Facebook!


Nu am cont pe Facebook asa ca nu am putut sa intru in contact cu unul dintre personajele mele favorite: Johann Christian Reil, cel care a (re)inventat, in 1808, termenul Psihiatrie in intelesul sau modern, cel care trebuia sa fie pastor si a fost primul profesor de psihoterapie, cel care a publicat prima revista de psihologie. Si, nu in ultimul rand, a murit luand medicina foarte in serios: a contractat un tifos ca urmare a ingrijirii efective a miilor de raniti ramasi pe campul de lupta dupa batalia de la Leipzig (numita emfatic Batalia Natiunilor), in 1813; generalii coalitiei antinapoleoniene au sarbatorit victoria, Reil a ramas alaturi de victimele celor 3 zile de masacru. Riscandu-si si pierzandu-si viata. Desi avea rang de general: era medicul sef al armatelor aliate din dreapta Elbei.

Cei care puteti, dati-i un « like » si din partea mea. Gasiti mai multe informatii despre istoria psihiatriei create de Reil si in serialul pe care il public sub numele de Psihiatria 201.