Cum disting intre supramunca de dragul muncii si supramunca din necesitate?
Cei din prima categorie adopta ideea ca implinirea inseamna capacitatea de a te pune in valoare cat mai bine pe piata muncii, de a lucra din ce in ce mai mult. Insa, reusind acest lucru, creez conditii pentru aparitia problemelor in relatiile personale, care ajung sa fie redefinite de valorile profesionale. Amplificam munca pentru a uita de unele dorinte profunde, care vin de departe, din matricea psihica modelata in copilarie. Business-urile devin surogate de familii. As aminti ca una dintre intuitiile lui Freud, care si-au probat valabilitatea, a fost ca multumirea, implinirea sinelui inseamna doua lucruri: a munci bine si a iubi bine. Munca si iubirea puse in categorii separate, dar pe acelasi plan. Ei bine, acestea doua au ajuns  sa se amestece, in sensul ca astazi se vorbeste, intr-un sens din ce in ce mai literal, de iubirea de profesie, chiar cu conotatii sexuale. Placerea pe care o extrag din munca ajunge sa inlocuiasca orice alte categorii de placeri. Chiar si relatiile intime sunt uneori o consecinta a succesului profesional (trebuie sa te afisezi cu o persoana de succes, cu o anumita notorietate, pentru a-ti demonstra propriul succes, de exemplu). Sunt tentatii perene, pe care ideologia actuala le ridica de la rangul de anecdotica la rangul de ideal de viata.

Ritmul acesta de viata este artificial. N-as pune binele exclusiv de partea naturalului si raul de partea artificialului. In fond, orice cultura este un artificiu. Problema e doar daca suntem cu adevarat constienti de alegerile pe care le facem.