Étiquette : parinti

Sobolan, Cârtită, Bursuc

· 1 commentaire ·

« Bunicul, parintii, fiul adult, copilul, câinele si pisica sunt cu adevarat membri ai familiei tocmai fiindcă nu sunt membrii sau unitatile uneu clase omogene. Nu sunt interschimbabili. Fiecare persoană e o specie in sine. Mama nu este pur si simplu o persoană diferita de fiică, ci este un alt fel de persoană […] Tatal si bunicul sunt aproape la fel de diferiti pe cat este câinele de pisică. Dacă elimini pe oricare dintre membri, nu doar ai redus familia ca număr, ci i-ai schilodit structura. Unitatea ei este o unitate a incomensurabililor.

O vagă intelegere a bogatiei inerente acestui tip de unitate  reprezintă unul dintre motivele pentru care ne place o carte precum Vântul printre sălcii; un trio cum este cel alcatuit din Sobolan, Cârtită si Bursuc simbolizeaza diferentierea extrema a persoanelor aflate intr-o uniune armonioasa despre care stim intuitiv ca este adevaratul nostru refugiu atat  impotriva singuratatii, cat si a colectivismului.[…]Iată de ce ideea modernă că un copil ar trebui sv le spună părintilor pe numele de botez este atat de vicioasă. Pentru că este o strădanie de a il face să ignore diferenta elementelor care intră in alcătuirea unei unitati organice reale. Sustinatorii ideii incearca să-i inoculeze copilului conceptia ridicola că mama lui e o simplă cetateană ca oricare alta, să-l facă ignorant cu privire la ceea ce stiu toti oamenii si insensibil la ceea ce simt toti oamenii. Se incearcă aducerea monotoniilor anoste ale colectivului in lumea mai bogata si mai concreta a familiei. »

(C. S. Lewis – Ferigi si elefanti)

Rușinea, autoritatea și alți « demoni »

· 2 commentaires ·

« Rușinea este unul dintre principalii factori care afectează reziliența. În Mourir de dire. La honte (Odile Jacob, 2010), neuropsihiatrul și etologul Boris Cyrulnik exploreaza aceasta emotie combinând anecdote personale, perspective psihanalitice și descoperiri neurobiologice. Rușinea poate sa ne tortureze, dar fără ea nu suntem umani … Rușinea este puterea pe care o dau privirii celuilalt. »[continuarea interviului – aici; cartea a fost tradusa si in română sub titlul Mai bine mor decât să spun, traducere de Valentin Protopopescu, ed. Trei, București 2012]

Am citit cateva dintre ultimele interventii in spatiul public ale lui Boris Cyrulnik (unul dintre specialistii luminati a caror parere o caut in cazul unor dileme moral-stiintifice) incitat de o traducere a unui interviu pe tema autoritatii parentale, publicata pe blogul http://alobebe.wordpress.com/. O puteti citi aici ,  aici  si aici.

[M-am întâlnit la un colţ de viaţă cu mine]

· 1 commentaire ·

Un interviu cu Oana Pellea. Despre parinti, viata, credinta, boala si moarte.  29 ianuarie e ziua ei de nastere. Imi amintesc si azi cat de entuziasmat am fost cand am vazut-o in chiar rolul ei de absolvire, in 1984, in « Buna seara, domnule Wilde! ». Din prima a fost o mare actrita (intr-o generatie in care au fost multe talente). In timp s-a dovedit si un mare caracter. Interviul (realizat in 2008 de Eugenia Vodă) – aici.

Între imaginea tatălui şi dorinţele mamei

· 2 commentaires ·

« Prinţesa Kitty Şcerbaţkaia împlinise 18 ani. În iarna aceea ieşise pentru întâia oară în lume. Se bucurase de succese mai mari decât celelalte două surori, întrecând toate aşteptările prinţesei-mame. Pe lângă faptul că aproape toţi tinerii care luau parte la balurile din Moscova erau îndrăgostiţi de Kitty, i se prezentaseră chiar din prima iarnă două partide serioase: Levin şi, puţin după plecarea acestuia, contele Vronski.

Apariţia lui Levin la începutul iernii, desele lui vizite şi dragostea-i vădită pentru Kitty au fost motivul primelor discuţii serioase dintre părinţii lui Kitty despre viitorul ei, precum şi motivul certei dintre prinţ şi prinţesă. Prinţul era de partea lui Levin spunând că nu-şi dorea un pretendent mai bun pentru Kitty.[…]În ochii mamei nici nu putea fi vorba de vreo comparaţie între Vronski şi Levin.[…] Vronski corespundea tuturor dorinţelor mamei. Era foarte bogat, inteligent, nobil, în plină ascensiune spre o strălucită carieră la curte şi un om încântător, nu puteai dori ceva mai bun. » (Lev Tolstoi – Anna Karenina)

Kitty va fi ceruta in casatorie de Levin, un mosier cultivat asemenea tatalui sau, il va refuza (nu fara emotii puternice), se va indragosti de Vronski, va fi abandonata inainte de a se termina primul bal la care danseaza cu Vronski, va fi bolnava din dragoste multa vreme, se va indragosti apoi de Levin, cu care se va casatori.

Mie mi se pare ca textul foarte patrunzator al lui Tolstoi nu prea sustine parerea lui Robin ca prin generalizarea in lumea occidentala a mitului indragostirii creste libertatea noastra de alegere. Kitty nu e libera. Limitarile nu sunt exterioare (parintii nu ii impun in mod evident un sot), ci interiorizate.

Kitty ilustreaza, pe de alta parte, doua ipostaze ale indragostirii: una foarte impersonala si incontrolabila (Vronski – « coup de foudre », « falling in love »), alta aparuta la capatul unui drum lung si dupa dobandirea unei experiente personale, cand este ca o iluminare (ca o schimbare durabila a mintii in relatia de iubire cu o persoana pe care o aleg dupa ce o cunosc bine).

Continuam jocul cu rosii si albastri?