Un film de Marilena Rotaru. In reluare, sâmbata 21 iulie, ora 16.45, pe TVR Cultural. Merita vazut si revazut. Pâna intelegem. http://www.tvr.ro/eveniment-joi-la-tvr-1-premiera-filmului-documentar-mihai-i-regele-romanilor_2434.html#view
Étiquette : republica
Jubileul de Diamant
Inainte de a viziona parada ambarcațiunilor pe Tamisa, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au luat parte la un prânz în onoarea Jubileului, găzduit de comunitatea locală din Dorset.
Mi-a placut poza pe un câmp de margarete.
Si m-am gandit: cum s-ar putea numi aniversarea a 85 de ani de domnie? Atat ar putea aniversa Regele Mihai pe 20 iulie anul acesta. Daca noi am tine la onoare, adevar si traditie. Daca nu, se mai gasesc ceva mici pentru niste traditii republicane de inventie recenta.
Republica se naşte violent
Nasterea republicilor europene:
1. Republica Franceza (1792) – instaurata prin terorism de stat
2. Republica Portugheza (1910) – instaurata prin asasinat politic, urmat de lovitura de stat
3. Republica Finlanda (1919) – proclamata de Parlament
4. Republica Italiana (1946) – proclamata prin referendum
5. Republica Cehoslovaca – proclamata prin intermediul unor adunari populare reprezentative, in conditiile destramarii Imperiului Austro-Ungar.
Practic, singurele republici europene proclamate democratic, in conditii de pace, sunt Finlanda si Italia (Tarile Baltice si Polonia (1918-1920) se declara republici in cursul razboaielor de eliberare; Elvetia e o confederatie – dar chiar si Elvetia adopta forma republicana actuala in 1848, in urma unui razboi civil intre cantoanele catolice si cele protestante -; Germania, Austria si Rusia (1917-1919) sunt transformate in republici pe fondul anarhiei de dupa prabusirea imperiilor respective; Iugoslavia si Bulgaria (1945-1946) organizeaza referendumuri pentru abolirea monarhiei controlate de guvernele comuniste, Ungaria(1946) si România (1947) sunt proclamate republici de parlamente iesite din alegeri fraudate; in Grecia (1967), monarhia constitutionala este inlaturata de dictatura coloneilor).
Italia era in mintea mea un exemplu de republica nascuta legitim. De Ziua Nationala a Italiei (2 iunie), mi s-a clatinat serios aceasta convingere. In primul rand, e ciudat sa alegi ca zi nationala o zi in care s-a votat atat de divizat: in Sud a castigat monarhia cu 63%, in Nord a castigat republica (66%). In al doilea rand, voturile victoriei au fost aduse in mod clar de comunisti si fascisti – probabil mai mult de jumatate din voturile republicane. In al treilea rand, Nordul era in buna masura controlat de militiile comuniste. In fine, Inalta Curte de Casatie ar fi trebuit sa dea rezultatul pe 18 iunie, dupa analizarea tuturor contestatiilor; nerespectand procedura stabilita, guvernul proclama republica pe 12 iunie, pretextand riscul de razboi civil. Tehnic vorbind, a fost o lovitura de stat.
Eu, Presedintele Republicii…
Noul Presedinte al Republicii Franceze, François Hollande a reusit o (anti?)performanta retorica in finalul primei parti a confruntarii televizate cu Nicholas Sarkozy (un fel de bataie de cocosi furajati cu un arpacas ideologic expirat): in mai putin de 3 minute a spus de nu mai putin de 15 ori « Moi, President de la Republique … ». Si cand te gandesti ca istoricii nu sunt prea siguri ca Louis XIV chiar a spus vreodata « Statul sunt eu »…
Ceea ce m-a frapat in momentul anuntarii rezultatelor a fost ca TF1 dadea imagini cu … Thomas Hollande, fiul presedintelui ales si seful sau de campanie, purtat pe brate si stropit cu sampanie de militantii Partidului Socialist.
Pana la urma mi-am dat seama ca e firesc, din moment in ultimul deceniu PS si-a propus candidadii din randurile unei familii: Ségolène Royal – François Hollande (parteneri de viata pana in 2007, avand patru copii impreuna). In 2007 Ségolène Royal a pierdut in fata lui Sarkozy si a pus aceasta infrangere si pe seama insuficientei sustineri din partea PS, presedintele partidului fiind … François Hollande. Deh, certuri intr-o dinastie socialista.
O fi Franta o republica? Mie discursul domnului Hollande mi-a adus in minte titlul unei carti de Robert Graves: Eu, Claudius Împarat. Iar numele domniei sale – Olanda – imi aduce aminte ca primul Presedinte al Unei Republici Franceze (a II-a, că prima a fost de la inceput pana la sfarsit o dictatură) a fost cetateanul Louis-Napoleon Bonaparte, nascut in Olanda, ca fiu la regelui Louis Bonaparte; daca unchiul sau, Napoleon I, nu ar fi fost invins ar fi purtat in continuare numele de Louis d’Hollande. Oricum, presedintia i s-a parut prea limitata cetateanului Bonaparte asa ca s-a proclamat repede imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.
Va si fi o premiera la Elisée – instalarea unei Prime Doamne (Valerie Trierweiler, de doua ori divortata, 3 copii, dar si « adevarata iubire » a noului presedinte francez) care nu este sotia Presedintelui. Ma amuz intrebandu-ma ce s-ar fi intamplat daca in 2007 castiga doamna Royal: François Hollande devenea Primul Domn sau primea apelativul Monsieur, simplu si princiar? Inca o « prerogativa » regala – instalarea favoritelor la Palat pe spezele statului – este concedata de francezi unui cetatean ales pentru a fi « un presedinte normal ».
Vive la Republique! Si Coana Joitica, ca e dama buna!
Casa Regala – Republica 112 – 29!
Acesta este scorul inregistrat la mijlocul lunii ianuarie in meciul avand ca miza castigarea increderii poporului român.
Primii patru conducatori ai Republicii au inregistrat un scor combinat de 29 de puncte procentuale (in ordinea numerelor de pe tricouri: Presedintele Republicii 8,6%; Presedintele Senatului – 10%, Presedintele Camerei Deputatilor – 3,2%; Primul – Ministru – 7,3% ).
Regele Mihai a fost indicat ca demn de incredere de 36,6% dintre cei chestionati.
Regina Ana, Principesa Margareta si Principele Radu au obtinut scoruri care i-au plasat pe locurile 2, 3, respectiv 6 in topul increderii (27,8%, 25,9%, respectiv 21,9%).
Drumul spre nicăieri
Am furat titlul de la Marius (Autostrazi spre nicaieri – excelent articol!) si il voi folosi ca trista metafora a politicii românesti din ultimele decenii.
Încotro mergem?
In primele momente dupa decolarea elicopterului Presedintelui Republicii Socialiste România de pe cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarasul Ion Iliescu ne-a tinut un discurs despre « nobilele idealuri ale comunismului ». Calea spre Europa facea un ocol prin Moscova gorbaciovista.
Nici nu se uscase bine cerneala pe tratatul cu URSS, ca tara socialismului biruitor s-a dizolvat. In Romania era insa presedinte tot Ion Iliescu, devenit domn, specialist in probleme globale. Care ne indica « o a treia cale », trecand prin Tokio sau Stockholm; care era legatura dintre o tara recent « pacificata » de mineri si cele doua monarhii constitutionale superdezvoltate nu era clar.
Am asistat apoi la Marele Salt Inapoi, cu o coalitie care pretindea ca va reforma modul de a face politica si a aratat cel mai pagubos mod de a guverna: cu oameni care nu voiau sa fie nici inauntrul nici in afara politicii. Iar in fruntea tuturor era cel care promisese ca va fi ultimul presedinte al României, dar s-a razgandit – a inceput sa se simta un fel de Havel român. Pana cand luptele de la Costesti l-au adus la realitate.
A urmat apoi alternanta la putere intre Securitate si Partidul Comunist. In ultima vreme nici macar nu mai se scriu carti despre a paisprezecea cale. Nu ne mai trebuie. Pentru ca « toti sunt la fel », nu e mai bine sa ramanem pe loc?
De unde venim? De nicaieri. Unde ne ducem? Nicaieri. Cine suntem? Buna intrebare. Partea buna e ca spre nicaieri nu ai nevoie de drum.
Autostrazile in România trebuie sa treaca peste anumite câmpuri nu sa duca undeva. Metafora a revenit pe pamânt.
Cea mai frumoasă coroană regală
„Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor »
(Regele Mihai I al României)
Mihai I al României are încrederea poporului său.
In iarna vrajbei noastre se duc lupte de ariergarda pentru a amana rostirea adevarului: Republica a eşuat. Functia de presedinte e vacanta. Si iremediabil compromisa.
In 1992, cand Regele a fost primit triumfal in Bucuresti, s-a strigat: « Iliescu ce mai stai?/Vine Regele Mihai! ». Din pacate, ascultand de profesionistii dezinformarii, romanii au votat pentru un presedinte.
Singura intelepciune pe care o putem dobandi este sa nu repetam greselile trecutului. Avem sansa istorica de a repara propriile noastre greseli si de a nu le lasa mostenire copiilor nostri.
« Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. »
(Regele Mihai I al României)
Căderea Bastiliei e un mit
1. La Bastilia nu era inchis niciun detinut politic in iulie 1789.
2. In 14 iulie erau 7 detinuti: 4 falsificatori, un nobil condamnat pentru crima si 2 « nebuni ».
3. Atacatorii au venit in principal pentru a obtine praf de pusca si gloante, Bastilia fiind si depozit de munitii.
4. Erau cateva mii de atacatori, fortareata fiind aparata de 32 de soldati elvetieni si 83 de veterani invalizi.
5. A fost celebrata pentru prima oara ca zi nationala a Republicii Franceze (a treia!) in 1880; de atunci si pana de curand evenimentul a fost acoperit de straturi groase de legenda.
Prima si singura sarbatorire inainte de 1880 a avut loc pe 14 iulie 1790, in prezenta regelui Ludovic al XVI-lea, care depune juramantul fata de Lege si Natiune. Generalul La Fayette, erou al Revolutiei Americane vine in mare tinuta, calare pe un cal alb. 100 000 de membri ai Garzilor Nationale (militii teritoriale revolutionare) il aclama pe Rege. Se celebreaza o mesa si un Te Deum. Tricolorul este acceptat si de monarhisti ca simbol national. Mirabeau gaseste chiar o simbolistica potrivita cu o monarhie constitutionala si cu juramantul pe care Louis, Regele Francezilor de acum inainte, tocmai l-a depus; rosul simbolizeaza natiunea, albul legea, iar albastrul regalitatea (flamura regala cu flori de crin era albastra; steagul actual al provinciei canadiene francofone, Quebec, il reproduce). 14 iulie a fost declarata zi a reconcilierii nationale. Cei prezenti, inclusiv ambasadorul englez, chiar credeau ca Revolutia se incheiase « cu un numar foarte mic de victime si cu rezultate remarcabile ».
Nu a fost insa sa fie o « revolutie glorioasa » a l’anglaise. Vor urma executia familiei regale, 2 ani de Teroare de stat si 20 de ani de razboi european.
DAN GHENEA 