Étiquette : presedinti

Eu, Presedintele Republicii…


Noul Presedinte al Republicii Franceze, François Hollande a reusit o (anti?)performanta retorica in finalul primei parti a confruntarii televizate cu Nicholas Sarkozy (un fel de bataie de cocosi furajati cu un arpacas ideologic expirat): in mai putin de 3 minute a spus de nu mai putin de 15 ori « Moi, President de la Republique … ». Si cand te gandesti ca istoricii nu sunt prea siguri ca Louis XIV chiar a spus vreodata « Statul sunt eu »…

Ceea ce m-a frapat in momentul anuntarii rezultatelor a fost ca TF1 dadea imagini cu … Thomas Hollande, fiul presedintelui ales si seful sau de campanie, purtat pe brate si stropit cu sampanie de militantii Partidului Socialist.

Pana la urma mi-am dat seama ca e firesc, din moment in ultimul deceniu PS si-a propus candidadii din randurile unei familii: Ségolène Royal – François Hollande (parteneri de viata pana in 2007, avand patru copii impreuna). In 2007 Ségolène Royal a pierdut in fata lui Sarkozy si a pus aceasta infrangere si pe seama insuficientei sustineri din partea PS, presedintele partidului fiind … François Hollande. Deh, certuri intr-o dinastie socialista.

O fi Franta o republica? Mie discursul domnului Hollande mi-a adus in minte titlul unei carti de Robert Graves: Eu, Claudius Împarat. Iar numele domniei sale – Olanda – imi aduce aminte ca primul Presedinte al Unei Republici Franceze (a II-a, că prima a fost de la inceput pana la sfarsit o dictatură) a fost cetateanul Louis-Napoleon Bonaparte, nascut in Olanda, ca fiu la regelui Louis Bonaparte; daca unchiul sau, Napoleon I, nu ar fi fost invins ar fi purtat in continuare numele de Louis d’Hollande. Oricum, presedintia i s-a parut prea limitata cetateanului Bonaparte asa ca s-a proclamat repede imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Va si fi o premiera la Elisée – instalarea unei Prime Doamne (Valerie Trierweiler, de doua ori divortata, 3 copii, dar si « adevarata iubire » a noului presedinte francez) care nu este sotia Presedintelui. Ma amuz intrebandu-ma ce s-ar fi intamplat daca in 2007 castiga doamna Royal: François Hollande devenea Primul Domn sau primea apelativul Monsieur, simplu si princiar? Inca o « prerogativa » regala – instalarea favoritelor la Palat pe spezele statului – este concedata de francezi unui cetatean ales pentru a fi « un presedinte normal ».

Vive la Republique! Si Coana Joitica, ca e dama buna!

Drumul spre nicăieri


Am furat titlul de la Marius (Autostrazi spre nicaieri excelent articol!) si il voi folosi ca trista metafora a politicii românesti din ultimele decenii.

Încotro mergem?

In primele momente dupa decolarea  elicopterului Presedintelui Republicii Socialiste România de pe cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarasul Ion Iliescu ne-a tinut  un discurs despre « nobilele idealuri ale comunismului ». Calea spre Europa facea un ocol prin Moscova gorbaciovista.

Nici nu se uscase bine cerneala pe tratatul cu URSS, ca tara socialismului biruitor s-a dizolvat. In Romania era insa presedinte tot Ion Iliescu, devenit domn, specialist in probleme globale. Care ne indica « o a treia cale », trecand prin Tokio sau Stockholm; care era legatura dintre o tara recent « pacificata » de mineri si cele doua monarhii constitutionale superdezvoltate nu era clar.

Am asistat apoi la Marele Salt Inapoi, cu o coalitie care pretindea ca va reforma modul de a face politica si a aratat cel mai pagubos mod  de a guverna: cu oameni care nu voiau sa fie nici inauntrul nici in afara politicii. Iar in fruntea tuturor era cel care promisese ca va fi ultimul presedinte al României, dar s-a razgandit – a inceput sa se simta un fel de Havel român. Pana cand luptele de la Costesti l-au adus la realitate.

A urmat apoi alternanta la putere intre Securitate si Partidul Comunist. In ultima vreme nici macar nu mai se scriu carti despre a paisprezecea cale. Nu ne mai  trebuie. Pentru ca « toti sunt la fel », nu e mai bine sa ramanem pe loc?

De unde venim? De nicaieri. Unde ne ducem? Nicaieri. Cine suntem? Buna intrebare. Partea buna e ca spre nicaieri nu ai nevoie de drum.

Autostrazile in România trebuie sa treaca peste anumite câmpuri nu sa duca undeva. Metafora a revenit pe pamânt.