Étiquette : Romania

Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă


„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată  transportat în propria mea patrie – România. »

Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al  trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat  La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.

(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…

Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.

… Când  mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)

Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.

Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.

Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.

Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.

Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.

Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.

« Am purtat cu mândrie numele acestei tari …


… si am asteptat ca portile ei mari si frumoase sa se deschida. » (Ana a României – Un razboi, un exil, o viata)

La Multi Ani, Majestate!

Filmul realizat de Marilena Rotaru – aici

Din Mărăcini se născu Maestrul Pleiadei


« Străbunul coboară spiţa din vremuri de ceaţă/Acolo unde Dunărea prin Tracia îngheaţă./ De unguri mai la vale, sta în ţări vecine/Boierul numit Banul Mărăcine./ Stăpân peste aur, holde şi oraşe/ Al lui, un fiu mai mic, adună pâlcuri ostaşe/ Şi părăsind glia, ales în fruntea lor,/ Străbătu ungurimea şi ţara nemţilor/ Străbătu Burgundia şi ţara Franciei mai jos/ Şi lui Filip Valois duse al său prinos,/ Care tocmai purtând război cu neamul inglez/ Primi solia în slujba steagului francez/ Şi-o răsplăti cu bunuri peste trebuinţã/ Pe-al Loirei ţărm; în bună credinţă,/ Uitând de tot, fraţi, părinţi şi ţară,/ Cel ce mi-a fost bunic, aicea se-nsoară/ Zămislind un fiu din care viaţa mea coboară“. (Pierre de Ronsard – Elegie, traducere de Barbu Brezeanu)

Pierre de Ronsard e unul dintre poetii mei favoriti. Azi implineste 488 de ani. Alecsadri i-a dedicat balada Banul Mărăcine, iar Iorga a incercat sa documenteze istoric adevarul cuprins in aceasta legenda familiala. Azi, teza originii danubiene a maestrului Pleiadei se loveste de argumente istorice care o pun serios in discutie. Dar, pana la urma, dincolo de istorie, afirmarea apasata a balcanitatii de catre Ronsard e poate mai importanta. A crezut in  si s-a mandrit  cu aceasta legenda genealogica.

Exista, langa Craiova, un sat numit Banu’ Maracine. Nimic nu mai aminteste azi ca a fost parte a legendei Marchizului de Ronsart. In schimb, in Bulgaria exista satul Kupino (maracine) si asta a fost un motiv suficient ca la Veliko Târnovo sa existe un muzeu literar Ronsard.

De ziua lui, sa facem cum zice maestrul Pierre intr-o Odă:

Verson ces roses pres ce vin,/ De ce vin verson ces roses,/ Et boyvon l’un à l’autre, afin/ Qu’au cœur noz tristesses encloses/ Prennent en boyvant quelque fin.

Ce caută preşedinţii la Cotroceni?


Aceştia sunt Suveranii cărora poporul României Mici le-a dăruit Palatul Cotroceni. Regele Ferdinand si Regina Maria si-au slujit poporul cu credinţă si iubire. Iar pomenirea lor a rămas legată de pomenirea României Mari.

Ce caută preşedinţii unei Românii foarte mici, ai unei Românii dezbinate de 20 de ani de patimile lor mărunte, în moştenirea Regilor Reîntregirii?

Fotografia am luat-o de pe Ploaia de cuvinte; imaginea care m-a inspirat pentru aceste rânduri o puteti vedea pe blogul doamnei Diana Mandache.

La Mulți Ani, Mică Vienă!


Pe 3 august 1919, Armata Regală Română intra în Timișoara, consfințind suveranitatea Regatului României asupra acestui oraș european.

E Ziua Timișoarei. Orașul românesc ce a îndreptat din nou România spre Europa în decembrie 1989.

La Mulți Ani, Timișoara!

Ziua Zero sau o Românie mică


Scriam azi-dimineata despre ziua zero ca speranta.

Dacă majoritatea alegatorilor decid să nu se prezinte astazi la vot, voi fi nevoit sa renunt la iluzia ca mai exista un stat al românilor. Ziua zero va deveni ziua omega.

Si ma voi simti liber sa aleg o alta tara: România lui George Enescu si a lui Nicolae Grigorescu, a lui Vasile Alecsandri si Eugen Ionescu, a bunicilor nostri care au servit sub Regele Mihai si a strabunicilor care au luptat pentru pamant la indemnul Regelui Ferdinand.

O Românie din ce in ce mai mica. Dar care revine la onoare, dreptate si memorie.

Nihil sine Deo!

Mesaj regal pentru olimpici


Vă transmit din partea Regelui Mihai și a Reginei Ana, mari iubitori ai sportului, cele mai afectuoase și mai pline de speranță urări de victorie în zilele care urmează.

Ca toate valorile eterne ale Națiunii române, sportul este un model și un far al societății, o preocupare dătătoare de mândrie, curaj, disciplină și respect față de aproapele tău, o sursă de unitate, continuitate și de tradiție.

Suntem mândri de voi, vă admirăm și vă purtăm în suflet!

 Margareta,

Principesa Moștenitoare

Mesajul complet – pe www.princeradublog.ro

Mihai I, Regele Românilor


Un film de Marilena Rotaru. In reluare, sâmbata 21 iulie, ora 16.45, pe TVR Cultural. Merita vazut si revazut. Pâna intelegem. http://www.tvr.ro/eveniment-joi-la-tvr-1-premiera-filmului-documentar-mihai-i-regele-romanilor_2434.html#view

Poveste cu butoane


« în stânga biroului sunt trei telefoane mari, este unul negru cu 12 butoane, trebuie să apese al treilea buton şi îi va răspunde un om care ştie să îi spună exact cine a făcut rău României »

Sa înteleg ca telefonul negru conduce România?

Povesti de trezit copiii


Marţi, 3  iulie 2012, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare a înmânat diplomele laureaţilor concursului internaţional « Basmele Reginei Maria », ediţia 2012.

Concursul este un proiect desfăşurat anual, din 2006, la iniţiativa Palatul Copiilor   Craiova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj  în parteneriat Colegiul Naţional „ Fraţii   Buzeşti”şi Colegiul Naţional ”Carol I, şi se află sub Înaltul Patronaj al Principesei Moştenitoare şi al Principelui Radu.

Mai multe poze frumoase de la acest eveniment pe http://www.princeradublog.ro