Étiquette : Miron Costin

Unde iaste Xerxes?


Vremea începe țările, vremea le sfârșește.
Îndelungate împărății vremea primenește.
Vremea petrece toate; nici o împărăție
Să stea în veci nu o lasă, nici o avuție
A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume
Mari împărați și vestiți? Acu de-abiia nume
Le-au rămas de poveste. Ei sântu cu primejdii
Trecuți. Cine ai lumii să lasă nădejdii?
Unde-s ai lumii împărați, unde iaste Xerxes,
Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,
Avgust, Pompeiu și Chesar? Ei au luat lume,
Pre toți stinsu-i-au cu vreme, ca pre niște spume.

(Miron Costin – Viaţa Lumii)

Dites-moi où, n’en quel pays,
Est Flora la belle Romaine,
Archipiades, ne Thaïs,
Qui fut sa cousine germaine,
Echo, parlant quant bruit on mène
Dessus rivière ou sur étang,
Qui beauté eut trop plus qu’humaine ?
Mais où sont les neiges d’antan ?

Où est la très sage Héloïs,
Pour qui fut châtré et puis moine
Pierre Esbaillart à Saint-Denis ?
Pour son amour eut cette essoine.
Semblablement, où est la roine
Qui commanda que Buridan
Fût jeté en un sac en Seine ?
Mais où sont les neiges d’antan ?

La roine Blanche comme un lis
Qui chantait à voix de sirène,
Berthe au grand pied, Bietrix, Aliz,
Haramburgis qui tint le Maine,
Et Jeanne, la bonne Lorraine
Qu’Anglais brûlèrent à Rouen ;
Où sont-ils, où, Vierge souvraine ?
Mais où sont les neiges d’antan ?

Prince, n’enquerrez de semaine
Où elles sont, ni de cet an,
Que ce refrain ne vous remaine :
Mais où sont les neiges d’antan?

(François Villon – Ballade des Dames du temps jadis)

Scrise în locuri şi în timpuri diferite, aparent în limbi diferite, cele două elegii ajung în acelaşi loc în mintea mea. Răsună la fel pe corzile emoţiei. O întrebare despre micile, nebănuitele treceri şi un răspuns despre marea trecere.

– Mais où sont les neiges d’antan?

– Pre toți stinsu-i-au cu vreme, ca pre niște spume.

Şi nu, pentru mine nu sunt în două limbi diferite. Ambele sunt în limba în care gândesc. “Neiges d’antan” îmi apar uneori şi în vis…

Acolo şezum şi plânsem


La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: « Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului! » Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136)

Am dansat în copilărie pe Rivers of Babylon şi nu aveam habar că Boney M cântă pe versete din Biblie.

De unde era să ştiu? La şcoală ne pomeneau de Dosoftei când era vorba de istoria literaturii române, dar numai titlul: Psaltirea în versuri.

Dacă ne-ar fi deschis şi cartea, am fi dat peste Psalomul 136, care curge dintru început într-o frumoasă limbă românească:

La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acoló șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Și cu inemă amară,/ Prin Sion și pentru țară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrămi herbinte.

Dosoftei îşi ia mici libertăţi poetice în traducere. Boney M respectă textul canonic. Dosoftei adaugă lacrimi. Boney M creează un gospel disco. Poate exista un gospel disco? Şi dacă da, poate muzica disco să ducă tristeţea plânsului sau, şi mai mult, tristeţea celor care nu mai pot să plângă?

Cum vă spuneam, dansam pe Boney M, iar cuvintele de după primul vers treceau pe lângă mine. Iar plânsul (« we wept ») se pierdea în yeee-ul dinainte (care părea mai degrabă vesel). Cântam făra să ştiu « cântarea Domnului în pământ străin ».

Cum am ajuns să vă scriu despre apa Vavilonului? Pentru că am iniţiat o rubrică de biblioterapie şi prima temă care mi-a venit în minte a fost plânsul. Plânsul care poate fi o eliberare (grecii de duceau la teatru ca să plângă, realizând astfel catharsisul) sau o otravă lentă (a nu mai putea să plângi e însă întotdeauna o otravă mai puternică).

Iar prima carte care mi-a venit în minte în legătură cu plânsul (mai bine zis cu lipsa lacrimilor) a fost Întunecare, de Cezar Petrescu. În care unul dintre capitole are titlul Acolo şezum şi plânsem.

Apoi, ajungând la psalm, mi-am dat seama care ar putea fi alte două lecturi terapeutice: Harpa şi umbra, de Alejo Carpentier şi poemul Acesta, de Fernando Pessoa.

Dar am dat şi peste un Tudor Gheorghe, care chiar găseşte notele potrivite pentru plâns, neplâns, amintire şi uitare, aşa cum se ivesc ele din pslmii traduşi de Dosoftei şi din poemul lui Miron Costin, Viaţa lumii. I-auziţi:

http://www.youtube.com/watch?v=O5prZaJmVFE

http://www.youtube.com/watch?v=QNA2A3yNaQk

P.S. A citit cineva Stranger in a Strange Land de Robert Heinlein?