« Când contempli o grădină dintr-o cameră situată la etaj este evident (dacă stai să te gândesti) că te uiti printr-o fereastră. Dar dacă în primul rând te interesează grădina, o poti contempla vreme îndelungată fără să te gândesti la fereastră.[…] Si exact acesta este modul în care a fost dat uiării supranaturalul. Naturalistii s-au consacrat gândirii despre natură. Ei nu au luat în seamă faptul că gândeau. În clipa în care devii atent la acest lucru e evident că gândirea nu poate fi un simplu eveniment natural si că există, asadar, si altceva în afara Naturii. Supranaturalul nu e îndepărtat si obscur: este ceva ce tine de experienta cotidiană si de fiecare clipă, ceva la fel de intim ca si respiratia. Negarea lui depinde de o anumita neatentie. » (C. S. Lewis – Despre minuni)
Étiquette : natura
Sa creasca iarba!
In Parcul Operei au crescut ierburi inalte acolo unde se doborasera copacii pentru a face loc unor viitoare terenuri de tenis. Defrisarea era ilegala. Se intindea deja zgura cand a fost oprita lucrarea.
Si iata ca natura si-a facut repede treaba. A aparut o microsavana de cativa ari.
Imi place cum a lucrat natura aici si propun sa o angajam si peste drum, pentru o lucrare mult mai ampla: acoperirea cu ierburi a ceea ce trebuia sa fie o emblema a regimului comunist.
Oamenii se pare ca nu au fost in stare sa se decida, in 24 de ani, cum sa inchida aceasta rana a orasului.
Lasati sa creasca iarba!
[Pe vremea când nu te aveam]
« Pe vremea când nu te aveam/ Iubeam Natura aşa cum pe Cristos îl iubeşte liniştitul călugăr … / Iar acum iubesc Natura/ Ca un călugăr liniştit pe Fecioara Maria./ Cu religiozitate, în felul meu, ca şi înainte,/ Dar cumva mai emoţionat, mai apropiat./ Văd mai bine şi râurile când merg împreună cu tine/ Pe câmpuri până la malul râurilor;/ Întins alături de tine privind spre nori/ Îi văd mai bine … / Tu nu mi-ai luat Natura … / Tu nu mi-ai schimbat Natura … / Tu ai adus Natura aproape de mine,/ Fiindcă tu exişti o văd şi pe ea mai bine, însă aceeaşi,/ Fiindcă tu mă iubeşti, o iubesc în acelaşi fel, dar mai mult,/ Fiindcă tu mă alegi pe mine pentru a te avea şi a te iubi,/ Ochii mei au fixat-o mai îndelung întârziind/ Asupra tuturor lucrurilor.//
Nu regret ceea ce am fost altădată/ Fiindcă mai sunt şi acum tot aşa./ Regret doar că altădată nu te iubeam./// » (Alberto Caeiro – Păstorul îndrăgostit (I), traducere din limba portugheză de Dinu Flămând)
Numele complet al zilei care tocmai a trecut, asa cum a fost adoptat de Adunarea Generala ONU in 1977, este Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. Prima tara care a declarat ziua de 8 martie zi de sarbatoare a fost Uniunea Sovietica, urmata, desigur, de tarile din fostul lagar comunist. Doar 14 tari din Uniunea Europeana sarbatoresc Ziua Femeii pe 8 martie, 7 dintre ele fiind foste tari comuniste (România, Bulgaria, Ungaria, Letonia, Polonia, Slovacia si Slovenia), alte cinci – Suedia, Danemarca, Finlanda, Grecia si Portugalia – fiind conduse in majoritatea timpului de partide afiliate Internationalei Socialiste.
Am sentimente ambivalente fata de 8 martie. I-am simtit artificialitatea in copilarie. Dar ma bucur daca intr-adevar ne putem gandi intr-o zi impreuna, cu iubire, la frumoasele noastre doamne si la bunele noastre mame. Eu as alege ca ziua aceea sa fie in fiecare zi.
Eroi civilizatori sau traficanţi de droguri?
Oamenii continua sa caute tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Medicinele care promit doar lupta cu boala sunt deja considerate ramolite, daca nu chiar de-a dreptul nocive. La moda sunt stiinte nascute peste noapte din interpretari foarte libere ale unui cocktail de traditii si inovatii de ultima ora.
In mare voga sunt dietele. Foarte diverse de altfel: unele anatemizeaza grasimile animale, altele exclud carnea, multe recomanda o dieta strict vegetariana. Pentru unii zaharul ar fi o otrava, dar mierea un nutrient aproape perfect. Si asa mai departe.
Conteaza ce mancam. Dar conteaza si cum mancam. Ziceau bunicii nostri: « Nici un lucru nu e rau, daca-l faci cu Dumnezeu ». Sau, pentru cei ce prefera limbajul filosofiei elene, cheia oricarei intelepciuni e a evita lipsa de masura, a gasi masura lucrurilor. Est modus in rebus.
Au totusi un element comun aceste diete postmoderne: ranchiuna impotriva civilizatiei si civilizarii, la limita impotriva oricarei culturi umane. Pana la urma, ce altceva insemna punerea sub acuzare a tuturor formelor de procesare a alimentelor, mai ales a prelucrarii termice? In viziunea adeptilor bucatariei fara foc, pare ca Prometeu ar fi aducator de boli si moarte prematura, nu un erou (mitic) civilizator.
Recent, am citit niste teorii care sustineau ca trecerea la viata bazata pe agricultura ar fi afectat grav sanatatea si calitatea vietii oamenilor preistorici, pana atunci culegatori si vanatori. De ce ar fi acceptat oamenii o scadere a nivelului de viata? Pentru ca, sustin autorii, cerealele si laptele contin substante din clasa morfinelor. Aceste substante ar permite viata in colectivitati mari prin diminuarea agresivitatii indivizilor.
Civilizatia ar fi posibila deci prin drogarea maselor. Iar eroii civilizatori, mitici sau istorici, ar fi doar niste capi ai mafiei drogurilor lacto-cerealiere, asigurandu-si astfel forta de munca ieftina si servila.
Nu cred in omul natural. Omul devine om prin cultura. E drept ca tot cultura ar trebui sa ne ajute sa pastram simtul masurii. Chiar si ca specie vom trai sau vom muri impreuna cu civilizatia pe care o generam. Solutia nu este « inapoi la natura », ci « cunoaste-te pe tine insuti. »
DAN GHENEA 