Étiquette : stil de viata

Un doctor cu care te poţi înţelege: Nicoleta Calomfirescu

· 3 commentaires ·

Asa cum v-am promis, deschid astazi seria interviurilor rubricii Un doctor cu care te poţi înţelege stand de vorba cu Nicoleta Calomfirescu, cardiolog.

– Nicoleta Calomfirescu, cardiologia a fost pentru tine destin sau intamplare?

– O alegere potrivita.   Cred ca in viata exista o combinatie intre sansa , vazuta ca si oportunitate si destin , in sensul  asumarii  unei alegeri. Am facut un liceu de matematica fizica , si desi imi placea si ma pricepeam la matematica, am ales sa dau la medicina. Nu provin dintr-o familie de medici, si nu m-au impins parintii de la spate. Ma  fascina cum functioneaza mintea umana si ma gindeam la modele matematice, ptr. retelele neuronale. Avem 17 ani si vroiam psihiatrie…sau cel putin asta credeam eu cu citiva ani inainte de revolutie…. Ajunsa  student  pe culoarele spitalului Obregia … am realizat ca nu asta imi imaginam eu despre psihiatrie. Zona de neurostiinte , asa cum se facea la noi atunci , iarasi nu m-a convins. Intre timp descoperisem o noua ramura medicala, logica, algoritmica: cardiologia. Nu m-am redirectionat catre partea de IT, programare, pentru ca realmente imi place mai mult sa lucrez cu oamenii decit cu calculatorul!

– Te simti utila ? E mai degraba satisfacatoare, sau mai degraba frustranta meseria pe care o practici?

– Cind un pacient grav cardiac iti spune ca poate sa se bucure de viata, si te alege drept cardiolog ani la rind, te simti nu doar util, dar si satisfacut de ceea ai realizat. Cind cineva care a fumat  30 ani/1pachet pe zi, se intoarce si iti spune ca a luat decizia sa renunte la fumat  in urma discutiei avuta cu tine, te simti multumit.

Cind lucram in spital , si faceam garzi, mai ales de Sarbatori,sau lipseam de la  vreun eveniment de familie, DA, ma simteam frustrata. Cind cineva , care are o problema minora de sanatate, se incapatineaza sa devina”bolnav” din diverse motive, refuzind sa puna in practica orice schimbare care i-ar imbunatati starea de bine, e frustrant. E frustrant pentru ca sunt oameni care duc boli grele cu fruntea sus si lupta pentru orice clipa, iar altii se vaita pentru nimicuri, medical vorbind!

– Medical vorbind, inima e o pompa. Dar multa vreme inima a fost considerata sediul sufletului. Oamenii spuneau « ma doare inima » atunci cand voiau sa vorbeasca despre o durere sufleteasca. Si inca se mai zice « a murit de inima rea ». Stresul are vreun rol in bolile inimii?

– Bolile de inima se pot imparti in doua categorii mari: boala coronariana ( ischemica) si bolile nonischemice.  Inca din anii ’60 au inceput primele cercetari, care au incercat sa identifice  o relatie intre anumiti factori e risc legati de stilul de viata si boala ischemica coronariana. S-a stabilit o relatie de cauzalitate directa intre fumat (cantitatea de tigari fumate pe zi si vechimea in ani a fumatului), valorile tensiunii arteriale, valoarea glicemiei si a colesterolului total si aparitia bolii coronariene. Cei mai multi pacienti ai mei spun ca fumeaza din cauza stress-ului, sau imi pot identiifca o problema emotionala care i-a determinat sa fumeze. Cind suntem suparati , adesea, avem bulimie de stress si mincam tot frigiderul si uite asa ne creste si glicemia si colesterolul! Ingrasindu-ne facem mai devreme hipertensiune arteriala.

-Daca nu ai fi medic, ce ai fi?

– Consultant. Sociolog. Sau as scrie povesti pentru copii.

– Ai avut mentori?

– Da.Trei. Proful de mate din liceu, care m-a convins ca daca stiu matematica pot face orice, inclusiv medicina. Doamna Profesor Carmen Ginghina, care a m-a sustinut neconditionat, sa ma dezvolt profesional, desi traseul meu a fost unul atipic in lumea medicala. Proful de strategie de la scoala de bussiness, pentru ca m-a ajutat sa gindesc, activindu-mi alte arii neuronale, decit cele cu care eram obisnuita.

Ups? Tocmai am realizat ca din perioada facultatii, nu mi-a ramas nimeni in gind!(…) Oare ar merita sa facem un sondaj al mentorilor din facultate in generatia mea? Si a ta?

– Au fost cativa care mi-au ramas in memorie (si chiar in unele gesturi profesionale). In ordinea intrarii in scena: Dr. Constantin Dimoftache (C.D. Zeletin), Dr. Laurentiu Fulga, Dr. Sorin Oprescu, Dr. A.V. Ditoiu…

– Ce faci cand un client iti cere un sfat?

– Ii raspund sincer, enervant de sincer. Asa pot dormi linistita noapte.

– Oare el doarme linistit in acea noapte? … Poate vorbim data viitoare despre comunicarea vestilor proaste … Acum pune-mi, te rog, doua intrebari.

– Daca nu ai fi medic, ce ai fi?

– Profesor de matematica. Bibliotecar. Traducator. Iar cand am vazut (acum cativa ani) un documentar despre Santiago Calatrava, aproape ca imi venea sa ma inscriu la Facultatea de Drumuri si Poduri.

– Cum ai prefera sa traiesti: mai mult si cu o calitate a vietii mult diminuata, sau mai putin, dar cu o buna calitate a vietii?

– Grea intrebare. Raspunsul scurt e „nu stiu acum”. In orice caz, nu cred ca as fi de acord cu scurtarea voluntara a vietii pentru a nu avea parte de suferinta si incapacitate. Vreau sa-mi traiesc viata asa cum e. Iar timpul n-as vrea sa fie lung sau scurt, ci sa aiba un pic de profunzime, cat sa pot intelege ceva din aceasta viata a mea.

– In final, pune o intrebare grea si celor care ne citesc.

–  Care e virsta optima pentru prima vizita la cardiolog?

Surplus de viaţă

· 1 commentaire ·

Dar iubirea este unitatea de mă­sură pentru viaţă. Cu cât iu­birea este mai mare, cu atât via­ţa este mai adâncă, mai mul­t­ă. Iubirea porneşte totdea­u­na din surplus de viaţă; iar ne­păsarea ei faţă de moarte es­te însăşi conştiinţa suve­ra­ni­tă­ţii vieţii faţă de moarte. Este un ma­re lucru pentru viaţă să nu se simtă umilită, copleşită, în­fri­cată de moarte. Atitudinea a­ceasta, de superbă sfidare a mor­ţii, nu se poate explica de­cât printr-o abundentă con­cen­tra­­re de viaţă în acest punct, prin­tr-o covârşitoare siguranţă a neînsemnătăţii morţii în faţa vieţii. Biruinţa asupra morţii se ob­ţine nu prin fuga de ea, ci prin revărsarea vieţii peste ea.

Cine nu se simte mai fericit, cu mai multă bucurie de viaţă, iu­bind? Şi cine n-a experiat veş­tejirea dorului de a fi şi de a ac­tiva, când nu are iubire faţă de nimeni? Interesul faţă de al­ţii întreţine gustul de a trăi în noi, împreună cu interesul ce ni-l poartă alţii nouă. Prin iubire trăim şi ne mişcăm şi suntem. Deficienţa de iubire roade zi de zi la temelia vieţii noastre. Da­că am avea iubire desă­vâr­şită unii faţă de alţii, n-am mai muri. Am trăi veşnic şi nu ne-am plictisi.

(Dumitru  Staniloae – Iubirea învinge moartea )

Cuvinte RUPTE: Bunăstare

· 2 commentaires ·

RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

« Bunăstare » a intrat la noi prin traducere din germana (din Wohlstand); in germana se face si astazi distinctie intre « bunăstare materială » si « bunastare spirituală »; la noi  « bunastare materiala » a ajuns sa sune aproape pleonastic, pentru ca « bunăstare » a ajuns să evoce exclusiv latura materiala.

In asa masura a fost deformat cuvantul spre intelesul de « avere », ca pentru echivalentul englez a lui Wohlstand, wellbeing, se prefera in română traducerea prin « stare de bine » (« wellbeing » avand in compunere « a fi », nu « a avea »); in schimb, « welfare state » e tradus prin « statul  bunăstarii ».

Sensul originar al cuvântului welfare se referă la bunăstarea … animalelor domestice. 

Cuvinte RUPTE: Agonie

· 4 commentaires ·

RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

Cuvântul agonie a fost expulzat undeva la marginea dinspre viata a mortii. a ajuns sa insemne « stare patologică foarte gravă a organismului, care precedă moartea ».

S-a ajuns aici in trepte. Dictionare mai vechi doar cu 70 – 80 de ani pastreaza inca o umbra a sensului originar al cuvantului, agonie fiind definit ca « ultima lupta cu moartea », respectiv « lupta omului cu moartea ».

In greaca veche agonie inseamna lupta sustinuta pentru viata. Lupta in care ai mereu moartea in fata, dar incerci sa nu mori cu totul.  Agonici, in acest sens tare, au fost cei 300 de spartani de la Termopile care au luptat pentru viata altora si pentru propria lor moarte buna (euthanasia – alt cuvant tradat!); agonici au fost martirii crestini cand infruntau moartea pentru ca  viata lor sa nu-si piarda noima.

« Agonie si extaz » e titlul cartii lui Irving Stone despre Michelangelo. Un titlu bine ales si in concordanta cu epoca. Secolul lui Michelangelo a fost penultimul in care agonie a insemnat incordarea maxima a vietii aflata la apogeu in confruntarea cu moartea.

Secolul XVIII alege sa expulzeze moartea din mijlocul vietii – cimitirele sunt mutate la marginea oraselor (pana atunci erau in jurul bisericilor, aflate in centrul comunitatii). Imparatul romano-german Carol al VI-lea da un exemplu la Viena, dupa epidemia de ciuma. Cimitirul devine o problema de « igiena », iar lupta dintre viata si moarte este trimisa la periferie, « out of sight and out of mind » (= in afara privirii si in afara gandirii).

Asa a devenit agonia o « stare patologica ».

AMINTEŞTE-ŢI CĂ VEI ÎNVIA!

· 1 commentaire ·

S-a spus Memento mori (Aminteste-ti ca vei muri). Si e un bun sfat pentru a-ti trai viata, chiar daca pare tulburator.

Ma gandesc la ceva inca si mai tulburator:

Aminteste-ti că vei învia.

HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Citius, altius, morbidius

· 1 commentaire ·

Luata prea literal, deviza olimpica (CITIUS, ALTIUS, FORTIUS = mai repede, mai sus, mai puternic) poate duce la excese daunatoare sanatatii. Un editorial din The British Journal of Psychiatry arăta că sportul de performanta, asa cum este practicat el astazi, devine mai degraba un factor de risc pentru sanatate.

Mai multe studii au aratat un risc crescut de accidente, epuizare, moarte cardiaca subita, deficit de fier, alergii, zaharat, tulburari de alimentatie (anorexie sau bulimie), depresie.

1 din 6 sportivi si 1 din 3 sportive au o tulburare de alimentatie (anorexie sau bulimie); in medie, severitatea tulburarilor de alimentatie aparute la sportivii de performanta este mai mare decat la alte persoane afectate.

Reactiile depresive legate de esecul sportiv sau de accidentari sunt frecvente, 10-20% dintre sportivii de performanta avand simptome serioase, justificand interventia terapeutica.

Editorialul a aparut inaintea Jocurilor Olimpice de la Londra si s-a vrut a fi unsemnal de alarma asupra unei probleme foarte serioase peste care interesele comerciale uriase pun surdina de cateva decenii bune. Initiatorii miscarii olimpice au dorit (si au reusit in prima faza) sa promoveze, la nivel de masa, un stil de viata sanatos  si valorile umaniste. Amatorismul a fost un principiu esential pentru atingerea acestor obiective. Profesionalizarea sportului mai degraba descurajeaza sportul de mase, iar pe sportivi ii transforma in niste lucratori intr-un mediu hipercompetitiv, dominat mecanisme de piata.

Cursa continua sub deviza CITIUS, ALTIUS, MORBIDIUS (mai repede, mai sus, mai nesănătos). Rezultate asteptate: mai putini amatori in parcuri, mai multi oameni in fata televizorului (pentru a urmari mai multe transmisii sportive care alterneaza prezentarea de recorduri sportive nesanatoase cu reclame la produse nesanatoase).

Cameleonul cenușiu de grădină

· 2 commentaires ·

Am apreciat si mai mult metafora lui Peter Tyrer despre culorile depresiei (pe care am prezentat-o in articolul Cameleonul depresiv) dupa ce ieri am putut vedea patru situatii de viata descrise in culorile tristetii. Tristete care mai trece din cand in cand hotarul cu depresia. Depresia comuna, aceea careia Tyrer ii atribuie culoarea « gri de gradina ». Cameleonul cenușiu de grădină.

Intr-una dintre aceste intalniri cu tristetea din ziua de ieri am invatat ceva important – că depresia pate fi perceputa ca un mod peiorativ al tristetii (am scris despre asta aici).

Tratamentul « verde » al depresiei

· 2 commentaires ·

   Depresia a devenit intr-adevar o criza globala. Si nu pentru ca nu exista tratamente eficiente – exista, dar eficienta lor in lumea reala este mult diminuata printr-un zid de prejudecati si false solutii. Doar intre o treime si o jumatate dintre cei care sufera ajung sa foloseasca metode adecvate de abordare a depresiei.

   Exista psihoterapii eficiente, exista tratamente medicamentoase eficiente si exista metode de prevenire eficiente.

Unul dintre cele mai mari obstacole in calea revenirii este tocmai ideea ca depresia nu e o boala, ci o slabiciune de caracter. Cel care sufera nu spera sa poata fi ajutat cu intelegere, ci judecat sau, in cel mai bun caz, « incurajat » cu un « trebuie doar sa vrei ».

In brosura publicata cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, cel mai bine scris material mi s-a perut cel intitulat « Cum poti ajuta un cunoscut care sufera de depresie ».  Sunt punctate 5 moduri in care pot contribui la revenirea din depresie a unei persoane apropiate:

  • înţelegerea depresiei
  • sprijinirea persoanei suferinde pentru a urma un tratament eficient
  • recunoasterea semnelor de alarma pentru riscul de suicid
  • ajutor pentru activitatile de zi cu zi
  • sustinere pentru mentinerea unui program de activitati al persoanei afectate

(traducerea integrala a fisei Helping Someone You Know With Depression o gasiti aici)

Se vorbeste mult (si uneori pe buna dreptate) despre nocivitatea medicamentelor sau despre ineficienta psihoterapiilor. Dar mai nocive si mai generatoare de ineficienta sunt prejudecatile de negare a bolii,  de judecare si marginalizare a persoanelor suferinde, de refuz al ajutorului (cu motivul « doar tu poti si trebuie sa-ti rezolvi singur problemele).

Daca vrem o abordare mai naturala, mai « verde », a depresiei, putem incepe de aici: sa invatam sa-i ajutam cu adevarat pe cei care sufera. Si cum sansa de a avea cel putin un episod depresiv de-a lungul vietii este de circa 17%, cel putin una dintre persoanele apropiate va avea nevoie de ajutor.

Stresul în figuri

· 1 commentaire ·

In timpul sedintelor de consiliere pentru gestionarea stresului desenez adesea figuri care sa sustina explicatiile. M-am gandit sa-mi pun o oarecare ordine in aceste desene publicandu-le aici.

[A trăi şi a lăsa pe alţii sa trăiască]

· 5 commentaires ·

« Se trăia bine, se trăia uşor şi fără griji în acea Vienă de altădată, şi nemţii din nord ne priveau de sus cu ciudă şi dispreţ pe noi, vecinii de la Dunăre, care, în loc să fim oameni « muncitori » şi să păstrăm o ordine strictă, ne abandonam plăcerilor vieţii, mâncam bine, ne duceam la teatre şi la petreceri şi, în plus, făceam o muzică excelentă. În locul « hărniciei » germane care, până la urmă, le-a amărât şi le-a dat peste cap existenţa tuturor celorlalte popoare, în locul acestei pofte nemăsurate de a o lua înaintea tuturor şi a goanei după cuceriri, la Viena lumea prefera să stea la o şuetă în tête-à-tête, la o reuniune agreabilă, şi cu o largă şi, poate, lejeră mărinimie lăsa fiecăruia, pe drept, partea lui. «A trăi şi a lăsa şi pe alţii sa trăiască» era o vestită maximă vieneză, o maximă care mie şi astăzi mi se pare mai omenească decât toate imperativele categorice […] » (Stefan Zweig – Lumea de ieri)