Ce vă spune faptul că la Buzău, la Focşani, la Râmnicu-Sărat gările au fost pline de oameni care au vrut să o ovaţioneaze pe strănepoata Reginei Maria, Principesa Margareta? Mie mi se pare că acolo a fost zi de sărbatore. Şi unire adevărată. Coroana uneşte. … Continuer la lecture de Regina care uneşte
« Putem manifesta si pentru buburuze. Atâta timp cât nu ne vom cunoaste interesul si traditia, vom fi din ce in ce mai dezbinati si, in curând, non-români. Adică ţara nu ne va mai aparţine. » (Bogdan Serban Iancu, in deschiderea emisiunii Ora Regelui de azi)
Am ajuns la Cetinje, fosta capitala a Regatului Muntenegrului (astazi republica, dar care a adoptat ca drapel vechiul drapel al regelui Nikola I, iar familiei regale muntenegrene actuale i-a recunoscut oficial statutul de simbol national). Nu eram pregatit sa descopar ca asezarea a fost intemeiata, la 1450, de un voievod vlah. Cea mai veche biserica din oras este cea cu hramul « Nasterea Maicii Domnului », dar este cunoscuta sub numele de Vlaška Crkva (Biserica Vlahilor).
Vazusem cladirile fostelor ambasade (engleza, franceza, germana, bulgara, sârba) si zarisem in trecere un indicator pe care scria « Vlach Church ». Cand am intrebat un localnic unde e Vlaška Crkva, un zambet mare si cald i-a aparut pe fata, m-a luat dupa umeri si m-a condus, vreo douazeci de pasi, pana chiar in fata bisericii; mi-a strans inca o data mana si mi-a zambit multumit. Am constatat astfel, la prima mana, cat de iubita e inca biserica intemeiata de vlahi (in care nu se mai tin decat foarte rar slujbe).
Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.
Pentru subictele legate de regalitate, urmariti si blogul Regatul României.
Azi ca şi acum 65 de ani. Pe 3 ianuarie 1948, Regele Mihai pleca în exil. Dintr-o ţară ocupată de trupe străine.
„Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă. S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte » (Regele Mihai, in convorbirile cu Mircea Ciobanu)
Dar Moscova nu crede in lacrimi. Iar agentii Moscovei au reusit sa ne faca sa credem ca noi chiar ne dorim republica.
Asa ca nimeni nu mai baga de seama ca Regele nostru rejoaca, de 10 ani, drama plecarii in exil: cu o saptamana inainte de Craciun vine in tara, asa cum a venit (dând din nou dovada de curaj) in 1947, dupa nunta actualei regine a Marii Britanii; intr-una din zilele dintre 30 decembrie si 3 ianuarie, pleaca din nou in Elvetia, tara care l-a primit in 1948.
Tara e inca ocupata. Pentru ca memoria noastra gazduieste inca viermele minciunii. Si doar adevarul ne poate face liberi.
DAN GHENEA 