« Naivitatea nu e recomandabilă în psihoterapie. Medicul, ca şi educatorul, trebuie să nu piardă niciodată din vedere posibilitatea de a fi conştient sau inconştient indus în eroare, şi anume nu doar de pacientul său, ci în primul rând de sine însuşi. Pornirea de a trăi în iluzii şi de a crede într-o ficţiune despre sine – în sens bun sau rău – este aproape de nebiruit. Nevroticul este un om care cade pradă iluziei. Dar cine este amăgit îi amăgeşte pe ceilalţi.[…] Psihoterapeutul trebuie să ştie că, în măsura în care crede într-o teorie şi într-o anumită metodă, va fi în mod sigur dus de nas de anumiţi pacienţi, anume de cei care sunt suficient de abili ca să-şi aleagă o ascunzătoare sigură în spatele pieselor de lux ale teoriei şi să utilizeze metoda pentru a face ascunzătoarea de negăsit.
[…] Mi se pare de fiecare dată comic când aud medici balneari arghirofili asigurând că tratează după «ADLER» sau «FREUD» ori chiar «JUNG». Aşa ceva nu există şi nu poate să existe, iar dacă totuşi se întâmplă, atunci drumul spre eşec e sigur. Dacă îl tratez pe domnul X, atunci sunt obligat să utilizez metoda X, iar la doamna Z, metoda Z. Ceea ce vrea să spună că mijloacele şi căile de tratare sunt predominant determinate de natura pacientului. Toate experienţele şi punctele de vedere psihologice, indiferent că provin dintr-o teorie sau alta, dunt eventual folositoare. Un sistem teoretic […] constă, pe de-o parte, din reguli profesionale, pe de alta, din ideile preferate, determinate temperamental, ale autorilor.[…] Terapia reală şi eficientă a nevrozei este întotdeauna individuală şi de aceea utilizarea tenace a unei anumite teorii sau metode nu poate fi considerată decât ca eronată din temelii. » (C.G. Jung – Psihologia analitică şi educaţia)
Étiquette : nevroza
Ultima bruma
“Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou. E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun)… [continuarea aici]…
[Socrate cu GPS]
Acum câteva luni, revista La Regle du jeu a cerut unui număr de cincizeci de scriitori să apere contribuţia lui Sigmund Freud la fericirea umanităţii. Contribuţia mea, destul de scurtă, a luat forma unui silogism : «N-am făcut niciodată psihanaliză; or mie îmi merge foarte rău; în consecinţă, psihanaliza este o ştiinţă exactă». Se întâmplă că, de atunci încoace, am început să lucrez cu mine, cum ar spune stelele de la Hollywood în conferinţele de presă la Beverly Hills Hotel. Aşa că m-am dus la o celebră psy pariziană, recommandată de nişte prrieteni. (În treacăt fie zis, e întotdeauna un pic neliniştitor când prietenii îţi dau numere de telefon ale psy-ilor).
Prima întâlnire a decurs prost: am întârziat o jumătate de oră; doamna nu era mulţumită . M-a întrebat: «După părerea dumneavoastră, de ce aţi întârziat?» Am răspuns că fuseseră multe ambuteiaje şi mi-am cerut scuze. Dar ea a insistat: «Nu, întârzierea dumneavoastră înseamnă ceva. Fugiţi de această întâlnire cu dumneavoastră înşivă.» Am ezitat între un hohot de râs, consternare, omor, defe
nestrare. Dar, după câteva minute de tăcere stânjenitoare, am înţeles că femeia avea dreptate. În fond, ea ştia care-i treaba cu ţăcăniţii, a vedea toata ziua dezaxaţi era specialitatea ei; trebuia s-o cred pe cuvânt. Psihanaliza e un rendez-vous cu noi înşine, şi era timpul să încetez să-mi dau ţeapă. Rezultat: nu m-am întins pe un divan, ci, aşezat în faţa doamnei, am început să povestesc o mulţime de chestii care nu mă priveau decât pe mine. Şi m-am simţit mai bine. Treptat, mi-am dat seama ca aveam în creier o multime de încâlceli de desfăcut. Am încercat sa-i arunc în faţă totul într-o singură şedinţă – doamna costă totuşi 120 de euro pe oră, adică şase «lapdances» la Hustler – dar n-am reuşit.
De atunci, mă întorc acolo cu regularitate: la naiba cu zgârcenia. Pentru nimic în lume n-aş rata un rendez-vous cu mine însumi: am întotdeauna o mulţime de lucruri interesante să-mi povestesc. Se pare că David Lynch refuză să fie analizat deoarece se teme pentru creativitatea sa. Cât despre mine, eu am impresia ca e exact pe dos: cu cât fac mai mult cunoştinţă cu problemele mele, cu atât mă simt mai liber să le transform în artă. Mulţi scriitori sunt nevrozaţi care se privesc trăind, suferind, iubind, murind, reînviind. Adesea ei fac psihanaliză fără să ştie, aşa cum făcea proză domnul Jourdain. Dacă ne uităm la istoria literaturii, ne dăm seama că nu Freud a inventat psihanaliza, ci Socrate («Cunoaşte-te pe tine însuţi»), Montaigne, Goethe, Benjamin Constant sau Jean-Jacques Rousseau. Totuşi, serveşte şi analistul la ceva: triază deşeurile noastre, cam în maniera unui editor (atunci când îşi dă silinţa).
Înainte de a începe discuţiile cu doctorul meu pe probleme de suflet, scriam romane autobiografice: eram, într-un fel, propriul meu psy, dar mă învârteam în cerc. Autoanaliza e ca masturbarea: e foarte agreabilă, dar nu trebuie să faci abuz. Mai devreme sau mai târziu ne trebuie un partener, un ghid. În rezumat, Freud este un Socrate cu GPS.
(Frederic Beigbeder – Socrate avec un GPS, in revista Lire, noiembrie 2006)
DAN GHENEA 